Măsura care va distruge ideea de echipă națională

O echipă reprezentativă a unei țări, în orice sport și chiar dincolo de el, cuprinde tot ce are mai bun respectivul popor în acel domeniu. De-aceea i se mai și spune „națională”, iar pentru cel ales să facă parte din ea este o mare onoare. Ba mai mult, fără a forța cuvintele, o consider ca fiind ceva sacru.

Recent însă am văzut o știre care m-a înfuriat peste măsură, pentru că în cazul în care va fi adoptată, va arunca în derizoriu ideea de echipă națională. Un individ din structurile FIFA propune un „proiect” prin care ar vrea să transforme echipele naționale în echipe de club, prin faptul că un fotbalist va putea juca în mai multe reprezentative, după cum i se năzare lui personal sau angajatorilor lui. Exagerez puțin, dar cam aceasta este esența propunerii respectivul individ (mă abțin cu greu să nu scriu „imbecil”). Pe numele lui Victor Montagliani, acesta vrea să schimbe regulile în ceea ce priveşte eligibilitatea fotbaliștilor de a juca pentru echipele naţionale. „Există multe probleme pe care trebuie să le rezolvăm. Lumea se schimbă, timpurile s-au schimbat chiar şi imigraţia este alta. Trebuie să ne adaptăm şi noi la această lume nouă. Există probleme de naţionalitate care apar în întreaga lume, în Africa, există probleme în Asia şi în CONCACAF, aşa că este momentul potrivit să examinăm acest lucru şi să vedem dacă există soluţii, fără a afecta integritatea jocului”, a declarat acesta, potrivit Reuters. Păi afectează foarte tare corectitudinea jocului Victoraș tată, și prin asta și integritatea, dar asta îi interesează doar pe niște oameni cinstiți, cu ținută și principii care chiar iubesc fotbalul, nu pe niște pufoși hămesiți de bani ca tine care au pătruns în structurile fotbalului mondial, doar prin vrăjeli și totodată prin faptul că au fost susținuți de structuri de putere dubioase. Deci, fără a avea vreun merit.

FIFA a călcat de multe ori strâmb, însă din punctul de vedere al menținerii unor naționale curate s-a menținut cel mai bine pe poziții, în comparație cu destule alte federații internaționale ale altor sporturi, nepermițând un asemenea circ al traficului de jucători în reprezentative. Chiar și după ce a mai desfăcut puțin menghina, pe la începutul secolului, a făcut-o decent, permițându-le să poată schimba o echipă națională doar unora care avuseseră prezențe insignifiante în cele de dinainte, evoluând doar în câteva amicale. Diego Costa este exemplul care se încadrează aici. În fraza evocată mai sus se poate remarca însă că Montagliani pomenește cuvântul „imigrație”, trădându-și astfel una dintre misiunile pentru care a fost instalat în acel scaun FIFA. El nu face astfel decât să se alieze corului dubios care încurajează acest fenomen foarte periculos, mai ales când se produce cu populații din culturi diferite, cum a fost cazul în ultimii ani. Cei care au citit lucrări despre tehnici de manipulare își pot da seama că asistăm la o încercare de influențare din ce în ce mai agresivă din partea unei mari părți a mass-mediei mondiale de a ne face să empatizăm cu acest fenomen, făcând apel la omenie și exagerând vicisitudinea celor în cauză, totodată minimalizând până la zero repercusiunile (cam cum s-a procedat cu ani în urmă și cu homosexualii, cu războiul din Iugoslavia unde sârbii erau cei răi etc). Iar cei care pun la îndoială această politică sunt făcuți învechiți, antiprogresiști, rasiști, naziști chiar, încercându-se astfel marginalizarea lor. Există în lume cercuri de anarhiști cu poziții puternice și fonduri pe măsură care vor să impună diverse reguli în spatele cărora ascund niște scopuri deloc fericite nici măcar pentru cei care cad pradă manipulărilor lor și le aprobă acțiunile. În cazul de față, prin acest fenomen al migrației de populație se încearcă destabilizarea națiunilor, mai ales a celor europene și „metișizarea” lor, scopul fiind acela de a le anihila complet identitatea națională, transformându-le într-o masă de indivizi fără vreo coeziune etnică, istorică sau culturală. Prima oară când am citit despre Planul Kalergi, mi-am zis că e doar o exagerare și un exces de imaginație, însă după cum văd că evoluează lucrurile, mi-am cam schimbat părerea. Să revin însă la fotbal, unde se poate remarca faptul că prin ceea ce vrea să facă Montagliani nu este departe de Kalergi, e drept, la o scară mai mică, fiind vorba doar de fotbal. El încearcă banalizarea echipelor reprezentative, care pentru mulți, din punctul de vedere al importanței, reprezintă a doua mare entitate națională după armată.

Se poate constata ce absurdități au apărut la nivel mondial în alte sporturi în care ideea lui Montagliani a fost implementată din prima, unde echipele naționale nu au beneficiat de vreo minimă regulă privitoare la eligibilitatea jucătorilor. Astfel, la tenis de masă aproape că nu există vreo națională din lume – doar prin estul Europei mai există niște mici excepții – în care să nu fie chinezi. Când am văzut la ultima ediție a Jocurilor Olimpice de vară de la Rio că până și Congo avea… Aa, dacă vreunul dintre chinezi se năștea sau măcar venea de copil în Congo, era cu totul altceva. Dar, doar așa, importuri pentru a trișa este exact ca și când ai avea niște sportivi care îți joacă pe fals. Un fals însă legalizat… Sau să luăm și acel exemplu din handbalul masculin, cu „naționala” Qatarului formată aproape în întregime din jucători europeni care a devenit vicecampioană mondială în 2015! Mi-amintesc, au existat atunci multe critici, după ce s-a constatat acea anomalie, tardive însă și fără vreun efect în a îndrepta lucrurile.

Interesant însă că recent, cam când vicepreședintele FIFA elucubra cele pomenite, același for lua o decizie care se bate cap în cap cu intențiile celui al cărui chip „simpatic” îl puteți admira în poza acestui material. În urma unei anchete, FIFA a descoperit că reprezentativa feminină din Guineea Ecuatorială a folosit nu mai puțin de zece jucătoare de naționalitate braziliană în preliminariile pentru turneul olimpic de la Rio, găsindu-se și două documente falsificate pentru două jucătoare. În consecință, federația a fost amendată cu 100.000 de franci elvețieni, dar și mai dureros, reprezentativei nu i se va permite să ia parte la preliminariile pentru CM 2019, riscând totodată sancțiuni mai drastice dacă va recidiva. Așa ca o paranteză, i-aș propune FIFA să cerceteze și naționala masculină, căci am putut constata chiar mai de demult că a făcut ceva oarecum similar, doar că „importurile” nu erau toate din Brazilia. Va veni însă Victor Montagliani și îi va repune pe toți în drepturi, ba poate îi va și premia pentru o asemenea ispravă.

Salvează legătura permanentă.

Răzvan Toma

Răzvan Toma
Nume: Toma. Prenume: Răzvan. Născut: 08.04.1964 (Bucureşti). Starea civilă: căsătorit, tată a două fete. Studii: Institutul Politehnic Bucureşti, facultatea TCM, secţia Maşini-Unelte. Lucrez în presa sportivă începând din 1986, pe când eram student. Atunci am fost colaborator la cotidianul „Sportul”. La 01.04.1990 am fost angajat la acest cotidian care între timp şi-a schimbat numele în „Gazeta Sporturilor”. În septembrie 1991 am devenit membru fondator al săptămânalului „Fotbal Plus”, unde ulterior am ajuns redactor-şef adjunct. În vara lui 1994 am trecut la „Sportul Românesc” iar la începutul lui 1996 am fost membru fondator la cotidianul „Sport XXI”, unde am fost redactor-șef adjunct. În vara aceluiaşi an m-am reîntors la „Gazeta Sporturilor” unde am stat până în 2003, când s-a făcut permutarea redacţiilor „Gazetei” cu a „ProSport”-ului. De la începutul anului 2004 am devenit liber-profesionist, colaborând cu mai multe publicaţii, agenţii, chiar posturi radio şi TV, fiind specialist în domeniul istoriei şi statisticii fotbalistice. Am fost unul dintre fondatorii, în 1991, al Comisiei de Istorie şi Statistică a FRF, al cărui preşedinte am devenit de la sfârşitul lunii octombrie 2011 până în 2014, atunci când a fost radiată de noua conducere. Am scris sau am făcut parte din colectivele care au realizat mai multe lucrări. Pentru „High-Life-ul Fotbalului European” şi „Fotbal de la A la Z” am fost premiat de Asociaţia Presei Sportive din România. Alte lucrări pe care vreau să le menţionez sunt toate anuarele fotbalului românesc apărute după 1990 (la cele de după 2000 fiind coordonator) ca şi „Istoria Fotbalului Românesc” apărută în 2009, cu prilejul centenarului FRF,. De asemenea am colaborat şi la importante cărţi din fotbalul internaţional, precum „A-Z del Futbol Europeo”, „European Football Yearbook” sau “L’Atlas Mondial du Football”. Am fost corespondentul din România al publicaţiilor „Don Balon” (Spania) şi „A Bola” (Portugalia), ca și al agenției Press Association (Marea Britanie).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua − = 4