Gata! S-a sfîrşit, în fine, cu ineptele papagalisme iluzorii despre Steaua în finala Europa League pe Naţional Arena. Luna viitoare se împlinesc 6 ani de cînd cluburile româneşti nu mai ştiu ce sunt acelea cupe europene în martie dar niciun bai, căci „analiştii” şi „specialiştii” fotbalului nostru mutat pe ecrane vor avea cît de curînd subiecte să toace la nesfîrşit, despre oile din ţarcul păstorit de LPF…
(Banner „document” la Poli – Steaua 0-0, în aprilie 2011: pe-atunci Timişoara spera la grupele Ligii Campionilor iar oaspeţii în galben jucau aidoma gălbenuşului de ou… În 22 februarie 2007, Steaua zbura cu un 0-3 general la Sevilla; după 5 ani şi o zi în care n-a mai ajuns atît de sus, Steaua în galben a eşuat cu un 0-2 general, în Olanda, tot în 16-imi.)
Creşte astfel implicit timpul de emisie pentru emanaţii de genul celei cum că procesele implicînd transferuri de jucători, o valiză de bani şi „oameni importanţi din fotbalul românesc”, după cum au fost categorisiţi, ar dăuna imaginii externe şi credibilităţii peste hotare a jocului din Carpaţi. Adică mai bine nu s-ar judeca asemenea cauze, căci e nevoie de… linişte şi stabilitate. Pentru ca respectivii să continue să ţeasă ce ştiu cel mai bine. Dumnealor sunt într-adevăr oameni importanţi în marea schemă a lucrurilor prin modul în care au devalizat potenţialul fotbalului autohton dar doar a ne mai gîndi măcar o dată să ne furăm din nou căciula de dragul unei cosmetizări de faţadă pentru ochii străinilor sugerează că jocul de la noi îşi merită pe undeva soarta, pentru incapacitatea de a curăţa propriul ţarc, de a purja uscăturile ce vestejesc mai totul în preajmă.
Iar copii şi juniori, absolvenţi şi seniori, deopotrivă antrenori şi jucători, cu toţii suferă mai mult sau mai puţin, mai implicaţi sau nu, din cauza complicilor cu avantaje şi a pasivilor cu treburi mai importante de făcut, ale căror voturi la timpul potrivit regenerează pînza de păianjen, perpetuează sistemul şi întreţin implicit declinul.
Este aşadar timp berechet, pe posturi concurenţiale, la ore de maximă audienţă, ca sfătoşi întorcînd-o pe toate feţele şi pînă în pînzele albe despre oarece trecător ofsaid, a fost sau nu?, şi apelînd telefonic alţi oameni aproape la fel de importanţi, să piardă vremea fotbalului, atît de preţioasă cînd te gîndeşti că un subiect care ar fi zguduit orice joc cu temelii sănătoase, şi anume punerea pe liber a antrenorilor secunzi din selecţionatele naţionale juvenile, şi nu oricum, ci tacit şi pe la spate, a trecut în iarnă ca şi neobservat de o mass-media mereu dezinformînd inclusiv prin omisiune.
Ceea ce s-a întîmplat şi cu profesorul timişorean Sorin Brândescu, proaspăt calificat ca secund la naţionala sub 18 ani pentru Turneul de Elită premergător celui final, din vară, din ţările baltice, este un exemplu foarte elocvent al paşilor mereu greşiţi ai fotbalului nostru, precum şi un răspuns la mirarea de ce nu merg lucrurile, dînd totodată un uriaş vot de blam unei mass-media „centrale”, tăcută în această privinţă, dar cu o nocivă fixaţie pe, în ordinea pe care o doriţi, Steaua, Becali, Dinamo, Borcea, Dragomir, Rapid, Copos, Sandu, „tricolori”, şuşanele.
Cam tot ar trebui să dispară, cluburi departamentale, aşa-zişi „conducători” şi „agenţi”, de fapt nişte căpuşe otrăvind sîngele jocului, o întreagă reţea clientelară şi de întrajutorare. Însă chiar şi fără lupi la stînă ar fi greu de primenit prea curînd apele, dar măcar în plan moral s-ar simţi o adiere pură. Şi o speranţă de mai bine.
Dar aşa? Aşa!? Previzibil: gata cu o plictisitoare şi trasă de păr iarnă cu Steaua – Twente în sus, în jos şi la mijloc; urmează o la fel de plictisitoare, ternă şi secantă primăvară, pe terenurile Ligii 1 şi în studiourile concurente. Plictisitor, plictisitor, plictisitor.
Cînd îi vezi în importanţa lor nedisimulată, cînd îi auzi cu inepţiile atentînd la scala coeficientului de inteligenţă, ajungi să-i mulţumeşti lui Steve „Umbrella Man” McClaren că a doborît astrul deja în 16-imi, altfel – ce mai aşteptări, calcule şi osanale ne-ar mai fă asurzit o lună, două.
Doar 16-imi pentru că atît pot reprezentantele Ligii omului cu Legea 4. Nivelul este modest, tribunele sunt ca şi goale, jocurile în direct sunt exerciţii de adormit în fotolii iar analizele sunt banale rătăciri în amănunte nesemnificative. Doar 16-imi ca în oglindă, o oglindă demult spartă.
La asemenea fotbal şi scandaluri, asemenea previzibile eliminări în februarie. Chiar putea cineva să se ia în serios în a crede în calificarea Stelei? Aud? „Sfertul bucureştean” din 2006, Rapid – Steaua 1-1 în două manşe, a fost excepţia care confirmă regula, a fost 3 ore de infatuare şi periculoasă viitoare lăsare pe o ureche, parcă anticipînd restriştea actuală. 22 februarie 2007 sugera deja revenirea la matcă, Steaua 0-3 în dublă manşă cu FC Sevilla şi Dinamo 1-3 cu Benfica, în încă UEFA. 2008, nimic în februarie. 2009, idem, deşi cu două în grupele „Ligii”, rod al sfertului Giuleşti – Ghencea. 2010, Unirea 1-3 cu Liverpool nu în Urziceni, pe 25 februarie. 2011, nada în februarie.
2012. Tobe şi trîmbiţe, papagali şi Naţional Arena. Dar cacialmaua se va perpetua, şi în 2013, şi în 2014, şi cît o mai da Domnul, cu nimic sau mai nimic pe alte fronturi vestice unde nu se pălăvrăgeşte non-stop româneşte „la cald”, iar Piramida Fotbalului Românesc se va conserva. Asta şi pentru că truditorii de la bazele sale se complac în Marea Păcăleală. Ar fi necesară probabil o grevă generală, nu de două săptămîni, cauzată de vreme, ci de cîteva etape, pe loc repaus, de la căpitan pînă la magazioner, de la antrenor pînă la fizioterapeut, dacă mai este în organigramă, să spună în cor şi cu putere „aşa şi cu ăştia nu se mai poate, nu-şi mai are rostul. Următorii…”
Boală lungă, moarte sigură.
Dar avem treabă, să vină Uruguay! Celesti. Vedeţi!? Mai vreţi ceva din partea FRF? Da. Să se ia de mînă cu LPF şi, în ton cu globalizarea, să plece cît mai departe, să scape Tonga de pe locul 177 Coca-Cola, să implementeze acolo circul transferurilor, valizelor, fluieraşilor ajunşi, diviziilor cu „en” serii nemuritoare, demiterilor pe la spate, şedinţelor extraordinare, gazoanelor nisipoase dinspre Vrancea, Legii 4, şi tot tacîmul. Şi să-i ia la Business Class chiar şi pe „analişti” şi „specialişti”. Ba chiar şi pe Marian Iancu, din Timişoara, să aibe Sandu cu cine să se împungă.
Sunt sigur că ar mai exista măcar un contestatar care să nu-i mai vrea, şi poate-am face un pichet de rezistenţă la sediul AJF local, aşadar măcar dublu celui de la Baia de Arieş, cu tot cu pancardă şi strigături. Jos FRF. Jos LPF. Jos mafioţii fotbalului. Aştept sugestii de lozinci anti-putregai fotbalistic românesc, în rimă împerecheată, pe adresa redacţiei.
Dar visez… De unde atîta Tonga şi dezertări!? De capitulat capotează în Europa doar reprezentantele Ligii omului cu Legea 4.
Mihai, ai mare dreptate. Tot ce ai pomenit în materialul tău este mai mult decât adevărat. Sunt convios că multă lume gândește la fel în țara asta. Această lume se compune din cei care vor o schimbare totală în fotbalul românesc. Sinngurii care nu vor acest lucru siunt acoliții frf-ului și lpf-ului, ambele condusse de cei mai mari hoți ai anilor de după revoluție, M. sandu și D.dumitru. Toți conducătorii cluburilor nu vorbesc contradictoriu la adresa chiaburilor amintiți adineauri. Nu numai capii sunt puși pe căpătuială. De la sandu în jos, conducerile departamentelor sun teleghidați de aceleași îndeletniciri mafiote. Aminteai de schimbarea secunzilor de la loturile de juniori. Sigur, un fel de schimbarea patului și păstrarea curvelor. ”Principalii” au rămas pe mai departe în aceleași funcții să-și continue ”selecționările” pe aceleși criterii valorice (euro-dolari), căci rezultatele se văd încontinuare la orice nivel doriți. Pe mai marii federali nu-i interesează viitorul fotbalului românesc. Pentru ei contează numai interesul propriu. Când Gheorghe Hagi le-a sugerat cum să crescă juniorii și cum trebuie să se implice federația de specialitrate în această acțiune, ”geniile” au pus în funcții ”super-vaizări” bucureșteni – mitici, iar pe planurile locale, unii antrenori gen Chimiuc, Mașcovescu etc. pe care nu-i bagă nimeni în seamă vizavi de reaportările acestora în timpul competițiilor. Tot strategic se cheamă la loturi porovincialii, evident pe sprânceană, se consumă bani aiurea și timpul este pierdut. Numai prin crearea de competiții serioase și multe pot crește junii fotbaliști. Alde Chivorchian, de exemplu, nici nu vor să audă de meciuri amicale!!! Păi, bă, fraiere, cum se dezvoltă relațiile de joc la care crezi că te pricepi așa de mult!? Ascultându-l pe Artimon și desființând grupele de copii și juniori și renunțând la Divizia D?! Ia uite la Marcel Baban, care joacă la Divizia D numai cu juniori că a ajuns să vă bată la oricare oră din zi și din noapte, chiar dacă voi sunteți, cică la Liga a treia!! Impactul cu seniorii trebuie să se facă treptat. Anul terecut, de exemplu, grupa de 93 a crescut mai mult datorită faptului că acea generație a activat și în Divizia D și a avut de disputat câte două meciuri pe săptămână. Acum, iată, când joacă din an în Paște se văd și rezultatele. O să vedem noi la primăvară când se va trage linia evaluării – vorba lui Artimon pe la un post tv acolit lui Iancu – care sunt evoluțiile. Mă tem că respectivii mentori nu vor avea pe unde vor scoate cămașa și vor fugi ca dracu de tămâie. Asta în cazul când îi va mai prinde primăvara pe poziții alb-violete. O nenorocire generală s-a abătut pe prispa fotbalului din România, deci, inclusiv și peste Timișoara. Curățenia poate fi începută fără nici o rezervă în că de jos. Și asta fără menajamente, adică să pună în loc alte curve cu aceleși apucături.