Scaunul de la FRF

Încă de la instalarea sa în scaunul de președinte al FRF, Răzvan Burleanu a fost înconjurat de un nor de suspiciune, transformat mai apoi, încet, dar sigur, în antipatie. Cel puțin Gazeta Sporturilor, prin vocea lui Ovidiu Ioanițoaia, l-a mitraliat constant pe prezident, considerându-l un impostor și un neavenit. Nu am gândit așa de la început, considerând că fiecare om are dreptul la o șansă, ba chiar la mai multe, mai ales că e tânăr și animat – cel puțin în vorbe – de bune intenții. Angajarea germanului Daum s-a înscris în aceeași linie, a modernizării, sau cel puțin a intenției de modernizare. Ce a ieșit, știm cu toții, Daum a intrat în vrie – ceea ce se poate întâmpla – dar (și-)a continuat netulburat coborârea, cu o selecție din ce în ce mai ciudată și neinspirată, cu rezultate pe măsură. La final, a părut din alt film, vorbind de progresele înregistrate și de intenția de a continua pe banca tehnică, într-un moment în care era clar pentru oricine că afinitatea dintre el și națională este senzațională, în sensul că nici vorbă.

Dacă până la un moment l-am înțeles pe Burleanu, i-am înțeles și solidaritatea cu antrenorul pe care l-a adus, modul în care s-a despărțit de acesta a fost mai mult decât defectuos. A aruncat decizia pe umerii așa-zisei Comisii Tehnice: chipurile, aceasta a hotărât, el nu a influențat cu nimic decizia (sic!), și a încredințat aceluiași organism (de care nimeni nu a auzit prea multe până în urmă cu o lună-două) numirea noului selecționer. Aici a greșit fundamental Burleanu, pentru că un președinte de federație, dacă vrea să fie respectat, își asumă atât deciziile bune, cât și cele mai puțin inspirate, nu aruncă pisica în altă curte. Dacă, Doamne-feri, Contra va da chix, ce va spune Burleanu? ”Nu eu, Comisia tehnică l-a ales, eu nu am nicio legătură”… Păi, onorabile, ai, că ești șeful!

Aici constat un deficit de bărbăție, care se adaugă apetenței pentru imagine, ținută, neologisme care sună bine. Forme fără fond, ar fi spus Maiorescu. Omul recită cuvinte care dau bine pe sticlă (management, marketing), dar nu marchează la capitolele importante. Motivația nereușitei lui Daum prin deficiențele de comunicare în engleză cu jucătorii este, scuzați-mă, hilară.

Cert, peste toate, e că omul s-a îndrăgostit de scaunul său și-l mai vrea pentru cel puțin încă un mandat. La anul vom avea alegeri la FRF și, din păcate, nu văd prea mulți contracandidați viabili pentru Burleanu, capabili să convingă alegătorii pe care actualul prezident a știut să și-i apropie printr-o deplasare, o diurnă, o măslină. Nu-i văd pe cai foarte mari și nici foarte potriviți pe Prunea – cu un mesaj mai degrabă zgomotos, decât consistent, și cu o despărțire nu tocmai amiabilă de Politehnica Iași, unde a fost președinte, Marica – necopt, lipsit de experiență, ori Victoraș Iacob – fără anvergura necesară unei astfel de funcții. Poate Cristian Balaș, fost arbitru serios, decent, nealipit, din câte se cunoaște, vreuneia dintre coteriile fotbalului autohton, să fie o soluție. Sau, poate, ”Generația de aur” va propune un nume mai potrivit decât cel al fostului portar. I se fac propuneri lui Lupescu, dar nu cred că acesta va renunța la funcția și oportunitățile pe care le are la FIFA.

Păcat de Gică Popescu. Prin personalitatea sa uriașă, ar fi putut, cred, să schimbe lucrurile în bine, venind din fenomen, ba chiar de la cel mai înalt nivel al acestuia. Poate se răzgândește peste patru ani și îl detronează pe Burleanu. Am spus Burleanu? Ups… Vedem.

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Ovidiu Forai

Ovidiu Forai
Ce generaţie sunt: Născut la 15 aprilie 1969, în Timişoara (fiu al luptătorului cu acelaşi nume, multiplu campion al României şi participant la JO 1952 - Helsinki). Ce am studiat: Facultatea de Mecanică, Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timişoara (1988-1993) și, mai nou, Istoria, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Marea calitate a unui inginer, m-a învăţat un profesor, e să ştie unde să caute. Prinde bine și la istorie, și la sport!  Ce treabă am în presă: Colaborator la Radio Timişoara (1991, am intrat prin concurs!), apoi, din acelaşi an, colaborator la cotidianul „Timişoara”. Şef al secţiei Sport la „Timişoara” între 1993-1998, redactor la săptămânalul „Focus Vest” (1999-2001), apoi colaborator până în prezent; redactor-şef şi redactor-şef adjunct la cotidianul „Ziua de Vest” (2002-2004). Aşadar, peste 20 de ani de dat cu plăivazu’ şi tastele. Cu ce mă laud: „Jde” mii de articole, desigur, toate bune şi foarte bune, pe bune (); în plus, iniţiator şi realizator al proiectului „Cel mai bun fotbalist din Estul Europei” (1996-2004), titulatură aflată pe site-urile oficiale ale sportivilor laureaţi. Daţi pe Google „Shevchenko” şi „Focus Vest” şi o să găsiţi premiile noastre! Ce mai fac pe lângă presă: Din 2005, lucrez ca inginer în cadrul concernului german Continental (din 2009, sunt inginer de calitate la Contitech Romania SRL). Şi chiar îmi place ce fac... Ce cărţi am scris: Povestiri din mondo-sport, Timişoara, Editura Helicon, 1999; Croazieră pe planeta Fotbal, Timişoara, istorie şi analiză, Editura Eurostampa, 2002; Viaţa ca o tablă de şah, reportaje, Editura Brumar, 2008; Un castel cu vinuri vechi, portrete, memorialistică, Timișoara, Editura Brumar, 2009; ultima, și sper că nu cea din urmă: Biserica Sfântul Gheorghe, prima Catedrală a Timișoarei - monografie istorică, Timișoara, Editura Ariergarda, 2015.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 × sase =