Tânărul nu se dezminte absolut deloc, parcă pentru a înlătura eventualele dubii, dar chiar și așa continuă să i se cânte în strună.
Tocmai a recidivat cu un alt derapaj verbal, în acest caz cu expunere net superioară în văzul lumii, vocabular ce nu face cinste clubului pe care-l reprezintă și prin extensie fotbalului de pe Bega, culmea ironiei fiind că de astă dată a izbucnit de asemenea manieră într-un moment fericit, de bucurie, la înscrierea primului său gol în Liga 1 după aproape 2 ani și jumătate, mai exact după 885 de zile.
Dacă ar marca măcar ceva mai des și s-ar mai abține din ieșirile sale de mahala, dar iată că de la precedenta sa reușită în elită, din primăvara lui 2014, s-a evidențiat în alte moduri, iar rememorarea trebuie pare-se întocmită, căci altfel, conform scuturilor postate în apărarea sa după izbucnirea din meci de antrenori sau foști arbitri invitați-analiști în platou, care au subliniat că îl cunosc bine de copil sau băiat pe măsură, totul ar fi în grafic.
Spre finalul unui obscur joc amical din vara lui 2014, pe ”Dan Păltinișanu”, îi riposta ca la ușa cortului unui hâtru din tribună, scăpând ușor și fără ”dovadă” doar pentru că, fiind cât se poate de neinteresant, meciul nu era în bătaia camerelor de înregistrare video. Absolut degeaba a scris Sporttim pe îndelete despre atitudinea mai mult decât reprobabilă a purtătorului de ghete în fața propriilor foarte puțini susținători precum și a copiilor de mingi ai clubului injectat atunci din bani publici, aflați prin preajmă, căci, la fel, nu s-a reacționat, toate bune și firești, înjurătura fiind într-adevăr la ordinea zilei în spațiul mioritic. Mereu pe țeavă.
Nu trecea însă foarte mult timp și același guraliv șuta ostentativ și la nervi spre centralul unei partide de Divizia D Timiș din sezonul trecut, cu completarea ”Du-te-n **** mea!”, pentru temeritatea arbitrului de a-l fi eliminat și trimis la vestiare, să mediteze la faptul că își lăsase la greu mult mai tinerii coechipieri, în numai 9 și cu ACS Poli II condusă spre final. Astfel se purta atunci purtătorul de ghete și în fața unor colegi de echipă juniori ai clubului care-l plătea.
De prisos de dezvoltat ceea ce a urmat atunci în direcția autorului acestor rânduri după consemnarea ”Cine-l educă, ACS Poli, pe Popovici?”, jucătorul care avea cam 3-4 anișori pe când semnam în presa sportivă și la jocuri de Champions League fără implicarea vreunui club carpatin umplându-mi căsuța de mesaje a grotescului feisbuc cu surplusul de frustrare nedebarasat pe teren cu câteva zile înainte.
A mai trecut foarte puțin peste un an din acea sâmbătă de 19 septembrie și iată că recidivistul a urlat din toți rărunchii chiar și în fața camerelor de filmat, la ora unui meci de Liga 1 transmis în direct la nivel național, așa, pentru a afla toată suflarea fotbalistică din jurul elitei mioritice despre prețiosul său organ, rostogolit verbal repetitiv prin cavitatea bucală. Jalnic, ce-a avut la gură, dar astfel a ales să-și exprime bucuria pentru deschiderea scorului. Se spune probabil că s-a descătușat, acest alt clișeu al presei sportive, iar așa-zisa descătușare este de înțeles, după toată seceta de goluri și fricțiunile avute cu grupările de pe ”Dan Păltinișanu”, nemulțumiri latente care l-au purtat în ultimii aproape 10 ani și spre alte 4 cluburi, unele chiar de hăt departe, inclusiv prin Ilfov, sau l-au făcut în vară să-și încerce norocul și la o concitadină divizionară.
Dar, ca timișorean și reprezentant al fotbalului de pe Bega în Liga 1, s-ar fi putut descătușa și altfel în fața lumii sportului rege din elita carpatină. Sau asta să fie oare imaginea pestriță a sportului din capitala Banatului în noua eră ”multi-kulti” a marxismului cultural și de tot felul!? Ori petulantul purtător de ghete, ca un caz mai aparte, chiar nu poate percepe, dat fiind că avea abia un anișor când în Timișoara se striga pe străzi nu pentru marcarea vreunui gol ci pentru libertate, și nu în fața camerelor de filmat ci în bătaia glonțului rece al puștii, că așa-zisa democrație implică în egală măsură responsabilitate și obligații, nu doar dreptul de a te și da de gol. A fost reperat pe radarul nostru pentru a treia oară în puțin peste 2 ani, căci evident că n-am stat să-i monitorizăm gura slobodă.
Că astfel de vorbe a scos la marcarea unui gol, ca manifestare a bucuriei, au văzut și de această dată, pe micul ecran, copii și juniori ai clubului care-l plătește, iar respectivul ”val de mâine” oare ce poate să mai înțeleagă!? Aceasta este oare norma!? Acesta să fie modelul de urmat? Un mic dar elocvent exemplu despre marasmul moral în care s-a afundat cumplit societatea românească, indivizi care ar putea și ar trebui să aibă un rol motivațional și ca inspirație pozitivă pentru alții din postura sportivului implicat într-o activitate cu caracter profesionist, uzând în schimb de uriașul prim-plan avut la dispoziție prin balonata expunere de care are parte Liga 1 pe ecranele românilor, și pe care de fapt n-o merită, pentru a oferi o mostră de anti-educație, în ton însă cu subcultura ce erodează agresiv întreaga viață socială.
Capac la toate și în egală măsură greșit, onor ex-arbitrul acum analist de platou Zotta și antrenorul Popa, care prin natura activității lor ar trebui să aibă și arsenalul bunilor pedagogi, în plus și curgând binișor și frumos spre vârsta a treia, ne spun fără a clipi din ochi că îl cunosc bine pe ”copil”, ce fain e. Nu contest că n-ar fi dar atunci, cum am sugerat și în cazurile anterioare, ajutați-l puțin, prin a-l cunoaște și mai bine. Căci poate chiar are nevoie.
