Redeschiderea „Dosarului Mineriada 1990”, intelectualii și o durere în spate

În 14 iunie 1990, Nicu Țăranu m-a luat de acasă pentru a merge să le vorbim și noi celor din Piața Operei. Timișoara fierbea după ce, în 13 iunie, o țară întreagă a văzut la Televiziunea Română Liberă hoardele de mineri.

A vorbit Nicu, a urmat Emil Reus, apoi eu. Iliescu și Chițac erau cei mai huiduiți de ”golanii” Timișoarei. Am plecat, după vreo 2 ore, cu Nicu, spre casă. În spatele Castelului Huniade, a apărut, ca din senin, un ins cu o scândură în mână. Venea în fugă spre noi. Am zbughit-o la fugă însă eu am pupat cu spatele din esența lemnului, așa, in extremis.
Din păcate ne doare în spate pe toți că, de pildă, Ion Iliescu și toți cei ce au condus Mineriada sunt încă liberi!

Dar mai e un lucru ce ar trebui lămurit după 25 de ani în care minerii au revenit la fața schimonosită a locului: cum a fost cu putință să le fi inoculat cineva ura față de intelectuali. Față de valorile României?

E o întrebare atât de gravă și tot atât de actuală ca în iunie 1990, când regretata conștiință a valorilor democratice care a fost Așexandra Indrieș a exprimat-o într-un editorial din acele zile:

„Domnilor mineri (inclusiv ingineri mineri), cine v-a învăţat că partidele – toate de-a valma – sunt rele şi numai o conducere unică şi monolitică este bună? Cei împotriva cărora v-aţi revoltat în 1977: Ceauşescu – P.C.R.!

Domnilor mineri, cine v-a împiedicat, prin condiţii inumane de muncă şi de viaţă, accesul la cultură? Cine v-a inoculat dispreţul faţă de intelectulitatea non-tehnică? Cei împotriva cărora v-aţi revoltat în 1977. Mi-e scârba să-i mai numesc. […]

Cine v-a făcut să uitaţi că într-un dialog, sunt mai mulţi care îşi vorbesc şi se ascultă, căci numai nebunii şi dictatorii vorbesc singuri? Domnilor, clasa muncitoare nu a fost lăsată să vorbească. Niciodată, până acum, după 22 decembrie. Partidul comunist v-a minţit, o ştiţi prea bine: dictatura proletară a fost dictatura contra proletariatului.

Democraţia  este dialog . Monologul este dictatură.

Domnilor mineri, cine are interesul să semene vânt şi să culeagă furtună? Ceauşiştii, securiştii, fasciştii de dreapta şi de stânga, cei cărora le merge bine numai în dictatură şi nicidecum în democraţie, pentru că în democraţie omul se afirmă prin merite şi nu prin docilitate. Nu-i uitaţi pe adevăraţii duşmani ai ţării. Voi aţi ridicat steagul luptei în 1977. Muncitorii din Braşov în 1978. Timişorenii au început revoluţia din 1989,  bucureştenii au dus-o la victorie. […]

Domnilor mineri, aruncaţi cu piatra în cine trebuie. Şi voi ştiţi cine sunt aceştia. Aţi spus-o în 1977! Iar oamenilor de bine întindeţi-le mâna. Vorbiţi-le, ascultaţi-i: dialogaţi! Să învăţăm împreuna democraţia. Să reînvăţăm blândeţea, înţelepciunea, omenia. Numai astfel unirea va fi armonie şi nu monotonie. Numai astfel vom putea izgoni pentru totdeauna  foamea, frigul, frica, dictatura. Numai astfel unirea va fi armonie şi nu monotonie, înţelegere şi nu supunere; numai astfel vom fi oameni civilizaţi şi-i vom învinge pe derbedei. Numai astfel vom dobândi o linişte care să nu fie tăcerea vocilor interzise, ci calmul demnităţii, libertăţii, democraţiei.”

Cuvinte profetice, din păcate, și astăzi.

 

Salvează legătura permanentă.

Marcel Tolcea

Marcel Tolcea
Profesor universitar, scriitor, jurnalist. Membru fondator al Societății Timișoara, director fondator al publicațiilor „Sport”, „Sport Vest”, „Fotbal Vest”, „DeWest”. A publicat cărți de poezie, de critică literară, simbolism, comunicare și jurnalism. Rubrici în/la revista „Orizont”, Radio Analog, Radio Campus, Plai cu Boi, TVR Timișoara, Radio Timișoara ș.a. Pagina de blog: La Tolce Vita.

Comentariile nu sunt permise.