Plagiatul, sclavii, negrii și rușinea Senatului României

Sunt universitar, am obținut un doctorat în Filologie acum 18 ani și sunt consternat de felul în care parlamentarii români au ales să legalizeze hoția doctoratelor. E trist, e dezamăgitor, dar, mai ales, e revoltător.

O tristă și involuntară ironie face ca verbul „a plagia” să fi intrat în gura presei, acum vreo 14 ani, în urma unui scandal din jurul fostului ministru pesedist al Sănătății, Mircea Beuran. De ce ironie? Fiindcă, etimologic, cuvântul „plagiat” se află în directă legătură tocmai cu… medicina. Astfel, Voltaire își începe articolul Plagiat din faimosul său Dictionnaire philosophique — Dictionar filozofic — arătând ca „plagiat” vine de la cuvântul „plagă” ce desemna condamnarea la biciuire a celor ce au vândut oameni liberi drept sclavi.

Să nu credeți însă că plagiatorii se regăsesc doar în domeniul științific!

Înainte de 1989, România culturală asista uluită la scandalul romanului Incognito de Eugen Barbu. Pe două coloane, presa literară din anii 80 oferea publicului mostre ce dovedeau negru pe alb că prozatorul și directorul revistei securistice „Săptămâna” copiase cuvânt cu cuvânt pagini întregi dintr-un scriitor rus. Dar scandalul Eugen Barbu a scos la iveală alte practici poate mai grave decât plagiatul: Eugen Barbu lucra cu „negri”, adică niște persoane ce erau plătite pentru a scrie pentru stăpân fără a se ști acest lucru. Asemenea sclavilor invocaţi chiar de Voltaire.

Ceea ce se poate aplica și în cazul unui alt ministru de acum 5 ani,  Mang care, după cum s-a văzut, era trecut primul, deși lucrarea e scrisă pe computerul soției sale. Poate că domnul Mang nici nu a citit lucrarea! Povestea asta cu mai mulți autori — mai ales în lumea științelor exacte — este o practică uzuală. Există sute de lucrări în care primul semnatar e Profesorul, șeful de catedră, decanul sau rectorul, iar cei ce urmează sunt „negrișorii” de asistenți sau șefi de lucrări care au făcut treaba. Nu spun că e o practică generalizată, dar mă tem că știu destule exemple! Așa că, atunci când semnezi ca Profesorul, ți se pot întâmpla și asemenea neplăcute entorse. Ceea ce, iată, mă face să cred pe domnul ministru a fost sincer când a spus că lucrarea nu e a Domniei sale.

Apropo de entorsă, un link deosebit de interesant este cel al Universitaţii Catolice din Louvain, unde putem citi că „Plagiatul, constituind un furt al proprietăţii intelectuale a altcuiva, este considerat o grava entorsă a deontologiei știinţifice”.

Mă tem că, după ce Senatul României a dat liber la plagiat, învățământul universitar românesc are, de urgență, nevoie de un departament de Ortopedie Deontologică.

 

Salvează legătura permanentă.

Marcel Tolcea

Marcel Tolcea
Profesor universitar, scriitor, jurnalist. Membru fondator al Societății Timișoara, director fondator al publicațiilor „Sport”, „Sport Vest”, „Fotbal Vest”, „DeWest”. A publicat cărți de poezie, de critică literară, simbolism, comunicare și jurnalism. Rubrici în/la revista „Orizont”, Radio Analog, Radio Campus, Plai cu Boi, TVR Timișoara, Radio Timișoara ș.a. Pagina de blog: La Tolce Vita.

Comentariile nu sunt permise.