Începutul de an universitar 2014 este unul nu dramatic, ci tragic!

Se pare că un număr semnificativ de cadre universitare, la nivel național, vor intra în cercetare, se pare că sute de specializări și programe masterale vor dispărea. Normele se vor mări și mai mult, se vor face trunchiuri comune, se va ajunge la concedieri, procese ș.a.m.d.

Explicația e simplă: nu mai sunt bani. Nu mai sunt bani fiindcă un student este o marfă ale cărei costuri s-au mărit, iar subvenția de stat s-a diminuat.

De pildă, alocația de stat pe cap de student a scăzut cu o treime față de acum trei-patru ani. Asta înseamnă că cei 3200 de lei, cât înseamnă un student subvenționat de stat, acum se regăsesc în sub 800 de euro și nu în 1000, cât erau în 2009. În vreme ce salariile cadrelor universitare au crescut, iar veniturile părinților au scăzut.  Și, colac peste pupăză, rata abandonului școlar ar fi foarte aproape de 50 la sută, conform Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).

În vreme ce numărul absolvenților de liceu e tot mai rarefiat, iar cel de bacalaureat începe să sufere și el de discreție.Ultimii șapte ani au marcat o scădere a numărului de studenți cu peste 25 la sută. În 2012, erau aproximativ 540 000 de studenți, iar anul acesta cifra se pare că este ușor mai mare.

În fața crizei economice și nu numai, universitățile au reacționat diferit: unele au mărit taxele pentru studenții „cu plată”, altele au păstrat vechile taxe. Unele universităţi au anunţat chiar înfiinţarea de colegii pentru absolvenţii fără Bacalaureat!

Sigur că soluția nu e acolo! Soluția e la guvernanți: 6 la sută din PIB, conform Constituției. Articolul 32 din Constituție: ”Pentru garantarea dreptului la învățătură, statul asigura 6% din Produsul Intern Brut, de la bugetul de stat”. Niciuna dintre guvernări nu a făcut asta, iar faimoasa Comisie de revizuire a Constituției a respins amendamentul prin care se cerea garantarea acordării a 6% din Produsul Intern Brut către Educație. Mai mult, premierul Ponta, întrebat despre acești 6 la sută, a dat un răspuns ceva de genul; banii nu vin din PIB, ci de la buget. Tradus: laptele nu vine de la vacă, ci din uger.

In fine. Ce e de făcut, așadar, dacă vom primi, pe mai departe lapte de la uger și nu de la vacă?

În primul rând depolitizarea sistemului prin pârghii financiare: bugetul Educației să fie stabilit pentru un ciclu de 5 ani, în așa fel încât să nu cadă sub incidența efectelor politice. (Este modelul televiziunii publice franceze!) În momentul de față, Consiliul Național al Rectorilor este unul ce exprimă stilistica reactivă a filmelor din perioada lor mută: niciun rector nu poate cere ceva fiindcă va fi sancționat de minister. Or, fără un corp al rectorilor agresiv, reforma e imposibilă.

Financiar, modificarea subvenționării de la actuala formă, per capita, la cea pe ciclu de studii: dacă x specializare are 15 locuri subvenționate, suma să nu se diminueze în momentul în care se retrage unul sau  mai mulți studenți. În acest fel, calitatea învățământului va putea fi salvată de jalea mediocrității și a constrângerilor de acum: ai studenți, primești salariu, nu mai ai studenți, la salariu, în loc de fluturaș, primești o… libelulă.

Administrativ, crearea de Polisuri universitare ce vor scădea mult costuri de personal și vor înlătura specializări dublate. Un calcul simplu arată că, din cele 50 de universități de stat, vor rămâne o treime. Care să fie ierarhizate în baza unui audit extern transparent și nu așa cum a fost cel de acum 2-3 ani!

Transformarea universităților în „industrii” educative  supuse regulilor pieței educative.Ca stilistică urbană, asta ar însemna crearea unui campus universitar în afara Timișoarei cu toate utilitățile administrative necesare, inclusiv locuințe pentru visiting professors.

În primul rând însă, eliminarea celei mai toxice forme de sclavagism intelectual: statul de funcții. În virtutea acestei forme sovietice, de mai mulți ani, sute de cadre universitare nu își pot depune dosarul de lector, conferențiar sau profesor sub pretextul lipsei de finanțare. După ce, zeci de ani, șefii de catedre au ținut sub lacăt acest document ce reprezintă simbolul puterii. Nu putem merge mai departe cu statul de funcții câtă vreme, pentru a deveni profesor, de pildă, aspirantul conferențiar va preda două norme: una a lui, cealaltă, de profesor, la plata cu ora. Vă dați seama ce costuri sociale implică un asemenea mecanism de promovare?

Crearea unei reale piețe a ofertei educative, după modelul american, în care evaluările studenților să nu mai rămână secrete, ci chiar să fie criterii ale performanței.

Aducerea în spațiul academic a practicienilor și conceperea curriculei nu după materialul uman, ci după cerințele pieței. Societatea postmodernă a înlăturat de mult adversitatea dintre cei care „știu să spună cum fac” și cei care fac.  După cum profesorul nu mai este de mult depozitarul unor cunoștințe la care accesul este privilegiat, ci, mai degrabă, un guru ce instigă, provoacă, dirijează actul descoperirii științifice.

In fine, cred că ceea ce noi numim „cercetare științifică” este mult prea adesea o minciună atent machiată. Știu nenumărate granturi care irosesc mii și mii de euro pentru a acoperi nevoi de CV.  Noi, universitarii, am ajuns la o contraperformanță… alchimică. Singura noutate în acest spațiu este o comică formalizare. Între altele, cred că ARACIS e complet depășit de vremuri și, adesea, parcă s-a născut pentru a inventaria fantasme, nu realități.

Știu că e greu să recunoști toate cele de mai sus. Știu că e și mai greu să lupți cu inerția unui sistem și, mai ales, știu că toate acestea nu se vor întâmpla prea curând.

 

Salvează legătura permanentă.

Marcel Tolcea

Marcel Tolcea
Profesor universitar, scriitor, jurnalist. Membru fondator al Societății Timișoara, director fondator al publicațiilor „Sport”, „Sport Vest”, „Fotbal Vest”, „DeWest”. A publicat cărți de poezie, de critică literară, simbolism, comunicare și jurnalism. Rubrici în/la revista „Orizont”, Radio Analog, Radio Campus, Plai cu Boi, TVR Timișoara, Radio Timișoara ș.a. Pagina de blog: La Tolce Vita.

Un răspuns la Începutul de an universitar 2014 este unul nu dramatic, ci tragic!

  1. Dribling Universitar spune:

    Citeam optimist cu sufletul la gura…Pana dupa ultima fraza cand l-am inghitit..in sec. Am inteles si legatura articolului cu sportul. Situatia este similara. Imi permit insa sa va contrazic. Atat cei care conduc cat si cei condusi, in cercuri restranse , cu totii recunosc directia spre dezastru. „Caldurica” temporara, frica de necunoscutul shimbarii si don’t KnowHow ne tin in starea asta de inertie. Sa-i auziti ,numai, pe cei care conduc cum se plang de insuficienta fondurilor, bineinteles, risipind cu convingere. E bine ca n-am ramas optimist,fiind la a patra generatie de permanenta speranta. Doar in romana speranta este sinonima cu irosirea timpului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 × = noua