Reprezentanta capitalei Banatului în Liga 1 tocmai a mai atras pe obrazul și în numele fotbalului timișorean încă o rușinoasă pată sub forma unei corecții cu 7-0 nicăieri altundeva decât pe Arena Națională, exact în jocul televizat de duminică seară.
Pată de care sportul rege de pe Bega se putea lipsi din palmaresul peste ani care niciodată nu minte, martor mut.
Raportată însă la sumedenia de probleme din sânul acestui club prefabricat pe genunchi peste vara lui 2012, umilința record a sezonului 2017/18 în eșalonul I constituie doar efectul la un moment dat inevitabil și pe undeva firesc, indus punctual în această deplasare și de indisponibilitățile acute din efectiv dar, la modul general, în special de minusurile din jurul terenului, și nu-i doar o simplă coincidență că aparițiile victorioase au secătuit odată ce păstorul spiritual al formației a admis după precedenta descindere de succes în capitală imposibilitatea finanțării precum până nu demult, adică din buzunarele timișoreanului de rând.
ACS Poli oricum o cam luase la vale prin prisma rezultatelor de dată recentă dar îngenuncherea de pe Arena Națională, deși n-are neapărat darul de a stârni mare mirare, lasă senzația că prim-divizionarei i-ar sări și roțile.
Asamblarea inițială a jucăriei edilului ales și reales de nici o cincime din localnicii cu drept de vot a fost cât se poate de pripită și deloc judicios efectuată, pe asigurări lansate de Robu în prima sa vară ca primar că finanțarea grupării din banul public va avea perfectă acoperire și funcționalitate, dar și demontate prin verdicte ulterioare, iar implicit și planurile nechibzuitului indiferent la cheltuirea contribuțiilor cetățenilor pe un experiment de care aceștia nu erau interesați au ajuns să ia apă pe parcurs, pe măsura lansării inițiativei de o asemenea manieră, cu stângul.
Năzuințele electorale au fost alimentate de lipsite de acoperire ambiții post-electorale, conturate pe un șubred eșafodaj, iar lipsa rezultatelor, performanțelor și spectatorilor din tribună au oferit invariabil dovada eșecului acestei sforțări până în pânzele albe. Se știe prea bine, s-a retrogradat o dată, în 2014, iar apoi, după sistarea anacronicei finanțări a clubului divizionar din bani publici, s-a mai căzut și în 2016, noroc doar cu falimentul Rapidului, însă hotărâri ulterioare au relevat drumul închis pe care insista căruța împinsă din orgoliul edilului.
Finanțări din pușculița publică au fost detectate ca ilegale iar minusurile financiare s-au acumulat precum pe umerii unui dator vândut, inclusiv în raport cu bugetul de stat, pe de altă parte jucătorii fiind fie tot duși cu pluta, fie ademeniți pe ochi frumoși într-o altă variație a exercițiilor unor vânzători de iluzii. Și motivația care le-a fost indusă la startul cu 14 puncte penalizare din vara lui 2016 tot pe baza unor promisiuni a fost sădită, în legătură cu șansele exprimate de diriguitori în procente extrem de mari în ceea ce privește recuperarea lor undeva peste hotare, la tribunal.
S-a întreprins aproape orice pentru întreținerea acestei iluzii, cu un soi de disperare demnă de o cauză mai bună, edilul erijându-se până și într-un rol care oricum nu-i intră în atribuții dar care implică și alte aspecte vădit discutabile, iar câte-o cotizație dinspre discreți donori a mai cârpit roțile stând să sară. Te întrebi doar cum de-avea Robu într-atâta timp la dispoziție pentru a lămuri diverși creditori să sprijine financiar clubul, la câte necesități primordiale de zi cu zi are un municipiu de mărimea Timișoarei, căci ar mai fi altfel și alte nelămuriri în această speță a mobilizărilor întru susținerea grupării. Poate fi oare inclusă o asemenea atribuție în fișa postului unui primar? Eventual în vreo comună marginală. Însă sfârșitul își tot arată implacabil colții, indus tocmai de eronata dispunere a pietrei de temelie, mereu o umbră pe urmele ”proiectului”.
Șandrama care n-avea cum să stârnească interesul și apetitul chibiților de fotbal dar nici cum să genereze eficient profituri aducătoare de performanțe, ci doar să toace anapoda bani, bine măcar în ultima vreme că nu și din fondurile publice.
Culme a inconștienței sau poate doar a tupeului, știind mult prea bine cât de strâmtorată este situația dar și ce iminente pericole dau târcoale la orizont, conducători învestiți de același edil în a sa continuă frenezie de plasare în post a unor nuci în perete s-au lansat în extrem de scurta pauză de vară în noi promisiuni aducând în discuție cu termeni cifrici până și obiective cu iz internațional, contrastând șocant cu realitățile imediate, drept dovadă că principalii vectori direct implicați la club pot nonșalant întrece orice limite. Cupe europene.
Și acest 7-0 are însă darul de a-i aduce cu picioarele pe pământ pe visătorii la cai verzi pe pereți, bombastici în lipsa lor de realism când de fapt clubul n-are cum să evite a plăti tribut conceptului cadru de nimic al triumviratului Municipalitate-CJT-UPT.
Ironie a sorții pe adresa negustorilor de iluzii, acest 7-0 din partea trupei lui Becali a căzut cu 3 seri înaintea primului duel local al lui ACS Poli cu concitadina adoptată din mers de fanii viola la promovarea în acest deceniu în ”Județ”, ASU Politehnica, dar și în seara premergătoare alegerii șefului Ligii Profesioniste de Fotbal, contracandidat al diriguitorului în funcție Gino Iorgulescu fiind nimeni altul decât tocmai șeful executiv al celor de pe ”Dan Păltinișanu”, Sorin Drăgoi.
La promisiunile unui politician despre o echipă de Liga 1 în Timișoara și asigurările sale că ar putea fi și finanțată din banul public, merg și aspirațiile fostului său așa-zis city-manager legate de ascensiunea la termen spre cupele europene și chiar acapararea șefiei LPF. Și ce bine-i stă lui Drăgoi, drept candidat la scaunul ”Ligii” în calitate de executiv al unui club tocmai învins cu 7-0!
Cu toate selecțiile sale la națională, Iorgulescu n-avea ce căuta în fruntea LPF, așa cum n-avea ce să caute în același rol dar și în general în fotbal respectiv pe micile ecrane Mitică Dragomir, însă ex-city-managerul orașului cândva al florilor și actualmente de nerecunoscut în rău n-are nici pe-atât ce să dea târcoale funcției cu pricina.
Acest duel Iorgulescu – Drăgoi, pe ruta de baștină Giurgiu – Urziceni, conferă însă măsura exactă a penuriei și sărăciei la capitolele potențial uman și alternative viabile din disfuncționalul fotbal românesc, care își merită indubitabil soarta.
N-au mai prididit ziarele să titreze pe seama candidaturii acestui fost city-manager parașutat de Robu în fotbal la ACS Poli după ora retrogradării din 2016 dar nimeni nu s-a întrebat ce ar putea căuta în fruntea LPF un trecător implant de loc din Urziceni în mai sus pomenita emanație administrativ locală a Timișoarei dar și ca învățăcel silabisind greoi doar de un an și ceva abecedarul sportului în 11. Nici nu se încheiase abia turul celui de-al doilea sezon de campionat de când activa în fotbal dar avea deja depusă candidatura la un post greu la nivel național în această disciplină! Este de speriat, de exemplu prin prisma modului diletant în care s-a întocmit în vară măcar unul dintre contractele noilor veniți, între timp și luând-o la goană la cele constatate la ”Dan Păltinișanu”.
Rezultatele promisiunilor, ambițiilor și convingerilor lui Robu pe linia denumită ACS Poli se traduc la zi în minusul de milioane de euro indus de ineficientele cheltuieli în gol ale unui club care în plus și între timp și-a pierdut și juniori pe nimic. În egală măsură, rezultatele planurilor alesului său drept city-manager iar apoi ca șef executiv al unei grupări întreținute cu hei-rup nu pot fi chiar greu de intuit. Aș înclina să spun că este vorba despre personaje care ar fi mai folositoare undeva departe de fenomenul fotbalistic, însă cum nu mulți își mai știu cu exactitate locul dar și măsura în vremurile actuale, urechile celor din această sferă sunt susceptibile recepționării dinspre aceleași surse și a altor promisiuni și planuri mărețe, proiecte și viziuni fără pereche.
Robu i-a schimbat ca pe ciorapi iar conducătorii s-au vehiculat pe la creștetul copilului problematic și mereu captator de necazuri și controverse ACS Poli într-un ritm generator invariabil de discontinuitate în eventualele viziuni și strategii, însă dintre toți Drăgoi s-a detașat prin a nu sta mai deloc pe gânduri și a forța la rândul său cu atât mai mult lucrurile, țintind nimic altceva decât scaunul LPF. Iar și demersurile acestui tandem dau măsura haosului și gropii de potențial a unui fotbal mioritic ajuns la cheremul destinului, tot mai mult în bătaia vântului.
