Naționala de seniori ar trebui să fie ultima grijă. Sectorul juvenil, prima

S-a întors până la saturație pe toate fețele una dintre cele mai mici probleme care ar fi trebuit să acapareze atenția în aceste zile ca urmare a normalei eliminări de la UEFA Euro 2016, și anume succesiunea la cârma reprezentativei de seniori a României. Alegerea unui nou selecționer. Atât i-a dus capul pe păstorii fotbalului mioritic și ai lor cântăreți în strună și aceasta a fost reacția la fireasca ieșire din scenă din Hexagon, de a reduce totul la discuțiile la nesfârșit despre viitorul antrenor al ”tricolorilor”.

Și Guardiola să fi fost, și Mourinho să urmeze, că România n-ar fi mai brează. Căci pur și simplu deficitul fotbalului carpatin prin prisma principalei sale imagini în arena internațională, reprezentativa de seniori, nu se rezumă nici pe departe la selecționerul de pe banca ”tricolorilor”, cum le-ar surâde ignoranților să simplifice lucrurile.

Iordănescu, ducă-se! N-avea ce să caute în primă instanță, când a fost readus la cârma naționalei, ceea ce constituie sâmburele problemei în această situație punctuală a mandatului său și a înlocuirii sale. Dar deficiențele de profunzime ale fotbalului românesc nu s-ar fi ameliorat nici în cazul unei alte numiri în urmă cu câțiva ani, așa cum nici nu se vor ameliora prin găsirea unui succesor mai destoinic.

Sunt simple variații pe aceeași temă, în absența viziunii de ansamblu și a unei incoerențe care sugerează că lanțul slăbiciunilor doar se va perpetua iar deplorabila pulverizare a potențialului fotbalului românesc va fi de actualitate și pe mai departe, în cicluri succesive și cu asemenea reacții limitate și punctuale, inadecvate, în momente de criză. Care vor continua să apară.

Este cât se poate de simplu, la mintea cocoșului. Naționala de seniori ar deveni competitivă doar prin constanta sa alimentare cu tot mai capabile vârfuri de generații și generații, într-un continuu flux al benzii de producție, vârfuri de generații competent induse din sistemul juvenil.

Care va să zică, în aceste zile ale unei altfel cât se poate de normale eliminări a României de la un turneu final la care n-avea ce să caute, o pălărie mult prea mare pentru starea reală de fapt din fotbalul carpatin, toate discuțiile și atenția ar fi trebuit să se concentreze, în dezbateri și analize, pe modalitățile de inițiere a unei regenerări de profunzime a sectorului juvenil de copii și juniori, ”laborator” al principalelor exponente, naționalele de tineret și seniori.

Dar gândirea îngustă și fără orizont a triumfat din nou, vajnic întreținută de toți marii campioni ai presei sportive. Iordănescu în sus și-n jos, la dreapta și la stânga, înlocuitorul său în sus și-n jos, la dreapta și la stânga. Fotbalul românesc arde, circul diriguitorilor săi se piaptănă. Și la urma urmei cine s-o facă!? În România nu mai sunt pur și simplu prea mulți oameni de calitate, cu competențe pe linia ”omul potrivit la locul potrivit”, în vreme ce lipsa de valoare, superficialitatea și predilecția pentru prefabricarea artificială a unor imagini cât mai favorabile sunt la putere.

Totul se reduce de fapt la regenerarea prin investiții a sistemului juvenil, de la baza materială și infrastructura sportivă și până la profesionalizarea și stimularea celor mai prolifici dintre antrenorii de copii și juniori, care înțeleg adevărata menire a acestui sector, de la susținerea centrelor de profil din întreaga țară și până la sprijinirea acestei baze a piramidei în întregul ei.

Iar de lucru ar fi, slavă Domnului, căci problemele din sistemul juvenil sunt cât se poate de mari, răsfrângându-se peste ani în rezultatele naționalei de seniori. Însă câtă vreme nu se va înțelege această interdependență, România fotbalistică va rămâne la instinctul primar al rudimentarei simplificări a analizei unor prestații ale ”tricolorilor” doar prin prisma ultimelor rezultate, fără a deduce că problemele sunt mult mai grave, profunde și adânci la ”talpa țării”.

Așa cum își crește juniorii, așa îi va și avea România fotbalistică pe seniorii de mâine. De unde că, de ce atâta mirare la ultimele așa-zise contraperformanțe!? Simple consecințe firești ale realității de netăgăduit că România și-a lăsat de izbeliște sectorul juvenil cam pe când se înfățișa pe cai mari prin generațiile de seniori din anii ’80 și ’90. Dar încă de pe-atunci se calase banda de producție a sistemului de copii și juniori, cauză principală a redusului nivel valoric al internaționalilor seniori de azi, efectele fiind așadar cât se poate de previzibile.

Și anticipate prin avertizări de autorul acestor rânduri încă de la mijlocul anilor ’90, când România n-avea în cap altceva decât turneele finale continentale și mondiale. Rezervorul însă s-a golit între timp, s-a produs tot mai puțin și mai îndoielnic valoric, iar chiar și calificarea dintr-o grupă fie și cu modestele Irlanda de Nord, Ungaria sau Finlanda a fost de fapt o foarte mare reușită dat fiind realitatea factuală de la baza piramidei.

De unde nu s-a mai filtrat adecvat spre vârf, ceea ce a fost cât se poate de evident mai ales în partida decisivă cu Albania. În care România și-a dat măsura valorii actuale. Zero la unu. Și n-ar trebui să mire pe nimeni, așa cum atenția generală n-ar trebui să se îndrepte spre Iordănescu și succesorul său, puși implicit într-o lumină mult prea importantă, când de fapt primordială ar trebui să fie reclădirea de jos, de la baze.

Dar cu cine? Să fim serioși. Fotbalul românesc și-a furat cu consecvență căciula și a alunecat tot mai jos, refuzând însă cu îndârjire un moment zero și al adevărului. E un fotbal în colaps moral, degenerat, îmbolnăvit și îmbâcsit sufletește, disociat de puritatea necesară a sportului. Iar impur și putred fiind, nici nu mai poate fi rodnic.

Răul ar trebui retezat din rădăcină dar întrebarea este aceeași: cine s-o facă? Răul doar se perpetuează, anihilând tentativele luării taurului de coarne, iar perdelele de fum în sistem PR doar întrețin neprielnica stare de fapt.

În plus, un nou sezon cu tot banalul circ aferent va coborî din nou totul în derizoriu și va reduce discursul la aceleași nimicuri, liniștind implicit apele în privința naționalei și ameliorând discursul actual. Iar românul, inconsecvent, va uita repede, reintrând comod în acest modus vivendi în Carpați, ”lasă-mă să te las”. Se va reveni la oile îndrăgite, ce salariu are X în țările arabe și câți centimetri are buza superioară a amantei mijlocașului Y, iar peste câțiva ani vom constata și scrie aceleași lucruri. Mărginiții, despre banalitățile cu alegerea unui nou antrenor, iar pe-aici cu aceeași placă difuzată cu o încăpățânare măgărească dinaintea lui US World Cup 1994.

România nu mai are oamenii de geniu, viziune și forță care să poată schimba mersul lucrurilor, contaminarea colectivă a fotbalului mioritic fiind generală, într-o mlaștină fără colaci de salvare.

Așa că țineți-o tot pe-a voastră, cu Iordănescu și urmașul său! E tot ce vă duce capul, ca o dovadă perfectă a generalei disonanțe cognitive. Iar între timp copiii și juniorii se vor pregăti tot în condiții improprii, părinților le vor fi solicitați și pe mai departe bani, cluburile și antrenorii răsăriți precum ciupercile după ploaie nu vor face nici în continuare mare brânză, tacticile vor fi și pe filonul ”focul la ei”, rezultatele vor continua să rămână carte de căpătâi a tot ceea ce contează, cu toate nefastele repercusiuni ale unor asemenea mentalități și abordări, iar România fotbalistică va fluiera și pe mai departe a pagubă, la UEFA Euro 2020 sau aiurea. Persistența în eroare nu poate duce la alte rezultate, așa încât, precum în urmă cu vreo 20 de ani, când nu se lua în seamă importanța sectorului juvenil la vreun alt ”cutremur” al unei schimbări intempestive a selecționerului naționalei de seniori, și peste un deceniu sau două rățoiala va fi tot la adresa viitorilor ”tricolori” și antrenori, care vor fi ei, dar starea de fapt din sistemul de copii și juniori va fi aceeași. Gheață la mal.

Nu e pesimism, ci realism. Somn ușor.

 

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.