12 euro la „0”. Fular polist aruncat pe jos de un fan al lui Slask

La asemenea caniculă, şi spiritele se încing. Nimic nu prevestea aşa ceva la descinderea câtorva fani ai silezienilor de la Slask Wroclaw în magazinul de prezentare polist „Viola” de la tribuna a doua, la amiaza zilei returului lui Rapid cu polonezii, dar ieşirea lor din butic s-a lăsat cu năbădăi, în faţa uşii de acces. Mai exact, tonul ridicat pe limba poloneză şi aruncarea cu furie pe jos a unui fular alb-violet cu însemnele poliste.

Bariera lingvistică n-a ajutat lucrurile iar încercarea de interpelare lansată fanului polonez în limba engleză din partea unui oficial al delegaţiei rapidiste n-a avut deloc succes. A fost o scurtă ceartă mai degrabă prin semne şi cu degete ridicate. Cert este atât că pe geamul de acces în incintă era afişat anunţul „FC Rapid – WKS Slask TICKET PRICE FOR GUESTS Tribune O 50 lei or 12 euro”, precum şi faptul că „partea română” asistând la scântei şi discutând apoi pe marginea incidentului se referea la încercarea susţinătorilor „verzilor”, echipaţi ca atare sau chiar la bustul gol, să pună mâna pe un cotor cu 100 de bilete de intrare la jocul de Europa League de joi seară (ora 21). Şi se pare că fularul polist i-ar fi priit fanului doar pe gratis, altfel fiind bun de aruncat pe jos, motiv pentru care s-a lepădat de acesta, reaşezat apoi la locul său pe raft de către un organizator. „Dacă mai continuă să se comporte la fel până diseară, vom face în aşa fel să nu intre pe stadion”, s-a spus în urma incidentului, pomenindu-se ceva inclusiv de intervenţia Poliţiei.

Vremea caniculară şi băuturile alcoolice consumate, un fapt evident prin prisma „afumării” câtorva dintre fani, au încălzit şi mai mult atmosfera în jurul unei duble manşe altfel ca şi jucată.

Nu este aşadar foarte clar dacă unii dintre suporterii polonezilor, vreo 200 la număr, dintre care acest prim grup descinsese la tribuna a doua cu un autocar parcat la umbră, undeva în preajmă, vor avea acces la meci fie şi cu bilete cumpărate. Clare au fost doar urmele lăsate tot de nişte fani slavi, din Croaţia, cu ocazia descinderii la Timişoara în toamna lui 2009, pentru un joc tot din „UEFA”, noua Europa League, însă numeric şi… „valoric” polonezii nu par totuşi a pune vreo problemă organizatorilor.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 × unu =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: