O propunere inspirată

Discuție cu un prieten, a treia zi după schimbarea președintelui FRF. ”Ar trebui să facem un grup pe Facebook, să îndemnăm lumea să nu mai meargă la meciuri”. Păi? ”Păi nesimțirea asta, cu Mircea Sandu, care primește 50000 euro pe an! Pentru alți foști mari fotbaliști a pus o rentă de câteva sute de lei sau o mie, pe lună. De ce să meargă lumea la meciuri, să facă imagine televiziunilor care dau banii? Ia să nu mai vină oamenii, să fie stadioanele goale!”.

Problema pusă de prietenul meu, mai bine zis fondul ei, este prezent însă în sediul FRF din București, deși locatarul biroului cu numărul 1 s-a schimbat, neașteptat, așa cum îi place uneori sorții să-și bată joc de cei care cred că le știu pe toate. Cine ar fi gândit acum o lună că ”minicandidatul”, cum l-a poreclit Mircea Sandu pe tinerelul de 29 de ani cu CV fotbalistic cvasi-inexistent, dar cu ambiție uriașă, va reuși să zguduie monolitul de incompetență, șmecherie și ciubucăreală levantină existent în Casa Fotbalului? Chestiunea e alta: monolitul s-a zguduit, dar știți ce se întâmplă cu un monolit care se zguduie? Păi sunt două posibilități: se clatină o țărică stânga-dreapta, după care rămâne în picioare, sau, varianta b), pică. Dacă monolitul respectiv rămâne, schimbarea președintelui nu înseamnă mare brânză. Știți, binecunoscuta butadă cu succesiunea pălăriilor numitei Maria…

Faptul că în locul unui lup bătrân a venit unul tânăr nu are darul să bucure sau să întristeze până când nu le vedem intențiile și, mai important, faptele. Sunt convins că Burleanu a acceptat să facă anumite compromisuri – exemplu, numirea lui Chivorchian ca secretar general în schimbul voturilor sale și, implicit, a victoriei în alegeri! – poate va fi nevoit să facă și altele; e explicabil până la o limită, ele se fac în orice tip de politică, iar FRF, cluburile și asociațiile din teritoriu sunt, într-un fel, un mic stat în stat. De văzut însă unde se situează acea limită. Depășirea ei va contribui mult la imaginea cu care pornește la drum noul președinte. Păstrarea lui Mircea Sandu pe o rentă de-a dreptul nesimțită, în condițiile în care respectivul oricum mai încasează 5000 de euro pe lună, pe viață, de la UEFA, e de natură să pună un semn de întrebare. Să nu uite nimeni, nici Burleanu, că FRF o fi stat în stat, dar reprezintă fotbalul românesc, adică al tuturor cetățenilor români, nu doar al celor care intră cu legitimație în sediul federației!

Să revin la propunerea lui Mihai M., prietenul amintit. E în regulă, din punctul meu de vedere, oamenii nu ar trebui să gireze un fotbal cu veșminte de cocalar și lanț de aur la gât. La Timișoara, suporterii, fie ei Facebookari sau nu, aplică deja respectiva propunere: (doar) câteva sute de oameni pe marele stadion reprezintă o imagine deja obișnuită, din păcate. Reșaparea forțată a unei embleme în conștiința adevăraților suporteri alb-violeți se lovește de opacitatea acestora. Trist, dar explicabil pe deplin. Îmi pare rău pentru adevărații poliști din anturajul echipei, dar asta e altă poveste.

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Ovidiu Forai

Ovidiu Forai
Ce generaţie sunt: Născut la 15 aprilie 1969, în Timişoara (fiu al luptătorului cu acelaşi nume, multiplu campion al României şi participant la JO 1952 - Helsinki). Ce am studiat: Facultatea de Mecanică, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timişoara (1988-1993) și, mai nou, Istoria, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Marea calitate a unui inginer, m-a învăţat un profesor, e să ştie unde să caute. Prinde bine și la istorie, și la sport!  Ce treabă am în presă: Colaborator la Radio Timişoara (1991, am intrat prin concurs!), apoi, din acelaşi an, colaborator la cotidianul „Timişoara”. Şef al secţiei Sport la „Timişoara” între 1993-1998, redactor la săptămânalul „Focus Vest” (1999-2001), apoi colaborator până în prezent; redactor-şef şi redactor-şef adjunct la cotidianul „Ziua de Vest” (2002-2004). Aşadar, peste 20 de ani de dat cu plăivazu’ şi tastele. Cu ce mă laud: „Jde” mii de articole, desigur, toate bune şi foarte bune, pe bune (); în plus, iniţiator şi realizator al proiectului „Cel mai bun fotbalist din Estul Europei” (1996-2004), titulatură aflată pe site-urile oficiale ale sportivilor laureaţi. Daţi pe Google „Shevchenko” şi „Focus Vest” şi o să găsiţi premiile noastre! Ce mai fac pe lângă presă: Din 2005, lucrez ca inginer în cadrul concernului german Continental (din 2009, sunt inginer de calitate la Contitech Romania SRL). Şi chiar îmi place ce fac... Ce cărţi am scris: Povestiri din mondo-sport, Timişoara, Editura Helicon, 1999; Croazieră pe planeta Fotbal, Timişoara, istorie şi analiză, Editura Eurostampa, 2002; Viaţa ca o tablă de şah, reportaje, Editura Brumar, 2008; Un castel cu vinuri vechi, portrete, memorialistică, Timișoara, Editura Brumar, 2009; ultima, și sper că nu cea din urmă: Biserica Sfântul Gheorghe, prima Catedrală a Timișoarei - monografie istorică, Timișoara, Editura Ariergarda, 2015.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte × = 21