Și astfel de așa-ziși bicicliști pedalează în jungla urbană Timișoara

În plină ilegalitate prin încălcarea flagrantă a regulilor de circulație, și anume pedalarea în viteză pe un trotuar și așa strâmt și fără pistă de biciclete, unul dintre tot mai numeroșii indivizi din șa care nu fac cinste acestui eșantion pe două roți de participanți la traficul rutier din Timișoara a ales să se și exprime într-un mod necuviincios și agresiv tocmai după ce imediat i s-a făcut totuși loc de omologi bicicliști aflați regulamentar în așteptare lângă vehiculele lor pentru schimbarea culorii la semafor, continuându-și apoi drumul de aceeași manieră, prin a încălca flagrant și cu nonșalanță regulile de circulație, lansându-se din nou în viteză pe un trotuar fără pistă de biciclete și, capac la toate, aplicând în plus o obscenitate din gesturi.

Pentru că agresivitatea în traficul din jungla urbană devenită Timișoara constituie un subiect de actualitate dar și de rumegat prin prisma mai gravelor consecințe echivalând în unele cazuri cu accidente cu victime, punctarea încă unui caz neplăcut din această sferă își are pe deplin rostul fie și într-un cotidian de sport, cu sublinierea necesară că și bicicliștii au fără doar și poate uscăturile lor, prin lipsa de educație și de cultură în acest domeniu, de conduită adecvată și la urma urmei de responsabilitate civică. Iar unii bicicliști chiar ar trebui să-și vadă mai întâi de bârna din propriul ochi înainte de a poza și lua atitudine în postura preferată, cea de victime în raport de exemplu cu șoferii sau infrastructura de profil inadecvată.

Lipsa de educație, care nu doar erodează ci de-a dreptul sfâșie cotidianul vieții cetății în societatea românească, stă la baza majorității relelor din spațiul citadin carpatin al mileniului III, oamenii cu responsabilitate civică fiind puși în fața faptului împlinit, rezultant ca efect al generării în timp a individului de tip nou, urâtă creație a deceniilor de dezumanizare induse de ocultiști prin intermediul șenilei sovietice și implementate prin nenumărate cozi de topor. Opera le-a fost desăvârșită iar orașele noastre au căzut pradă unor atitudini, conduite și comportamente pe măsură, Timișoara fiind cu atât mai expusă unor asemenea efecte inevitabil emanate ca parte a întregului conturat în ultima vreme pe fondul absorbției forței de muncă, echivalentă în dicționarul unora cu dinamismul. Dinamism care atrage cu sine și coordonatele sale mai puțin detectabile la prima vedere, și în orice caz dezagreabile, periclitând fibra socială și canalizând o comunitate cândva cu un anumit spirit spre un haotic și pestriț amalgam diluându-i tocmai caracteristicile identitare definitorii. O comunitate locală ca și sacrificată pe altarul unui experiment social favorabil expansiunii sale printr-o asimilare forțată și chiar internaționalizare, totul vădit în detrimentul calității reale a vieții cotidiene a locuitorilor săi.

Căci asemenea derapaje în trafic sunt doar consecințe ale aglomerării urbane dintr-un oraș a cărui infrastructură nu se preta și nu este pregătită dat fiind incapacitatea sa de absorbție asaltului din partea unui tip de viață a cetății cum s-ar pretinde a fi în Europa mileniului III. Pasărea mălai visează dar realitățile de pe carosabilul și trotuarele Timișoarei nu te duc cu gândul spre de exemplu admiratele Olanda ori Norvegia, ci mai degrabă și întins spre dezordinea orientală.

Iar indivizi precum vitezomanul agresiv pe două roți fără motor, cu atât mai nelegiuit și lipsit de omenie cu cât s-a manifestat din șa pe un trotuar fără pistă de biciclete în raport cu un copil în vârstă de 7 ani care respecta întocmai legislația rutieră dar a fost nevoit să fie tras din calea impetuosului, au teren fertil pentru a crește precum ciupercile după ploaie, conduita de bază tinzând a deveni merge și-așa, exact după cum mă taie pe mine capul, fără a ține cont de cei din jur, fără a da socoteală, ba chiar din contră, dar și fără cele mai mici procese de conștiință sau fără a proiecta consecința acțiunilor prin prisma filtrului rațiunii.

Mereu vocali în a-și câștiga și apăra drepturile în jungla urbană de pe malurile Begăi, și asta o spune un biciclist care pedala din plin cu mult înainte ca îndeletnicirea în cauză să fie îmbrățișată într-un cadru destul de larg și să devină la modă, participanții în șa din trafic își pierd din credibilitate pe seama tot mai numeroaselor derapaje ale unora din rândurile lor, certați în mod evident cu bunul simț dar adoptând în schimb atitudini variind de la agresivitate și iresponsabilă ignoranță, la cea pe baza căreia li s-ar cuveni de la sine înțeles întregul carosabil și tot trotuarul. Îi poți vedea de exemplu până și depășind fără opreliști ori vreun dubiu tramvaie staționate pentru coborârea și urcarea călătorilor pe când din sens opus traficul rutier este fluent, cu tot tupeul disponibil în această nenorocită și posedată nație.

Fără exagerare, nu este doar un caz izolat, ci Timișoara are toate șansele de a se umple de asemenea incidente, pe fondul aglomerației urbane, bicicliști tinzând a se lua la întrecere în rele cu șoferii, pietonii sau motocicliștii prin a încălca legislația rutieră, unii mai breji ca alții. Există o tendință de a crea situații improprii sau chiar limită, mai degrabă decât de a manifesta înțelegere și toleranță în trafic, și este imposibil să nu-ți sară în ochi aproape zi de zi câte o năzbâtie cu nonșalanță pusă în aplicare de așa-ziși bicicliști, persoane fără o cultură adecvată a acestui fenomen și greu de integrat conform uzanțelor mutual acceptate în complexitatea traficului urban dintr-un oraș tot mai apăsat și chiar asfixiat de propriu-i dinamism mult trâmbițat de prim edil, o sabie cu două tăișuri, mai ascuțit fiind cel al inconvenientelor în special pe termen mediu și lung.

Restul, că sunt campanii de imagine a fenomenului în cauză, că sunt surle și trâmbițe pliate din păcate în special pe anumite clișee adoptate fără filtru din import de ieftinul burete absorbant mioritic, că sunt luări de poziție întru adjudecarea unor drepturi în jungla traficului urban, nu-și pot găsi desăvârșirea în absența necesarului reflex al conștientizării membrilor propriei comunități pe două roți fără motor că și bârna din ochi ar trebui înlăturată înaintea lansării altor și altor revendicări pe seama paiului din ochii altora.

A pedala este minunat dar nu-i chiar pentru oricine și nici orișiunde, iar momentan Timișoara nu prea constituie neapărat un foarte bun exemplu în această sferă, cu toate eforturile depuse și pașii efectuați înainte, mai fiind mult, mult de pedalat pentru șlefuirea și rafinarea acestei utile și plăcute îndeletniciri.

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Mihai Comşulea

Mihai Comşulea
Timișorean născut în ianuarie 1973, fiu de sportiv în orientare turistică. Dus de la vârsta grădiniței la jocurile lui ”Poli”, pe ”1 Mai” și în ”Olimpia”, dar și prin deplasări. Absolvent de ”C.D. Loga” și al Universității ”Politehnica”, promoția 1996, pe când conturam deja 4 ani în presa scrisă sportivă, în ”Sport Vest” și ”Fotbal Vest”, la începuturi despre fotbalul britanic. Experimentat ulterior la fața locului, de la finale pe Wembley până pe cele mai cochete arene. Una dintre cărțile de fotbal, compilate în insulă. Peste ani, colaborări periodice sau punctuale în presa scrisă, națională și internațională, TV și radio. Legitimat din 2005 la gruparea atletică Serpentine RC London, participant activ la numeroase competiții de anduranță și implicat în acțiuni caritabile. Lansator Sporttim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt + 5 =