O federaţie knock-out!

Recent, Federaţia Internaţională de Box (AIBA) a suspendat Federaţia Română de Box din toate competiţiile boxului amator. Implicit, sportivii români, indiferent de categorie sau de vârstă, nu mai primesc dreptul de a se înscrie în nici o competiţie internaţională. Cu alte cuvinte, adio posibilităţi de medalie la europene, mondiale sau Jocurile Olimpice. Dacă, fireşte, nu intervine ceva până atunci.

Motivul este şi el arhicunoscut. Anul trecut, pe 27 octombrie, urma să se desfăşoare alegerile FRB. Alegerile, formal, au avut loc, dar în stilul dorit de preşedintele Rudel Obreja, care, practic, s-a auto-ales. Cireaşa de pe tortul stricat al boxului românesc e dată de faptul că fostul şi actualul preşedinte (oare şi viitorul?…), fostul boxer Obreja, se afla în stare de suspendare, dată de acelaşi organism internaţional, după ce nu a respectat o sancţiune anterioară. Suspendarea, în formă iniţială, se întindea pe 11 ani! Ulterior, a fost redusă la 5 ani. Mai contează?

Cred că mai cinstit ar fi fost din partea lui Rudel Obreja să zică pas. „Fraţilor, asta e, eu mă retrag” ar fi fost nişte cuvinte fireşti. În situaţia actuală, chiar şi înainte de alegerile-marionetă de anul trecut, Obreja făcea mai mult rău decât bine boxului românesc. „Rezistând” pe poziţii cu orice preţ, el a dus răul pe cea mai înaltă culme, acolo unde e atins şi sportivul. Acum, Obreja strigă sus şi tare că e un abuz de tip stalinist, dar nu e. Stalin nu dădea a doua şansă celor pe care îi vâna, ori AIBA i-a dat termen lui Obreja să organizeze alegeri „adevărate” până la începutul lui februarie. Dar februarie a trecut, a trecut se pare şi iarna, iar alegerile ia-le de unde nu-s!

Părerea mea e că vina cea mare nici măcar nu e a lui Obreja. Agenţia Naţională pentru Sport şi Tineret şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, adică exact forurile pe care preşedintele FRB le cheamă acum în ajutor, ar fi trebuit să ia taurul de coarne de mult. Nu au făcut-o şi acum e posibil ca România să aibă un sport mai puţin pe scena internaţională. Nu că boxerii noştri amatori or fi ceva soi de Chuck Norris, dar, orişicât… Şi nici măcar ăi mai de soi nu au fost şi nu sunt sprijiniţi de federaţie. Cel mai bun sportiv amator al României, ieşeanul Alexadru Marin, medaliat cu bronz la europenele de tineret, doarme într-un vestiar…

Păcat de oamenii harnici care îşi văd de treaba lor şi se chinuie să crească sportivi. Pentru cine? Pentru ce?

Salvează legătura permanentă.

Ovidiu Forai

Ovidiu Forai
Ce generaţie sunt: Născut la 15 aprilie 1969, în Timişoara (fiu al luptătorului cu acelaşi nume, multiplu campion al României şi participant la JO 1952 - Helsinki). Ce am studiat: Facultatea de Mecanică, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timişoara (1988-1993) și, mai nou, Istoria, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Marea calitate a unui inginer, m-a învăţat un profesor, e să ştie unde să caute. Prinde bine și la istorie, și la sport!  Ce treabă am în presă: Colaborator la Radio Timişoara (1991, am intrat prin concurs!), apoi, din acelaşi an, colaborator la cotidianul „Timişoara”. Şef al secţiei Sport la „Timişoara” între 1993-1998, redactor la săptămânalul „Focus Vest” (1999-2001), apoi colaborator până în prezent; redactor-şef şi redactor-şef adjunct la cotidianul „Ziua de Vest” (2002-2004). Aşadar, peste 20 de ani de dat cu plăivazu’ şi tastele. Cu ce mă laud: „Jde” mii de articole, desigur, toate bune şi foarte bune, pe bune (); în plus, iniţiator şi realizator al proiectului „Cel mai bun fotbalist din Estul Europei” (1996-2004), titulatură aflată pe site-urile oficiale ale sportivilor laureaţi. Daţi pe Google „Shevchenko” şi „Focus Vest” şi o să găsiţi premiile noastre! Ce mai fac pe lângă presă: Din 2005, lucrez ca inginer în cadrul concernului german Continental (din 2009, sunt inginer de calitate la Contitech Romania SRL). Şi chiar îmi place ce fac... Ce cărţi am scris: Povestiri din mondo-sport, Timişoara, Editura Helicon, 1999; Croazieră pe planeta Fotbal, Timişoara, istorie şi analiză, Editura Eurostampa, 2002; Viaţa ca o tablă de şah, reportaje, Editura Brumar, 2008; Un castel cu vinuri vechi, portrete, memorialistică, Timișoara, Editura Brumar, 2009; ultima, și sper că nu cea din urmă: Biserica Sfântul Gheorghe, prima Catedrală a Timișoarei - monografie istorică, Timișoara, Editura Ariergarda, 2015.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 7 = douazeci unu