Tineret? Seniori? Nu așa se pune problema, ba chiar nici n-ar trebui deloc pusă…

De la lacrimile de-acum puțin peste jumătate de an ale juniorilor sub 19 ani, pierzători în minutele de prelungiri ai calificării la turneul final, la confetti și tinereasca erupție a bucuriei celor de la sub 21 de ani, toate pe același gazon din Ploiești. Naționala de tineret a înseninat în ultima lună și ceva, de când cu dramatica victorie în Portugalia, chipul abătut, în derută și apăsat de gânduri al fotbalului românesc, iar reverberațiile primei accederi a unei reprezentante a sistemului juvenil intern la finale continentale după nu mai puțin de 20 de ani au învăluit într-o rază de speranță fiecare fir de iarbă de la baza structurii sportului rege autohton. Care avea nevoie de un stimulent psihologic în căutarea luminiței de la capătul tunelului, iar tineretul a oferit cu generozitate acel ideal impuls.

Frumoasă bucuria unei echipe radiante, cu chipuri senine și încrezătoare, sugerând că se poate, colectiv din care goalkeeper-ul căpitan Radu într-adevăr se distinge ca un autentic lider, iar vorba aceea, ai portar, ai echipă. Calificată cu cel mai mic număr de goluri primite, 4 în zece meciuri, record al preliminariilor, împărtășit cu englezii. Desigur că biletele nu s-au câștigat de fapt acasă la căderea cortinei cu codașa fără punct Liechtenstein, seară de meci doar ca motiv de sărbătoare, dar bucuria băieților ar fi putut dura chiar și mai mult în noaptea prahoveană, la cât de necesare mai erau și asemenea clipe pentru fotbalul românesc.

Și pentru că, deși nu este deloc exclus ca tinerii s-ajungă în timp să trăiască și mai mari bucurii, la fel de bine n-ar fi absolut exclus să nu mai aibă neapărat parte de foarte multe și mari motive de satisfacție. Vorba aceea, bucură-te cât poți. Însă indiciile le sunt totuși favorabile, asta și uitându-te prin jur, la o scrutare a orizontului european, într-o perceptibilă diluție.

Fiecare punct a contat pe drumul de succes spre Italia, și cel prin golul egalizator marcat Portugaliei de Man toamna trecută, la mijlocul reprizei secunde, 1-1 la Ovidiu la finele turului, și cel de peste alte 4 zile în același noiembrie 2017, 0-0 în Țara Galilor, în cea de-a 6-a etapă a preliminariilor și ultima cu Daniel Isăilă selecționer, unică apariție în care ”tricolorii” n-au înscris, dar definitoriu și elocvent pentru această campanie a fost triumful în adversitate pe tărâm lusitan, la debutul lui Mirel Rădoi pe bancă, la Pacos de Ferreira, acum nici 6 săptămâni, când România U21 a apărat până în pânzele albe, și în 10 minute de prelungiri, golurile lui Cicâldău și Ivan din minutele 52 și 59. Urma ce urma, cu eliminarea lui Pașcanu în minutul 70, revenirea Portugaliei la 1-2, eliminarea lui Ivan în minutul 90 și chiar un penalty smuls de iberici în cel de-al 9-lea minut de prelungiri dar apărat de bucureșteanul împrumutat acum de Inter și la Genoa, Ionuț Radu.

A nu încasa ușor gol a fost un atu decisiv la temelia calificărilor semnate la turnee finale de ultimele generații vârfuri de lance ale fotbalului românesc, atât cea ajunsă la Euro `84, deloc floare la ureche pe vremea unei întreceri cu numai 8 naționale, cât și cea etichetată ”de aur”, greu de desfăcut în deceniul X, iar actualul tineret dă semne că le calcă apăsat pe urme. Unii juni, deloc puțini, fiind struniți în ”pepiniera” lui Gheorghe Hagi, cu al său concept constructiv-ofensiv, nici nu-i de mirare că reușitele încep încet, încet să se reînnoade fie și având la bază o robustețe defensivă, semn al rolului ”Academiei” de la Ovidiu în impulsionarea unui reviriment pe baze sănătoase, de la firul ierbii, molipsitor pe-alocuri prin țară. Vorba-ceea, ce naște din pisică șoareci mănâncă, iar meritele viziunii și aplicației fostului decar răzbat prin emulația creată, chiar mai mult decât vehiculata implementare a regulii sub 21 de ani în componențe, pentru că degeaba ai fi conceput stipularea dacă n-ai fi avut tinerii.

Însă greul abia începe cu-adevărat, iar aici trebuie avut de grijă în toate privințele, de la ceea ce se zice, într-o revărsare de vorbe-n vânt, și în special până la ceea ce se întreprinde. Ce, când, cum. Căci modul în care va fi înrâurită inducția acestei generații spre seniorat este decisiv pentru culegerea în timp a roadelor, și nu de pe-o zi pe alta, dar și ca bun exemplu, punct de pornire, pentru canalizarea pe aceleași coordonate a generațiilor imediat următoare, la rândul lor mai promițătoare decât cele de-acum câțiva ani, drept dovadă stând și faptul că ultimele valuri tind a penetra spre Turul de Elită, cu rezultate chiar și la acel nivel premergător turneului final, fără a se mai poticni în prima fază a calificărilor.

Și nu pare a fi doar o impresie că selecțiile reîncep să fie mai judicios efectuate, într-o mai chibzuită corelare și cu bătaie ceva mai lungă între categoriile de vârstă, ungând o curea de transmisie care, odată optimizată, poate oferi un rulaj mai eficient pe calea inducției spre seniorat, deziderat comun al sectorului juvenil. Cu mențiunea că nu totul se reduce pe moment la fructificarea valurilor răsărite de pe palierele de vârstă U21 și U19, ci la crearea premiselor pentru permanentizarea acestei creșteri de potențial, în profunzime, într-o infuzie la categorii tot mai mici de vârstă, laborator de creație pentru categoriile cele mai mari.

Care va să zică este foarte, foarte mult de lucru, și neapărat în regim constant, în căutarea menținerii unei necesare continuități. Aceste preliminarii de succes ale tineretului pot constitui un punct de pornire, însă absolut nimic nu este dinainte câștigat, nici pe-atâta garantat și certificat.

Iar într-un asemenea punct de inflexiune trebuie avut mare grijă, de preferat a sufla și-n iaurt, pentru c-au mai fost generații cu ștanța promițătoare, însă nu foarte mult a beneficiat senioratul de pe urma inciziilor la reprezentativa ”mare”. Desigur, cu cât mai mulți și mai calitativi juniori și tineri ai, cu atât mai mari șansele creării unei selecționate competitive de seniori, dar esențială și decisivă va fi inducerea treptată și cu cap a noilor valuri în schema de la vârful piramidei.

Capitol inducție la care România n-a mai excelat în noul mileniu, de unde și plânsetele de la turneul final Euro 2016, pe fondul neînțelegerii și absenței detectării aspectului că însăși calificarea în sine pentru Franța reprezenta o reușită în sine în contextul general de moment. Se decăzuse mult și destul de vizibil după acel puseu al revenirii cu ocazia UEFA Euro 2008…

România se poate ridica din nou pe val, încet și sigur pe o traiectorie ascendentă, însă și în funcție de modul efectuării tranziției treptate a actualelor valuri de la sub 21 de ani și U19 spre ”cei mari”. Multe depind de clarviziunea celor din staff-urile tehnice și care au perspectiva de ansamblu a personalului sportiv disponibil pe mai multe paliere de vârstă, de aplicarea precum în vremurile mai așezate a unor strategii eficiente și cu bună măsură, a fi simțit momentul propice pentru o anumită lansare.

Analiștii au tins de exemplu să se raporteze duminică mai degrabă la aspectul acordării loviturii de la 11 metri pentru sârbi pe Arena Națională, când de fapt totul s-ar reduce la cauza inducând pricina în speță, și anume luftul de curtea școlii dar la înălțime al veteranului Tamaș, ca o perfectă sugestie că unii internaționali de cursă lungă tind să devină fără doar și poate depășiți de situație iar o primenire a personalului, sânge proaspăt, ar fi încet și sigur nu doar binevenită, dar chiar necesară. Intrarea sa sub minge la un precedent duel aerian și mai ales luftul său, fără a fi luat Tamaș ca țap ispășitor, ci ca elocvent exemplu într-un sens mai mult decât evident, indică arderea unei etape în parcursul naționalei și conturarea alteia, un schimb de linii cu pasarea ștafetei. N-ar trebui tărăgănată ieșirea unora din scenă dar nici pașii prea pripiți n-ar fi indicați: o cale de mijloc.

Neapărat în funcție de coordonatele cum și când. Iar astfel am ajuns și la vorbele conducătorului celor de la FC Botoșani, Iftime, și am în general o reținere vizavi de spusele oamenilor aflați prin jilțuri din fotbalul românesc care au certitudinea că pur și simplu le-ar cam ști pe toate doar pentru că investesc sau ”au făcut bani”, aspecte care nu dau nici pe departe măsura tuturor lucrurilor, respectivul apucându-se de comparații între actuala selecționată de seniori și cea calificată la ”Tineret”. Ori nici vorbă de a pune astfel problema fie măcar și ipotetic, în sensul că unii i-ar învinge pe alții, și n-ar trebui de fapt nici măcar să bați cu gândul în asemenea direcții cu caracter comparativ, partea proastă constând în faptul că spusele i-au fost preluate și vehiculate ca discuție și printr-un platou de emisie sau altul. Nu e cazul și nici pe-atât momentul.

Semn că abia curge șampania calificaților neînvinși pe locul 1, să ne bucurăm și-atât!, iar unii tind a lansa non-subiecte, în plus și extinse ca focul, prin preluare, pe fondul unei sumare și pesemne banale percepții a lucrurilor. România U21 a semnat o pătrundere la un turneu final după 20 de ani de așteptare pentru sistemul juvenil iar unii s-au și lăsat duși de val, pe undeva oarecum firesc.

Problema s-ar pune strict doar la modul cum va completa ”Tineretul” într-o adecvată inducție rândurile selecționatei de seniori, și tot așa, pas cu pas, dar în nici un caz pe calapodul ”cine-i mai tare”. Nici vorbă să modifici liniile ca la hochei, doar pentru că o echipă ar arăta mai coezivă decât cealaltă, ceea ce ar echivala cu timpuria ”ardere” și ”prăjire” înainte de termen a unor tineri a căror maturizare din toate punctele de vedere, inclusiv fizică, nici nu a fost încă desăvârșită, deși se arată a fi ceva mai precoce decât valuri anterioare.

De o îngemănare a potențialului generațiilor are nevoie fotbalul românesc, întru generarea unei eficiente benzi de producție care să efectueze tranziția cât mai lină și fără poticneli sau chiar rateuri dinspre sistemul juvenil spre naționala ”mare”, și nu de comparații forțate și necumpătate, fie între generații trecute și cele actuale, care numai de artificiale apăsări pe umeri n-ar avea deloc nevoie, fie între cele imediat ”vecine”, seniori cu tineret. Se pot doar întrepătrunde, și nu compara, căci sunt valuri și valuri, mai mari sau mai mici, dar toate ale aceluiași fotbal românesc, semn că pe unii i-au luat deja vorbele pe dinainte, iar alții au și sărit rapid să le soarbă din puțul gândirii.

Se poate așadar și ceva mai multă rațiune în gândire? Inducând implicit și clarviziune în fapte. Da, tinerii au făcut galbenul României să nu mai pară palid, ci strălucitor, însă se află abia la începutul unui drum care se dorește a fi cât mai lung și eficient, minim vreo zece ani în fața lor, și vor avea de jucat, nu glumă… Așa încât o mai mare chibzuință în cele zise în spațiul public al arenei interne ar face numai bine, și asta pentru că, oricât ar încerca acești tineri să rămână cu picioarele pe pământ, anumite remarci le-ar putea umfla ego-ul în formare, iar tocmai de infatuare și aroganță n-ar avea nevoie niște generații următoare care pot deja deduce că doar cu sudoare și transpirație într-un regim de realism și cu oarecare umilință într-o doză potrivită pot răzbi într-o arenă competitivă.

Poți tare-ușor să ajungi să plutești la valul de entuziasm din jur, emanat dinspre susținători brusc câștigați și tare partizani, pe care România U21 practic și i-a creat, căci dacă n-ar fi fost în ultima săptămână în situația de a trage clar, clar la calificare, nici ”Ilie Oană” din Ploiești n-ar fi vibrat la ceea ce – realist vorbind printr-o prismă strict sportivă – constituia o obscură propunere precum primirea celor din Liechtenstein.

Să ne bucurăm cât de mult, este o realizare a tineretului României, însă fără a se începe forțarea lucrurilor prin spuse care nu-și au rostul, ba chiar trădează o oarecare lipsă de discernământ și înțelegere a fenomenului sportiv. Și tineretul mai are de crescut, spre maturare, și chiar tare mult de învățat, de exemplu căutarea unei lovituri de la 11 metri și nu rămânerea pe picioare în careu împotriva unei oponente precum Liechtenstein nefiind de preferat și nici un semn foarte bun, iar doar buna tranziție a noilor generații cu potențial spre seniorat va face cu adevărat diferența.

Șanse sunt însă fotbalul românesc trebuie să creeze prin toți porii săi climatul adecvat acestor inducții, semănând armonie și nu prinzând din vânt vorbe în termeni comparativi. Ce se vrea? Un fotbal carpatin cât mai competitiv sau pălăvrăgeală după ureche despre care generație ar fi mai tare!? Fără doar și poate, țelul comun ar fi dat de optimizarea potențialului a tot ceea ce înseamnă resursele sportului rege intern, iar resurse umane chiar ar fi, doar că mai mereu n-au fost cel mai eficient fructificate, și-ar fi de dorit ca istoria să nu se mai repete. Deci să-i lăsăm să-și urmeze ascensiunea și să ne bucurăm la bucuria lor, fără a forța lucrurile sau a pune fără noimă problema, prin ziare iar ulterior în studiouri. Ar fi mult mai multe aspecte profunde și substanțiale de dezbătut.

 

 

 

Acest articol a fost publicat în și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Mihai Comşulea

Mihai Comşulea
Timișorean născut în ianuarie 1973, fiu de sportiv în orientare turistică. Dus de la vârsta grădiniței la jocurile lui ”Poli”, pe ”1 Mai” și în ”Olimpia”, dar și prin deplasări. Absolvent de ”C.D. Loga” și al Universității ”Politehnica”, promoția 1996, pe când conturam deja 4 ani în presa scrisă sportivă, în ”Sport Vest” și ”Fotbal Vest”, la începuturi despre fotbalul britanic. Experimentat ulterior la fața locului, de la finale pe Wembley până pe cele mai cochete arene. Una dintre cărțile de fotbal, compilate în insulă. Peste ani, colaborări periodice sau punctuale în presa scrisă, națională și internațională, TV și radio. Legitimat din 2005 la gruparea atletică Serpentine RC London, participant activ la numeroase competiții de anduranță și implicat în acțiuni caritabile. Lansator Sporttim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 6 = unu