A patra deplasare, al patrulea succes cu minim 3 goluri avans: Universitatea Alexandria – Fortuna Becicherecu Mic 0-3 (0-1). Vela: ”Am avut și multe ocazii”

Fortuna Becicherecu Mic continuă să fie în largul ei pe terenuri adverse în turul Ligii 1 de fotbal feminin, obținând astăzi unica victorie în deplasare a etapei a IX-a, rundă intermediară, și urcând astfel pe locul 2 în clasament. Triumfătoare în ieșirea din reuniunea de debut, din 5 septembrie, 0-5 la Banat Girls, echipa timișeană a mai câștigat apoi și pe litoral, 1-7 la Selena Șantierul Naval Constanța, respectiv la București, cu 0-3 în fața lui Carmen, completând careul în matineul din Teleorman, împotriva ocupantei treptei a opta: Universitatea Alexandria – Fortuna Becicherecu Mic 0-3 (0-1). 

Bănățencele de pe podiumul elitei și-au îndeplinit din nou norma ”afară”, după ce au deschis scorul încă din primul minut, rotunjindu-l în a doua jumătate a reprizei secunde, eficacitate prin care se mențin în frunte la capitolul goluri înscrise, nu mai puțin de 40 în opt apariții, în medie 5 pe meci, mai multe și decât campioana cu punctaj maxim din Cluj.

Triumfătoare sâmbătă la matineu pe propriul ”Comunal”, având deja 3-0 până la pauză contra gălățencelor, întrecute cu 5-3, timișencele au dispus și astăzi tot de o grupare denumită Universitatea, Melisa Şodincă marcând încă din primul minut, după care Laura Rus a dublat avantajul în minutul 72 iar Nicoleta Deca a copiat rezultatul înregistrat la Carmen București în precedenta deplasare din 7 octombrie, 0-3 în minutul 83, cu mențiunea că ieșirea amânată la Piroș Security Arad, din urmă cu două runde, a fost reprogramată pentru… Moș Nicolae, în 6 decembrie.

Au lipsit în deplasarea de miercuri, fiind accidentate, Anca Dobai, Adina Rognean, Nicoleta Hurja şi Cosmina Duşa, cu o altă mențiune, tot apropo de vecinele de la nord, că Maria Neacşu şi Cristina Sucilă au plecat la echipa arădeană Piroş Security.

Iar Fortuna va juca și duminică de la 11 tot în deplasare, în penultima rundă a turului, la Heniu Prundu Bârgăului, într-un duel din prima jumătate a clasamentului, după care joia viitoare va primi vizita echipei pe care a depășit-o ierarhic pe locul 2, Vasas Femina Odorhei, egală astăzi gălățencelor la Dunăre, 2-2. Dar rezultatele etapei, în care nu s-a jucat unul dintre meciurile programate în capitală, consemnând în schimb Universitatea Olimpia Cluj – Heniu 1-0, sunt enumerate pe coloana datelor tehnice, laolaltă cu țintarul rundei a X-a și clasamentul la zi.

Reamintim că timișencele au cedat până acum numai clujencelor, acasă.

Andra Vela, antrenor secund al Fortunei, ne-a spus că ”a fost o victorie meritată pentru fetele noastre, au luptat eroic pe o vreme rece, nepotrivită pentru fotbal din punctul meu de vedere. Pot spune că am avut multe ocazii, pe lângă cele trei goluri marcate”.

*

Unirea Alexandria: Andreea Pencea – Roxana Șerban, Oana Dumitrache, Iulia Iorgoni, Ana Boldeiu, Iulia Săvescu, Cristina Tudorache, Claudia Pană, Genoveva Roșie, Otilia Durlă, Elena Frîncu.

Pe parcurs au mai intrat Madalina Radu și Madalina Zanfir.

Pe bancă: Flavia Tatu, Alena Frâncu, Andra Olaru.

Fortuna Becicherecu Mic: Rebeca Pavel – Claudia Bistrian, Cristina Codrescu, Denisa Haţegan, Denisa Heișu, Nadejda Colesnicenco, Nicoleta Voica, Larisa Grigore, Bianca Ienovan, Melisa Șodincă, Laura Rus.

Au mai intrat: Clara Roşu, Anda Jivan, Shaira Pera, Florica Abrudan.

Pe bancă: Cosmina Roşu.

Au arbitrat: Alina Ionela Peşu – Daniela Constantinescu (ambele din Craiova ) şi Marinela Nan (Alexandria).

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Feminin, Fotbal și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte − = 4

 


Ultimele articole din categoria Feminin: