Regrete și durere

A plecat în ceruri profesorul Zeno Lache, suflet mare în fidelă rezonanță vreme de peste jumătate de secol cu luciul apei, pe Bega dar nu numai, dedicat cu pasiune în slujba sportului timișorean, figură marcantă în România în Kaiac Canoe, de ani și ani în ultimul timp la cârma ”flotilei” din secția de profil a Clubului Sportiv Școlar numărul 1.

Căpitanul, seniorul și-a luat rămas bun.

Multe ar fi de spus dar cuvintele n-ar fi suficiente și sunt oricum de prisos la prematura plecare în cercuri a profesorului Zeno Lache, sufletul său veghind negreșit și în continuare lansarea la apă a altor noi generații de adolescenți de pe pontonul la canalul Bega în dreptul căruia îl găseai vara, iarna, preocupat peste decenii fără preget și indiferent de anotimp de înrâurirea pe cel mai bun culoar a atâtor și atâtor serii de învățăcei în Kaiac Canoe, ulterior medaliați inclusiv pe plan internațional.

A lansat la apă în sport nenumărați copii, zămislitor așadar cu perseverență al unui foarte mare bine comun într-o țară în palpabilă suferință la capitolul canalizării celor mici spre mișcare, câștigați pe termen lung de partea lumii arenelor și cuplați unui plus cu care poți naviga cu pânzele sus pe-ale vieții valuri, dar și străjer de nădejde al unei ramuri nevoite să vâslească din greu și cu trudă pentru a-și magnetiza adepții, în umbra unor mult mai mediatizate discipline.

Iar totul a înfăptuit cu modestie și foarte mult bun simț, priceput în a-i ghida pe cadeții și juniorii săi pe cel mai rapid culoar spre podiumul de premiere, bucurându-se de câte și mai câte clasări ale elevilor săi pe prima treaptă. Din toată inima, deși în adâncul sufletului îi clocotea mâhnirea indusă de constatările legate de finanțarea cu pipeta și neglijarea generală a sportului, lăsat mai degrabă în derivă și să navigheze cum poate în ape tulburi, misiune cu atât mai dificilă pentru ramuri cu un mai mic hublou spre publicul larg, și acesta puțin deasupra luciului apei.

Zeno Lache în anul 1970 pe Bega, în dreptul pontonului sportivilor din Kaiac Canoe. Copie electronică a unei fotografii din arhiva regretatului antrenor timișorean

Zeno Lache în anul 1970 pe Bega, în dreptul pontonului sportivilor din Kaiac Canoe. Copie electronică a unei fotografii din arhiva regretatului antrenor timișorean

Temeri și deznădejdi care nu i-au stins însă pasiunea pentru Kaiac Canoe, alimentată până la capăt, cu grijă în a menține vie peste decenii flacăra ”Cupei Timișoara”, la ceas de primăvară pe Bega, tradițională competiție de casă de pe vremea când la rândul său concura și la care ținea tare mult după cum adesea se referea, dar și în a preda cu bine ștafeta la CSȘ1 Timișoara.

Un model precum nu se mai fabrică la ora actuală, profesorul Zeno Lache i-a lăsat cu speranță pe urmașii săi din Kaiac Canoe în a putea ține piept valurilor mărite la orizont și amenințând ambarcațiunile unui sport de tradiție în Timișoara, în ape tulburi de când cu insinuarea curentului favorabil unui alt soi de navigare pe Bega, care le-ar exclude în viziunea îngustă a unor minți mai întunecate pe cele exersate peste decenii cu suflet, har și mult succes, sub forma și a peste o sută de medalii pe sezon, toate în numele capitalei Banatului, a sportului său școlar.

Fiu al reputatului și legendarului antrenor de handbal feminin Constantin Lache, care aducea Timișoarei faimă continentală la cârma echipei Universității, Zeno Lache se numără printre truditorii sportului românesc de la baza piramidei, lansator de talente care multe înfăptuia din umbră și din puțin, spusele sale fiind în raport invers proporțional, extrem, extrem de rar întrebat cum mai izbutea să țină neglijatul Kaiac Canoe pe linia de plutire. Ceea ce nu l-a demobilizat în a lăsa vâsla pe uscat, din contră, punând-o cu drag și consecvență în mâna învățăceilor săi.

Ipostază atât de familiară profesorului Zeno Lache: în preajma podiumului de premiere la nivel național, cu elevi de-ai săi medaliați

Veritabil și autentic, mereu capabil să spună cu discernământ și luciditate lucrurilor pe nume, o mare calitate în zilele noastre, profesorul Zeno Lache, tată și bunic dar și ”tătic” al atâtor generații de tineri sportivi, a plecat într-o lume mai bună dar a lăsat mult bine în urma sa, acel bine comun mai greu detectabil și adesea subapreciat. Am aflat întâmplător cu întârziere trista veste a dispariției sale, dar cu durere și regrete pentru un minunat interlocutor, într-atât de viu și deschis ca o carte, mereu cu o vorbă bună pentru sportul său îndrăgit și elevii săi.

Vâslește lin prieten drag și poartă în largul eternității și-o lacrimă de-a mea!

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei îndoliate!

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Mihai Comşulea

Mihai Comşulea
Timișorean născut în ianuarie 1973, fiu de sportiv în orientare turistică. Dus de la vârsta grădiniței la jocurile lui ”Poli”, pe ”1 Mai” și în ”Olimpia”, dar și prin deplasări. Absolvent de ”C.D. Loga” și al Universității ”Politehnica”, promoția 1996, pe când conturam deja 4 ani în presa scrisă sportivă, în ”Sport Vest” și ”Fotbal Vest”, la începuturi despre fotbalul britanic. Experimentat ulterior la fața locului, de la finale pe Wembley până pe cele mai cochete arene. Una dintre cărțile de fotbal, compilate în insulă. Peste ani, colaborări periodice sau punctuale în presa scrisă, națională și internațională, TV și radio. Legitimat din 2005 la gruparea atletică Serpentine RC London, participant activ la numeroase competiții de anduranță și implicat în acțiuni caritabile. Lansator Sporttim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 × = douazeci sapte