Neregulile care erodează fotbalul nostru

Fotbalul nostru şchiop a scos în evidenţă încă o dată neputinţa echipelor româneşti în cupele europene. După declaraţiile sforăitoare ale lui George Becali şi ale infatuatului de Reghecampf, Steaua s-a clasat ultima în grupă, chiar dacă a adunat aproape cei mai buni jucători din ţară.

Astra Giurgiu a reuşit o calificare la limită, profitând de onestitatea cehilor de la Plzeň şi de faptul că a întâlnit o echipă plictisită, AS Roma. Şi în campionat Astra a reuşit victoria în faţa echipei Steaua, demonstrând încă o dată cât de şubredă este gruparea bucureşteană.

ACS Poli a reuşit o victorie împotriva echipei din Voluntari care îl are la cârmă pe antrenorul Florin Marin. Jucătorii timişoreni au vrut să îi demonstreze fostului antrenor că deciziile luate faţă de câţiva dintre ei au fost total eronate. Noroc că la insistenţele lui Ionel Bungău a fost adus Ionuţ Popa la Timişoara.

Cum poţi să te aştepţi la progresul fotbalului românesc, când asişti la un circ ieftin şi de prost gust cum a fost la partida Botoşani – Iaşi? La acea partidă doi jucători ieşeni cerşeau cartonaşul roşu pentru a sta în jocul de Cupă.

Nici în liga a doua lucrurile nu stau mai bine. De dragul de a mai schimba ceva, s-a hotărât disputarea campionatului într-o serie unică formată din 22 de echipe. Decizia este nejustificată, dovadă că s-au retras deja trei echipe. Ca să nu recunoască acest lucru, mai marii de la FRF au admis tot felul de abateri de la regulile competiţiei. Au omologat terenuri necorespunzătoare, au acceptat ca unele echipe să aibă pe bancă oameni care nu au nici o calificare de antrenor.

Toţi au sărit la gâtul lui Mirel Rădoi că nu avea calificare de antrenor, dar nimeni nu zice nimic de faptul că la echipa Juventus Bucureşti figurează antrenor Daniel Opriţa fără a avea calificarea cerută. A fost totuşi adus pe post de Cid antrenorul Marin Barbu ca să se intre într-o oarecare legalitate, chiar dacă acesta din urmă nu are nici o atribuţie.

Ultima etapă din acest sezon a adus un motiv de satisfacţie pentru UTA Bătrâna Doamnă, care a urcat pe locul doi în clasament, după o victorie greu obţinută în faţa Forestei Suceava. În schimb ASU Politehnica nu a reuşit un succes pe teren propriu, deşi a întâlnit o echipă măcinată de probleme interne, Râmnicu Vâlcea. Poate că perioada de întrerupere a campionatului va fi prielnică pentru alb-violeți, cu speranţa că va avea o soartă mai bună în primăvară.

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Ovidiu Păcurariu †

<span style='border:2pt solid black; padding:0px 1px;'>Ovidiu Păcurariu †</span>
Data nasterii: 10 Aprilie 1951, Arad. Absolvent al Institutului Politehnic Timișoara, Facultatea de Mecanică, Specialitatea TCM - promoția 1975; 1980-1984, vicepreședinte al secției Fotbal Vagonul Arad; 1991-1998: jurnalist la săptămânalul Fotbal Vest; 1998-2005, purtător de cuvânt A.C.U. Arad; fiul regretatului Păcurariu Gheorghe, component al echipei Politehnica Timișoara în perioada 1945-1950, cu care a promovat în Divizia A în anul 1948.
Decedat: 31.01.2022

Comentariile nu sunt permise.