9-0 în doi, Pădurariu și Benzar. Și o promovare matematică a Ripensiei Primavera din… minutul 50, prin abandon

După ce Avântul Bobda și-a asigurat luni seară promovarea matematică din Seria I a ligii a VI-a, tot în această săptămână, cu ocazia rundei a XVI-a și penultima a Campionatului Municipal Timișoara, și Ripensia Primavera a pus deja deoparte biletele pentru Campionatul Județean Timiș. Ba chiar înaintea celor 90 de minute de joc, rămase necompletate datorită slăbiciunilor oaspeților…

CFR II Timișoara – Auto II 4-1 (2-0): Denis Negoiță – 2, Claudiu Matiș, Dănuț Sălășan / Darian Băluță.

CSȘ Bega – LPS Banatul 0-9 (0-3): Cristian Pădurariu 6, Daniel Benzar 3. Triumf la scor, conturat de doar 2 marcatori.

Agronomia – Chișoda 1-1 (0-0): Alin Țimbălaru 80 – autogol, în urma unei degajări eșuate și a gafei portarului, care a scăpat balonul în plasă / Daniel Ilcău 68. Milencovici a ratat o lovitură de la 11 metri în primul mitan, Haidău respingând pentru secund clasata antrenată de Cristian Safta.

Avântul Bobda – ASU Politehnica II 5-2 (1-0): Petru Gongeanu 3, Marius Oprea, Andrei Mungiu / Alexandru Rus, Ovidiu Hușanu.

Ripensia Primavera – Electrometal 7-0 (6-0). Doar 50 de minute au rezistat oaspeții arenei ”Tehnomet”, ieșind de la vestiare în numai 7 jucători și puțin mai apoi unul ”accidentându-se”. Încă o filă din tot mai voluminoasa colecție a abandonurilor de acest gen în fotbalul ”mic” local. Vai și amar! Bineînțeles, centralul partidei a întrerupt disputa. Până atunci înscriseseră Laurențiu Luca, de 3 ori, Mihai Stancu, Ordog Istvan, Daniel Ungur și Cosmin Stan.

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Municipiu și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 × unu =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: