Închipuiri

Peste aproximativ două săptămâni echipa națională a României va întâlni reprezentativa Germaniei la Hambrug în preliminariile Campionatului Mondial din Qatar. Acum este momentul ca echipa națională să arate ce poate, nu să aștepte o minune, așa cum se afirmă mai nou. În cazul în care România va ocupa locul secund în grupă, urmează un joc de baraj care ca constitui o nouă probă de foc.

Până atunci însă liga întâi continuă cu aceleași probleme cu care ne-a obișnuit: jocuri slabe și arbitraje la fel de slabe. Nu mai abordez problema antrenorilor fără licență Pro, deoarece risc să cad în derizoriu. Totuși aș fi curios ce spune Mihai Iosif care a afirmat că nu este nevoie de școală, deoarece rezultatele îl recomandă, doar că în ultimele două etape a obținut un punct. În ultima etapă de campionat, Rapid a fost învinsă pe teren propriu de FC Voluntari, care până nu de mult nu speria pe nimeni.

După un meci slab, FC Argeș a terminat la egalitate cu Chindia Târgoviște, fără ca nici una dintre echipe să reușească vreun gol, chiar dacă oaspeții au avut o lovitură de la 11 metri pe care Daniel Popa a ratat-o. Rămân la părerea că Emil Săndoi este un antrenor bun, dar și un om modest.

CS Mioveni este o grupare mereu nedreptățită de arbitraje. Așa s-a întâmplat și la ultima partidă, când primul gol al Farului reușit de Jefte Betancor a fost marcat din ofsaid. La Botoșani s-au confruntat doi antrenori din generația tânără, Marius Croitoru și Adrian Mutu, fără ca vreunul dintre ei să aibă câștig de cauză, partida terminându-se cu scorul de 1-1.

Academica Clinceni, cu un nou antrenor pe bancă, Ionuț Chirilă, și-a revenit și s-a apropiat de FCSB la un gol în ultimele minute, dar nu a putut evita înfrângerea. UTA și-a dominat adversarul chiar dacă acesta s-a numit CFR Cluj, campioana țării. Execuția spectaculoasă a lui Chipciu a hotărât soarta jocului, chiar dacă arădenii meritau cel puțin un rezultat de egalitate.

Ilie Poenaru a trecut cu arme și bagaje în tabăra Mediașului și încearcă să redreseze echipa aflată în cădere liberă. Telenovelea numirii unui antrenor la Dinamo pare să se termine prin readucerea antrenorului Mircea Rednic. Până atunci echipa bucureșteană a fost învinsă la scor de Universitatea Craiova, ce-i drept că Dinamo a evoluat în zece oameni aproape o oră.

În liga a doua, Ripensia a fost învinsă pe teren propriu, iar antrenorul Cosmin Petruescu a plecat de la echipă, aceasta fiind preluată de Iulian Muntean și Călin Mada. Politehnica Timișoara a fost învinsă la Târgu Jiu, echipă care are un nou antrenor în persoana lui Eugen Trică. De remarcat că golurile echipei gazde au fost înscrise de doi foști arădeni, Ciprian Rus și Paul Copaci. Derby-ul seriei a opta din liga a treia dintre Dumbrăvița și CSC Ghiroda s-a încheiat nedecis. Un fapt supărător s-a petrecut la Periam, unde echipa gazdă va pierde la masa verde, deoarece nu a asigurat asistența medicală.

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Ovidiu Păcurariu †

<span style='border:2pt solid black; padding:0px 1px;'>Ovidiu Păcurariu †</span>
Data nasterii: 10 Aprilie 1951, Arad. Absolvent al Institutului Politehnic Timișoara, Facultatea de Mecanică, Specialitatea TCM - promoția 1975; 1980-1984, vicepreședinte al secției Fotbal Vagonul Arad; 1991-1998: jurnalist la săptămânalul Fotbal Vest; 1998-2005, purtător de cuvânt A.C.U. Arad; fiul regretatului Păcurariu Gheorghe, component al echipei Politehnica Timișoara în perioada 1945-1950, cu care a promovat în Divizia A în anul 1948.
Decedat: 31.01.2022

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 × sase =