AC Belinț administrează Unirii Sânnicolau Mare primul eșec în retur, după 6 succese și 3 remize

Semifinalistele învinse ale fazei județene a Cupei României s-au întîlnit în această seară într-un duel al nou-promovatelor, început cu 10 minute întîrziere datorită sosirii Poliției după ora de start, și adjudecat de gazda AC Bega Belinț, prin ”dubla” lui Ripan, care a avut cea mai bună evoluție a sa pentru trupa lui Dafin Danciu și Adin Buză, Unirea Sânnicolau Mare pierzînd pentru prima oară în D Timiș în 2013, la al zecelea val…

Bega Belinț

 

A fost AC Belinț – Unirea Sânnicolau Mare 3-1 (1-0), marcatori fiind Ripan, în minutele 8 și 61 – al doilea din 11 metri, precum și Bărbulescu, în minutul 50, respectiv Rejep, la 3-0, în minutul 81, cu un lob de la 25 metri peste portar, ieșit în întîmpinare.

Ripan a marcat în minutul 8, cînd scăpa singur pe contraatac, înscriind de la 11 metri, pe lîngă portar, iar Bărbulescu, plecat de la centrul terenului și driblînd 3 oponenți, a făcut 2-0, odată intrat în careu.

Apoi Ripan a marcat și din 11 metri, 3-0.

AC Belinț: Butoi – Foale (46, Costea), Florin Băran, Barburescu, Mihăescu, Grozoni, Teletin (85, Alexandru Băran), Bărbulescu, Onae, Pădureanu, Ripan.

Pe bancă: Pascotescu, Gruneanțu.

CS Unirea: Mitric – Crișan, Miron, Florescu, Tache (71, Jilici), Dragodan (63, Stoianov). Telecican (67, Adoculesei), Rejep, Jivan (17, Negru), Galea.

Adin Buză, secundul Belințului, ne-a spus că ”băieții s-au dăruit exemplar, îi felicit că au jucat la 30 de grade și i-au oferit o victorie meritată primarului Florin Laza!”

”Ne-am prezentat execrabil, am făcut cel mai slab meci al nostru din retur. Dacă intra bara lui Rejep, altul ar fi fost scorul dar pe contraatac ei ne-au ars, au făcut 2-0”, a explicat Nae Căprărescu, de la cîrma Unirii.

 

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la AC Belinț administrează Unirii Sânnicolau Mare primul eșec în retur, după 6 succese și 3 remize

  1. hah spune:

    Odata cu Sfanta sarbatoare a Pastelui cele 2 echipe s-au decis sa puna prajitura la cuptor mai devreme si au facut blatul impreuna, felicitari 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 9 = treisprezece

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: