Secretul lui Polichinelle

Reprezentanții Federației Române de Fotbal, în frunte cu președintele Răzvan Burleanu, s-au întâlnit cu reprezentanții forurilor de specialitate din Grecia, Bulgaria și Serbia pentru a semna un memorandum care să le confere posibilitatea organizării Campionatului European din 2028 și a Campionatului Mondial din 2030. Ideea pare generoasă, chiar îndrăzneață, dar nu știu de ce cred că va rămâne la stadiul de bune intenții.

Răzvan Burleanu a afirmat că în România sunt patru stadioane care pot face față unor competiții de anvergură: Arena Națională din București, Craiova, Cluj și viitoarea Arenă Ghencea. Același președinte omite cu bună știință să prezinte niște aspect legate de infrastructură, mijloace de transport etc. Cât despre starea gazonului de la aceste arene, ce să mai spunem, când am văzut clar cum săreau brazde din teren la Craiova. Dacă la acest nivel starea terenurilor se prezintă așa, atunci nu trebuie să mai mire pe cineva aspectul terenurilor care aparțin echipelor din suburbiile Bucureștiului. Apare astfel firească întrebarea: cum au fost omologate aceste terenuri când caietul de sarcini cuprinde punctaje care trebuie respectate cu strictețe? Nici nu poți pretinde echipelor evoluții spectaculoase în condițiile în care acestea sunt obligate să-și dispute partidele pe adevărate orezării.

Un alt aspect care ar trebui să îl preocupe pe președintele Răzvan Burleanu este că unele echipe nu funcționează după normele FRF. De exemplu, Academica Clinceni nu are la transparență acționariatul și mai toată lumea este convinsă că adevăratul acționar vine din zona unui club din liga întâi. Interesant este și cazul echipelor Energeticianul Petroșani și Luceafărul Oradea, care sunt patronate de același acționar, Nicolae Sarcină. Nu este oare vorba de conflict de interese?

În competiția play-off, CFR Cluj și FCSB au terminat la egalitate după un meci cenușiu, uneori plictisitor. Antrenorul Dan Petrescu și-a îndeplinit obiectivul pentru acest meci, dar cu asemenea evoluții problemele vor apărea abia după ce vor trece de vama Curtici. Cu o așezare pe care numai antrenorul Denis Mangia o consideră eficace, Universitatea Craiova pierde teren în lupta pentru titlu, fiind învinsă și de Viitorul Constanța.

În play-out, Concordia Chiajna a reușit în sfârșit o victorie după șase luni de așteptare. Trei echipe vor lupta pentru a ocupa cel puțin un loc de baraj: Hermannstadt Sibiu, Dunărea Călărași și Concordia Chiajna.

Echipele Clinceni și Târgoviște se detașează în lupta pentru ocuparea locurilor de promovare din liga secundă. Alte trei echipe sunt implicate pentru a obține locul de baraj: „U” Cluj, Snagov și Petrolul. Ripensia, cu un atacant în mare formă, Drăghici, a obținut victoria pe terenul celor de la Energeticianul. ASU Politehnica a surclasat o echipă aflată în derivă, Dacia Unirea Brăila. ACS Poli a fost învinsă la Târgoviște după o lovitură de la 11 metri care comportă cel puțin discuții, deoarece a fost acordată cu mare ușurință.

UTA, măcinată de probleme interne și cu un lot subțiat, a fost învinsă la scor de Metaloglobus. El Hasni a fost scos din lot în urma unui gest făcut față de antrenorul secund Cristian Păcurar, pe care acesta l-a considerat jignitor. Șeroni a fost accidentat, în timp ce tânărul David Miculescu a suferit o intervenție chirurgicală de urgență. Îi dorim însănătoșire grabnică!

În liga a treia, CSM Școlar Reșița a profitat de rezultatul surpriză de la Lugoj, unde echipa din Lipova nu a reușit să învingă, și astfel s-a instalat pe locul întâi al clasamentului. La capitolul surprize se situează și victoria echipei Soda Ocna Mureș la Hunedoara și înfrângerea fostului lider, Gloria Cermei, pe teren propriu în fața echipei Unirea Galda de Jos.

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Ovidiu Păcurariu

Ovidiu Păcurariu
Data nasterii: 10 Aprilie 1951, Arad. Absolvent al Institutului Politehnic Timișoara, Facultatea de Mecanică, Specialitatea TCM - promoția 1975; 1980-1984, vicepreședinte al secției Fotbal Vagonul Arad; 1991-1998: jurnalist la săptămânalul Fotbal Vest; 1998-2005, purtător de cuvânt A.C.U. Arad; fiul regretatului Păcurariu Gheorghe, component al echipei Politehnica Timișoara în perioada 1945-1950, cu care a promovat în Divizia A în anul 1948.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt + 6 =