Timiș Rally 2013

A organiza o competiție automobilistică, în speță un raliu, nu este o treabă chiar atît de simplă…

Ai nevoie în primul rînd de niște trasee de munte virajate, unde să aibă loc probele speciale de viteză și unde circulația urmează a se închide cîteva ore, precum și un traseu de legătură (chiar și o buclă) între orașul de reședință al raliului și zona probelor speciale, traseu care nu urmează a fi închis circulației publice.

În fond, raliul este o competiție de regularitate și rezistență, care are niște probe speciale de viteză ce fac, în final, departajarea concurenților și desemnează câștigătorul.

A organiza un raliu la Timișoara (oraș de șes) este o treabă destul de complicată, întrucât zonele probelor speciale se află la o distanță de minimum 80 de kilometri de oraș. Edițiile anterioare ale raliului timișorean (”Banatului”, ”Banatului Montan” sau ”Timișului”) au avut probele speciale ori în județul Caraș-Severin ori în zona Surduc – Fîrdea – Hăuzești – Nădrag – Criciova – Făget, căci o a treia variantă nu există.

Anul acesta, organizatorul a încercat o formulă nouă, și anume: în prima zi, startul la Lugoj, urmat de două bucle de 4 probe speciale, plus o Superspecială la Lugoj (probă în premieră), iar a doua zi o nouă buclă de 3 probe speciale, parcurse de două ori, și transferul la Timișoara, unde raliul se încheia cu o Superspecială pe Podul Traian. Cazarea sportivilor și a arbitrilor s-a făcut la Lugoj iar conducerea cursei a fost cazată la Timișoara.

La finele Raliului, conducerea cursei plus observatorul federal, plus primii 5 clasați, întocmesc un raport detaliat și acordă puncte pentru organizare. Anul acesta Raliul Timișului a realizat un punctaj de 2.771, ceea ce înseamnă ca a atins și depășit minimul necesar, de 2.470 puncte, și astfel și-a asigurat un loc în calendarul competițional pe anul 2014, ceea ce este un lucru pozitiv.

În calendarul competițional pe anul 2013, cele 9 etape de campionat au fost împărțite astfel: 3 raliuri de asfalt și 6 de macadam. Raliul ”Timiș” fiind unul de asfalt, are ca adversare Raliul Brașovului și Raliul Clujului, și acestea de asfalt. Comparativ, raliul nostru pleacă încă din start cu un mare handicap, și anume la Brașov și Cluj zonele probelor speciale se găsesc în imediata apropiere a acestor orașe, astfel încît competițiile primesc pentru acest aspect punctaje superioare. Spre exemplu, anul acesta, Raliul Brașovului a primit un punctaj de 3.142,5 puncte, față de 2.771, cît a primit Raliul Timișului, deci o diferență de 371,5 puncte, care provine, în majoritate, datorită celor arătate mai sus.

Și în anul 2013 Timis Rally a beneficiat de aportul și sprijinul substanțial al organelor locale, CJT, Primăria Timișoara și Lugoj, precum și primăriile comunale Fârdea, Criciova, Nădrag și Traian Vuia. De asemenea, Polițiile locale și Jandarmeria și-au adus o mare contribuție la buna organizare a acestui raliu.

Aș dori să subliniez aportul substanțial pe care l-au adus domnii Ionel Patrichi și Liviu Filimon, care, cu toate că nu au făcut parte din Comitetul de Organizare, au contribuit esențial la buna  desfășurare a Raliului.

În încheiere aș dori să lămuresc unele ”confuzii” care s-au creat, ca urmare a faptului că Mihai Leu organizează de 2 ani consecutiv Timis Rally la noi, în Timișoara.

În anii 2010 și 2011, Mihai Leu (organizator de raliuri) a organizat la Târgu Mureș ”Raliul Mureș”, perioadă în care Federația Română de Automobilism Sportiv a decis ca Timișoara să nu figureze în calendarul competițional.

În luna august 2011 l-am contactat pe Mihai Leu și l-am rugat, dacă este posibil, să renunțe la a mai organiza ”Raliul Mureș” la Târgu Mureș, și să vină la Timișoara, pentru a organiza Timis Rally. Dumnealui a acceptat ”imediat” propunerea mea și astfel Raliul Timișului a devenit (din nou) în anul 2012 etapă în Campionatul Național de Raliuri. Menționez că ”transferul” s-a făcut, bineînțeles, cu avizul F.R.A.S.

Au apărut imediat unele ”voci” care clamau prezența domnului Mihai Leu la Timișoara, întrebînd de ce F.R.A.S. nu acordă unui club din Timișoara organizarea acestei etape. Aceste ”voci” nu realizau că de fapt federația nu a avut nici un amestec în acest transfer și că de fapt meritul este în exclusivitate al domnului Leu, care a acceptat propunerea mea. S-a format o trupă de ”trepăduși” care au mers pînă acolo încât au boicotat organizarea Raliului ”Timiș” în 2012.

Ei nu doreau decît un singur lucru, să distrugă munca unor oameni care efectiv produceau ceva concret. Ei – de fapt – nu aveau nici o alternativă care să înlocuiască ceea ce intenționau să distrugă. Erau niște incapabili, invidioși pe alții, care nu demonstrau că pot face ceva palpabil pentru sportul auto din Timișoara.

Văzînd că nu le-a mers în 2012, au continuat în 2013, și au mers pînă acolo încît au solicitat Federației ca subsemnatul să fiu suspendat, pe motiv că nu pot fi și arbitru, și organizator. În realitate, eu nu făceam parte din Comitetul de Organizare, ci doar sprijineam organizatorul. Era normal să-l sprijin pe Mihai Leu, pentru că, de fapt, eu l-am adus la Timișoara.

Sper ca răspunsul dat de Federație acestei acțiuni să-i facă pe acești indivizi fără scrupule să-și dea seama că demersul lor a fost o acțiune ”de toată jena”. O persoană cu răspundere în Federație mi-a spus: ”Nu m-am așteptat ca niște timișoreni să fie capabili de un asemenea gest!”

Îi anunț pe această cale pe acești ”trepăduși” că nu vor putea să-mi umbrească activitatea de 40 de ani în sportul auto.

 

 

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Cornel Ţiţ

Cornel Ţiţ
Cornel Ţiţ (1934-2014), născut în 4 iunie 1934 la Arad, decedat în 7 noiembrie 2014 la Timişoara. Maestru al Sportului, titlu decernat în anul 2012. Din copilărie timişorean, a activat aproape patru decenii în automobilism, din care 25 de ani ca pilot, navigator şi antrenor iar alţi 12 ca arbitru, răstimp în care a cucerit 6 titluri de campion naţional de raliuri şi cel de campion balcanic cu lotul naţional, în anul 1977, devenind ulterior antrenor al acestuia, în 1981. De profesie economist, absolvent în 1956 al A.S.E. Bucureşti, şi activând vreme de trei decenii la Consiliul Judeţean Timiş, actualul arbitru internaţional şi membru în Comisia Centrală a Arbitrilor are în palmares şi locul I la grupă şi clasă şi locul 5 în ierarhia generală a Raliului Dunării, etapă în Campionatul European. Seniorul automobilismului timişorean s-a dedicat şi instruirii vreme de 14 ani a aproape o mie de viitori conducători auto la categoria B, fiind patron al şcolii de şoferi amatori Rallye Club, în ultima vreme editând volumul al III-lea al "Anuarului Automobilismului Sportiv din România 1968-2004", al cărui autor este, completându-l cu anii 2005-2009. Regăsindu-se între specialiştii care întocmesc Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului din România, ediţia a II-a, fostul pilot de raliuri a fost declarat împreună cu braşoveanul Florin Vlad arbitrul anului 2009 în România, în cadrul Galei Campionilor de Automobilism, de la Sinaia, în 4 decembrie 2009, ocazie cu care Federaţia Română de Automobilism Sportiv i-a decernat o plachetă de excelenţă pentru întreaga activitate în arbitraj. Editorialist colaborator al Sporttim, în care a găzduit "Cai Putere": arhiva sa, pe pagina autorului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 + patru =