Prefigurări

Orice decizie luată de conducerea Federației Române de Fotbal este privită ca o mare victorie a acestui for. Rezultatele bune ale echipei U 21 a României a descătușat multe energii, cu componenții acelei echipe priviți ca viitori titulari ai echipei naționale de seniori. Că lucrurile nu stau chiar așa e o altă poveste. Ionuț Radu este plimbat de la o echipă la alta în campionatul italian, Tudor Băluță nu s-a acomodat în campionatul englez, iar Cristian Manea nu-și găsește loc nici măcar în campionatul intern. Și exemplele pot continua.

Din această ediție a campionatului intern al ligii întîi echipele au fost obligate să alinieze la începutul partidei un jucător sub 21 de ani. Dar nu s-a specificat nicăieri că trebuie să fie în teren un tânăr jucător pe tot parcursul partidei și imediat echipele au profitat de această scăpare din regulament. Multe grupări înlocuiesc tânărul jucător după numai câteva minute, exemplul lui Ilie Bogdan, care după numai patru minute de joc a fost înlocuit, fiind unul elocvent. Cu asemenea practici nu se poate progresa în formarea și lansarea tinerilor jucători.

În liga întâi, FCSB nu a putut trece pe teren propriu de Academica Clinceni după un joc modest. FC Voluntari a învins Dinamo, oprind accederea acesteia în play-off. Golul victoriei a fost marcat de Tudorie, cel care în urmă cu câțiva ani a stopat drumul echipei ASA Târgu Mures spre titlul național. Astra Giurgiu a fost învinsă acasă de Chindia Târgoviște, ridicând mari semne de întrebare asupra seriozității echipei din Giurgiu.

Așa cum le stă bine unor echipe ardelene, Gaz Metan Mediaș și CFR Cluj s-au luptat pentru victorie, reieșind un rezultat de egalitate care nu prea folosește nici uneia dintre echipe. ”U” Craiova a învins Viitorul chiar la Ovidiu, punându-i în gardă pe tinerii lui Gheorghe Hagi asupra prezenței lor în play-off. FC Botoșani a obținut a treia victorie in extremis, de această dată în fața sibienilor de la Hermannstadt, care au evoluat cu mult curaj. Poli Iași a ajuns într-o situație alarmantă, iar Mircea Rednic va trebui să-și demonstreze valoarea și să redereseze echipa ieșeană.

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Ovidiu Păcurariu †

<span style='border:2pt solid black; padding:0px 1px;'>Ovidiu Păcurariu †</span>
Data nasterii: 10 Aprilie 1951, Arad. Absolvent al Institutului Politehnic Timișoara, Facultatea de Mecanică, Specialitatea TCM - promoția 1975; 1980-1984, vicepreședinte al secției Fotbal Vagonul Arad; 1991-1998: jurnalist la săptămânalul Fotbal Vest; 1998-2005, purtător de cuvânt A.C.U. Arad; fiul regretatului Păcurariu Gheorghe, component al echipei Politehnica Timișoara în perioada 1945-1950, cu care a promovat în Divizia A în anul 1948.
Decedat: 31.01.2022

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 4 = treisprezece