Iorgulescu trebuie să se retragă de la cârma LPF, Grigorescu n-ar mai trebui delegat

Gino Iorgulescu n-a excelat nici pe departe în calitate de președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, funcție pentru care oricum mai nimic nu-l recomanda cu adevărat, iar la ora actuală, cu atât mai mult, în lumina tragediei provocate cu inconștiență de fiul său, n-ar mai avea ce căuta într-un asemenea rol, îndeplinirea atribuțiilor ce-i revin în post fiind fără doar și poate influențată negativ de inevitabila diminuare a puterii de muncă și a capacității de luare a deciziilor adecvate în plan profesional, indusă de o bruiere a lucidității și discernământului, efecte în plan psihologic ale implacabilei stări emoționale apăsătoare cu care se confruntă deja de zile bune. Nu-i om cu un tânăr fiu agățându-se de viață pe patul de spital dar și cu conștiința încărcată indirect de inconștiența propriei odrasle prin uciderea unui semen, și care să poată activa la parametri normali și în continuare, respectiv să mai rămână același și pe mai departe. Imposibilități.

În consecință, ca un gest etic și principial de moralitate, Iorgulescu ar trebui să se retragă cât mai grabnic de la cârma LPF, rol conducător cu care a intrat într-o evidentă incompatibilitate prin ricoșeu din tragedia produsă de fiul său în vârstă de 24 de ani. Dacă i-ar păsa de binele organizației pe care a păstorit-o, și prin extensie de soarta și așa ingrată a Ligii 1, atunci fostul fundaș al Sportului Studențesc și al naționalei ar face un pas în lături, fără a mai sta pe gânduri, lăsând locul unei persoane fără un asemenea ”bagaj” plin cu plumb. Însă este de așteptat ca într-o societate în care iresponsabilitatea erupe prin toții porii să-i fie mult mai aproape șezutul jilțului de la comenzi și butoane.

Tragedia rutieră provocată de fiul diriguitorului LPF a devenit de notorietate și s-ar putea scrie deja romane despre românul la volan, un pericol public în dezvoltare, fără frica de a generaliza. Iar cum inevitabilul uriaș impact mediatic l-a pus indirect sub lupă pe Gino Iorgulescu, cu atât mai mult cu cât odrasla de bani gata se alesese cu costisitorul nou Aston Martin dinspre tăticul, presiunea psihologică indusă de toate ramificațiile uciderii unui tânăr nevinovat nu-l mai mențin pe șeful Ligii Profesioniste de Fotbal într-o stare de compatibilitate cu exercitarea rolului într-o asemenea funcție.

O tragedie aidoma baterii obrazului lui Gino Iorgulescu, în sensul că n-ar mai avea ce căuta într-o funcție în care oricum n-avea ce căuta. Chiar nimic nu-l recomanda pentru șefia LPF!

Fostul fundaș cu numai două meciuri jucate în fotbalul de peste hotare, la un club oarecare din Belgia, doar a cochetat vag, pasager și de umplutură cu tentative de antrenorat în umbra selecționerului naționalei respectiv de șefie a unui meteoric club bucureștean, experiență managerială extrem de subțire pentru o pălărie unsă în prealabil 17 ani cu toate alifiile în fruntea LPF de cel mai celebru milițian din țară.

Cum însă tot ceea ce a contat în acești 30 de ani în România loviturii economice de stat din 1989 a fost conservarea încrengăturii securisto-mafiote și implicit a consolidării controlului deținut de ”Cooperativă”, perpetuarea sistemului fiind întreținută prin pârghia ”pleacă-ai noștri, vin ai noștri”, ungerea lui Iorgulescu la șefia LPF a echivalat pentru interesații din umbră cu o ideală menținere a unui dorit status-quo, perfect înlocuitor al celui mai celebru milițian din țară.

Ceea ce a urmat din noiembrie 2013, când s-a pasat fain frumos ștafeta la vârful LPF, se știe prea bine. Cam pe-atunci, în toamna aceluiași an, părăseau fără victorie și roșu-albaștrii din capitală faza grupelor Champions League, cu numai două goluri marcate în 6 apariții dar și 10 primite, iar în toamna lui 2019 se consemnează cel de-al șaselea sezon consecutiv fără urmă de club din Liga 1 calificat în grupele principalei competiții a cluburilor din Europa. Ultimele șase toamne fără trupe din elita internă în grupele Champions League, echivalând perfect cu cele 6 toamne ale mandatului exercitat de Iorgulescu în fruntea organizației sub egida căreia se derulează străvezia Liga 1.

Ce poate fi mai sugestiv de-atât!?

Un eșantion fidel al lipsei valorii reale a competiției Ligii 1, altădată cât de cât reprezentată în aceleași grupe. Fără a mai pune la socoteală că prima divizie din România n-a avut în sezonul trecut, 2018-2019, nici o formație calificată în faza grupelor din UEFA Europa League, pentru a nu mai pomeni așadar din nou de Liga Campionilor. Zero pe linie. FCSB se strecura în urmă cu două ediții din grupele întrecerii continentale numărul 2 spre turul intermediar din februarie, părăsit la scor la Roma, iar Astra Giurgiu intra și aceasta în 16-imile UEFA Europa League în urmă cu 3 campanii, zburând însă pe margine tot în februarie, dar acest zero din dreptul stagiunii trecute spune mai multe decât orice.

CFR Cluj s-a strecurat în calitate de campioană a României în faza actuală a grupelor Europa League și poate că prezența unitară din Liga 1 în întrecerea numărul 2 oferă măsura reală a acestui unu la înmulțire al trupelor de sub cupola LPF pe scena cupelor continentale, dar multe se explică prin prisma anacronismului ”statului în stat” ce este Liga Profesionistă de Fotbal în sportul rege carpatin.

LPF doar se bate cu cărămida în piept că ar fi asigurat contracte ale drepturilor de difuzare pentru meciurile din Liga 1 peste așteptările și valoarea în sine a competiției, dar în fapt Liga Profesionistă de Fotbal maschează adevărul inconvenabil. Căci, în ceea ce privește alte mai mari surse de venit, incompetența incapacității generării lor este evidentă. Prima divizie este ținută pe perfuzii prin cablul cuplat la televizoare, zăhărel al dependenței fără de care s-ar cam trage pe dreapta. Dar dependența astfel generată este într-atât de mare, încât compromisurile se înghesuie la ușa cluburilor nu altfel decât vasale celor cu drepturile de difuzare. Este o stare bolnăvicioasă de fapt, mai pe șleau, o păcăleală abil mascată.

Acest contract salvator este ”marea realizare” a Ligii Profesioniste de Fotbal, ceea ce nu ușurează însă viața mai multor prim-divizionare întru a avea la dispoziție resursele de a juca pe propriul stadion, și nu în orașe diferite, iar cazurile în speță sunt nesănătos de multe dar și elocvente, și nici nu poate face uitate ”derapaje” de notorietate ale LPF precum ”Cupa Ligii”, un avorton după chipul și asemănarea forului de profil.

Și multe-ar fi de zis după aproape 6 ani plini ai lui Gino Iorgulescu în fruntea LPF… Mai nimic nu-l recomanda la șefie prin ceea ce realizase, și a dovedit-o cu prisosință, tot ceea ce l-a așezat în scaun dar și legat de el ținând de perpetuarea sistemului prin metoda ”pleacă ai noștri, vin ai noștri”.

Iar acum, odată ce odrasla sa urcată la volan deși cu o alcoolemie de pomină și în paralel cu cocaină ”în sistem” a provocat prin încălcări ale legislației în vigoare un accident rutier mortal în care a decedat un tânăr în vârstă de 24 de ani ce conducea regulamentar, a erupt cât se poate de clar și evidența că Gino Iorgulescu n-a fost în stare să-și educe adecvat fiul, darmite să fie capabil să conducă LPF.

Bună educație, chibzuită și înțeleaptă modalitate de a cizela un caracter, a da pe mâna unui copil problemă un autovehicul absolut deloc de nasul acestuia… Gino Iorgulescu este cel care-l are indirect pe conștiință pe inocentul decedat în cumplitul accident comis de fiul în stare de ebrietate și ”pe cocaină” al șefului LPF, măcar printr-o crasă lipsă de discernământ de a-i pune la dispoziție odraslei o costisitoare mașină din rangul celor ce n-ar trebui să intre în principiu pe mâna fomaților ieșiți din bezna rațiunii, adâncită după 1989.

Și-atunci, ar fi oare compatibil un asemenea ins lipsit de discernământ cu șefia unei organizații mult mediatizate și oarecum notorii în spațiul social românesc prin asocierea sa cu anii cu cel mai celebru milițian din curbura Carpaților!?! Deloc. Și Doamne ferește ca diriguitorul LPF să mai crească la o adică și copiii celui cu inconștiență ucis, după cum s-ar fi oferit drept altă dovadă de pierdere a lucidității, căci s-ar alege și mai mult praful.

Dar nu se va întâmpla probabil nimic, căci suntem în probabil cea mai abjectă societate de pe mapamond, iar societatea este făcută, să nu uităm!, tocmai de oameni, așa cum nu se întâmplă nici în cazul lui Nicolae Grigorescu, mare dregător al Comisiei Județene de Arbitraj Timiș. Băutură, volan, accident, tot anul acesta.

Statutul ROAF ar sugera altceva, și anume incompatibilitatea în funcție a diriguitorului pe durata urmăririi penale, dar Grigorescu este bine mersi delegat la meciuri din Liga 2 de onor FRF, și aici ajungem la celălalt mare organism problemă al fotbalului românesc. În contrast cu Iorgulescu, pe Grigorescu l-ar fi recomandat o carieră la linie și pe alocuri la vârf pe acea linie, asta în virtutea menținerii alipite pe urmele unui central valoros, cârma arbitrajului la nivel județean putând a-i fi așadar repartizată.

Dar ce se întâmplă cu adevărat cu arbitrajul din fotbalul timișean sub îndrumarea lui Grigorescu? Slab, împănat cu greșeli, unele mai mari ca altele, degradat de mai multe aspecte, precum printre altele închiderea tacită a ochilor la alterarea climatului de fair-play de pe gazon sau balonarea unora dintre fluierași. Nicolae Grigorescu n-a atins nici pe departe așteptările, ba din contră, dezamăgește crunt, pe fondul acestei stări de fapt survenind și un ”derapaj” rutier care ar fi trebuit în mod normal să-l tragă pe dreapta și din fotbal. Cel timișean, pe relația cu arbitrajul dus de râpă, dar și românesc, în care oare câtă capacitate de consecventă observare ar mai putea avea un personaj urcat la volan cu ceva la bord!?

Pe asemenea oameni, și pe nenumărați mai mulți ca ei, nu-i poate însă nimeni și nimic urni din pozițiile de care cu patetism țin, într-o disperare stârnind mila, doar, doar le-ar salva ceva sufletele pierdute. Cazurile și pozițiile adoptate de către cei sub lupă reliefează însă fidel putreziciunea sistemului și perpetuarea sa până în pânzele albe, după ei potopul, dar și puzderia complicilor trăgând de oase mai mari sau mai mici. Așa o nație plină de nenorociți fără pic de coloană vertebrală și integritate, dar ahtiați interesat după putere, funcții, bani și statut social, nici urmă pe lume.  

              

       

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 − = sapte