Inovaţii handbalistice

Ziua de ieri, miercuri 7 mai, a fost una interesantă din punct de vedere al handbalului, chiar dacă nu s-a jucat vreun meci important în cine ştie ce competiţie internaţională. În Serbia, echipele amatoare RK Novi Beograd şi URK Studentski Grad au jucat un meci experimental cu reguli „uşor” modificate, aşa cum au cerut în ultima vreme tot mai multe voci de referinţă din interiorul fenomenului.

În principal e vorba de două schimbări ale regulamentului. Prima, aşa numitul „shot-clock” existent de mult timp în baschet şi polo pe apă, reprezintă limitarea unui atac la un anumit număr de secunde, fără tradiţonala semnalizare a arbitrilor cu „joc pasiv”, iar cea de-a doua se referă la posibilitatea înlocuirii jucătorilor doar în cazul în care echipa respectivă se află în posesia mingii, respectiv doar în atac.

Dacă a doua modificare nu necesită prea multe comentarii, totul fiind cît se poate de clar, în schimb introducerea „shot-clock”-ului pare ceva mai complicată. De aceea, cele două echipe au jucat partida în trei reprize a cîte 20 de minute, în fiecare repriză timpul de atac avînd o altă limită în timp: 20, 25 şi 30 de secunde, desigur, pentru a se stabili care dintre cele trei variante este cea mai favorabilă jocului.

În principiu o idee bună, care „fură” arbitrilor posibilitatea de a fi subiectivi – măcar în aemenea faze! – dar care, la o privire mai atentă, s-ar putea lovi de nişte probleme colaterale.

În primul rînd, în sporturile amintite care practică regula „atacului pe ceas”, durata unui meci se referă la timpul efectiv jucat, ceea ce face ca timpul să fie oprit automat la orice semnal de fluier al arbitrilor. Ori, deocamdată, în handbal nimeni n-a ridicat această problemă. Mi se pare absolut logic să fie abordată şi aceasta, întrucît în handbal între semnalizarea unui fault şi executarea acestuia trec, de regula, secunde bune. La ce consecinţe ar duce acest lucru? În primul rînd la pregătirea fizică a handbaliştilor, avînd în vedere că acum, în medie, din cele 60 de minute ale unui meci se joacă efectiv aproximativ 40 de minute (în paranteză fie spus, din cele 90 de minute ale unei partide de fotbal, foarte rar se joacă efectiv 50!). Sigur că în ziua de azi, la ritmul în care se desfăşoară competiţiile, nimeni nu se mai gîndeşte la jucători sau la antrenorii acestora! Problema ar putea apărea din punctul de vedere al televiziunilor care acum alocă aproximativ o oră şi jumătate pentru transmiterea în direct a unui meci de handbal. Nu ştim cît de bucuroşi vor fi „televizoriştii” din punctul ăsta de vedere, mai ales dacă se va pune în aplicare încă o modificare, preluată deja de cele două echipe din hocheiul pe gheaţă, şi anume trei reprize a cîte 20 de minute, cu eventuale 15 minute de pauza între reprize, pentru a se mări şi încasările bufetelor din incinta sălilor…

Ar mai fi şi problema faulturilor, rezolvată de baschetbalişti prin cele cinci greşeli personale. S-a gîndit cineva la aceeaşi soluţie şi pentru handbal sau se va putea faulta în neştire, întrerupînd tot mai brutal acţiunile celor care chiar doresc să construiască atacuri şi să marcheze?

Cît de mult va evolua jocul dacă se introduce „shot-clock”-ul, să zicem la 20 de secunde? Echipele aflate în posesia mingii vor fi presate de timp şi nu-şi vor putea organiza atacurile, pripindu-se, mai ales că în 20 de secunde nu ai timp să arunci la poartă decît o singură dată, cu mici excepţii, de două ori?  Ce se va întâmpla în situaţia în care mingea revine echipei în atac după ce a fost apărată de portar sau din bara porţii adverse? „Ceasul” va porni din nou ca şi pentru un atac complet?

Adevărul este că diriguitorii handbalului mondial nu vor să creadă că au pierdut lupta popularităţii (şi mai ales a banilor atraşi) în faţa baschetului sau chiar a voleiului şi încearcă, prin modificări de regulament, să reintre în luptă, pentru a cuceri noi „pieţe de desfacere”. Dacă încă nu şi-au dat seama, pot să le spun eu cu certitudine un lucru vizibil cu ochiul liber: oricîte modificări ar face regulamentului de handbal, acesta nu va cuceri niciodată două zone importante: cea americană şi cea britanică (împreuna cu celelalte foste colonii!), din motive pe care le cam cunoaşte toată lumea şi asupra cărora nu vreau să insist acum.

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 5 = patruzeci