Ovidiu Forai

Ovidiu Forai
Ce generaţie sunt: Născut la 15 aprilie 1969, în Timişoara (fiu al luptătorului cu acelaşi nume, multiplu campion al României şi participant la JO 1952 - Helsinki). Ce am studiat: Facultatea de Mecanică, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timişoara (1988-1993) și, mai nou, Istoria, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Marea calitate a unui inginer, m-a învăţat un profesor, e să ştie unde să caute. Prinde bine și la istorie, și la sport!  Ce treabă am în presă: Colaborator la Radio Timişoara (1991, am intrat prin concurs!), apoi, din acelaşi an, colaborator la cotidianul „Timişoara”. Şef al secţiei Sport la „Timişoara” între 1993-1998, redactor la săptămânalul „Focus Vest” (1999-2001), apoi colaborator până în prezent; redactor-şef şi redactor-şef adjunct la cotidianul „Ziua de Vest” (2002-2004). Aşadar, peste 20 de ani de dat cu plăivazu’ şi tastele. Cu ce mă laud: „Jde” mii de articole, desigur, toate bune şi foarte bune, pe bune (); în plus, iniţiator şi realizator al proiectului „Cel mai bun fotbalist din Estul Europei” (1996-2004), titulatură aflată pe site-urile oficiale ale sportivilor laureaţi. Daţi pe Google „Shevchenko” şi „Focus Vest” şi o să găsiţi premiile noastre! Ce mai fac pe lângă presă: Din 2005, lucrez ca inginer în cadrul concernului german Continental (din 2009, sunt inginer de calitate la Contitech Romania SRL). Şi chiar îmi place ce fac... Ce cărţi am scris: Povestiri din mondo-sport, Timişoara, Editura Helicon, 1999; Croazieră pe planeta Fotbal, Timişoara, istorie şi analiză, Editura Eurostampa, 2002; Viaţa ca o tablă de şah, reportaje, Editura Brumar, 2008; Un castel cu vinuri vechi, portrete, memorialistică, Timișoara, Editura Brumar, 2009; ultima, și sper că nu cea din urmă: Biserica Sfântul Gheorghe, prima Catedrală a Timișoarei - monografie istorică, Timișoara, Editura Ariergarda, 2015.

Omul de fotbal modern. Extras din fișa postului

Am citit deunăzi o declarație de eroism nețărmurită a unuia dintre cei mai viteji conducători de club din toate timpurile. ”Nimeni nu mă va învinge vreodată într-o dispută verbală, nimeni nu știe fotbal cât mine în România”. Am citat din memorie fabulația lui MM Stoica, expusă într-o conferință de presă. Impresionant. Lasând la o parte treaba cu fotbalul, foarte discutabilă, gândul m-a dus de îndată la marii voievozi de odinioară, la poemele și epopeile ce le-au fost închinate de barzi care au trăit degeaba pentru că nu au fost contemporani cu MM. ”Mircea însuși mână-n luptă vijelia-ngrozitoare…”, ”Sălbatecul vodă e-n zale și-n fier, și zalele-i zuruie crunte…”, ar fi sunat mult mai bine avându-l în prim-plan pe genialul conducător și strateg. Pe bune, și Ceaușescu ar fi fost invidios pe o atare declarație, mai ales că nea Nicu nu se auto-dădea rotund în discursuri, având o organigramă întreagă de lachei, cu limba și cu pana pregătite în orice moment. Dar, cum pe MM nimeni nu îl laudă – lumea, ingrată, ce să-i faci – dă-i cu dalta în propria statuie, și dă-i, și dă-i!…

Probabil că nu a vrut, dar MM a relevat, prin lauda de sine, un mare adevăr. Găunoșenia e o stare de spirit în fotbal, și nu mai puțin în societatea românească: vedete de carton cu mult sclipici în media, indivizi sunând a gol pe dinăuntru pe scena politică. De ce ar face fotbalul excepție? Oare, după o emisiune în care face praf din vorbe un ziarist, după un interviu în care pune la colț, pe coji de nucă, foști mari fotbaliști, totul asezonat cu o laudă de sine și o lingușeală neînfricată dedicată patronului, un astfel de om de fotbal modern se simte relaxat când ajunge acasă? Are sentimentul datoriei împlinite? Oare, întreb, asta e menirea unui conducător de club, să fie tare-n clanță, să dovedească din vorbe pe oricine nu e de acord cu el? Se capătă spor de salariu pe asta? Dacă da, atunci postul de președinte de club ar trebui dublat: pe de o parte, președintele-președinte, care face ce trebuie să facă, pe de altă parte, un astfel de gură-bogată, cu punct principal în fișa postului să se certe cu oricine și, foarte important!, să învingă. Eventual, partidele ar putea fi prefațate de un astfel de duel între președinți. La acest capitol, MM Stoica ar avea șanse mari să ia campionatul ani de-a rândul, ba chiar aș paria pe el și în Liga Campionilor! Să auzi atunci comentarii. ”Ei, ne-a bătut Chelsea cu 3-0, mare brânză, da’ ce l-a spart MM pe Bruce Buck, varză l-a făcut! A fost ca la marea victorie cu Real!”, ”Păi, parcă ne-au dat 4…”, ”Nu, mă, lasă, dar ce-a șters pe jos MM cu Perez!… De vis, ce mai!”.

În final, am și eu o întrebare serioasă. Când ne apucăm să mai jucăm și fotbal? Vorbesc (și) de Poli, de națională, de ăi de ne reprezintă în cupele europene. Fotbal! Știți, jocul ăla cu mingea…

Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 − = patru