Acel întunecat 5 martie 2014

Răzvan Toma semnează un nou editorial în STATISTICIANUL FOTBALULUI, pe coloana dreaptă din pagina I în Sporttim…

Pe Răzvan Burleanu l-aș fi văzut participând la „Românii au talent”. Stați, nu-mi săriți în cap să-mi reamintiți că nu are niciun talent, că știu acest lucru. Au existat însă câteva minute, ore, într-un 5 martie 2014 întunecat, și la propriu, și la figurat, când a arătat totuși ceva pe care la acea oră nu-l consideram talent, și pe care îl mai văzusem pe la Iliescu și pe la alți politicieni autohtoni care ne-au distrus viața; o așa numită „abureală”. Adică un mod de a promite multe, folosindu-se un limbaj cât mai sofisticat și afectat chiar, prin care de fapt nu se spune absolut nimic credibil, de fapt nimic-nimic, dar în pofida acestui lucru auditoriul elector cade pe spate și îi oferă credit. Este adevărat, că trebuie să ne punem niște întrebări și asupra electoratului… Pe-atunci încă nu consideram că a fi înzestrat cu așa ceva, însemna să ai talent, ci așa cum învățasem mai de demult, mă gândeam că mai degrabă puteai fi considerat demagog, ba chiar mincinos. Din câte am constat ulterior însă, s-a arătat a fi un talent, căci iată, îi aduce beneficii celui care îl uzitează, nu mai contează că produce deservicii fraierilor care-l votează. Mulți dintre cei care ați avut răbdare să citiți aceste rânduri, ia gândiți-vă, vă este chiar ușor să vorbiți fără a spune nimic? Este că nu? Se pare deci că trebuie un talent, o vocație pentru așa ceva. Așa că din această perspectivă, la amintitul concurs, individul menționat ar fi avut priză.

Atunci când l-am văzut prima oară, după ce și-a depus candidatura, nici nu l-am băgat în seamă, considerând că nu va obține voturi nici măcar să poată merge la vreunul din WC-urile din incinta sediului FRF. Individul însă a apelat la talentul invocat mai sus și în relația cu mass-media, găsind mulți creduli care l-au susținut – majoritatea acestora își dau astăzi palme – astfel încât devenise tot mai prezent, cam ca acele muște pe care tot dai cu mâna să le îndepărtezi, dar ele nu se lasă. Așa că izbindu-mă astfel de persoana lui, am cedat și l-am privit un pic mai atent, dându-mi seama imediat că regele era gol. În afara faptului că era complet în afara fenomenului, toate promisiunile sale erau „vrăjeli” fără acoperire. Ca să nu mai spun de caracteristici ale feței care-i reliefau nesinceritatea. Dintre toți candidații era singurul care nu merita nici măcar un vot cu o mână ciungă. Și asta nu pentru că am eu nu știu ce capacități intuitive, căci s-a văzut că nu-l creditam cu nicio șansă, însă văzusem destule asemenea prototipuri de „om nou”, nu cel visat de Ceaușescu, ci cel dezvoltat în societatea bolnavă care i-a urmat dictatorului. Cu studii superioare „moderne”, la costum, cravată, păr gelat și discurs generos în nimic, urmașul politrucului comunist. Refuzam însă să merg cu gândul mai de departe în pesimism, încât să-mi închipui că un asemenea specimen va pune mâna pe Casa Fotbalului. Mă gândeam că și clipa rea are limitele ei. Dar mi s-a arătat că nu, prin acea făcătură a arestării lui Gheorghe Popescu exact cu o zi înaintea acelui urât și la propriu, și la figurat, 5 martie 2014. Căci, să nu-mi spună cineva că a fost o simplă coincidență.

M-am tot abținut să scriu despre el, pentru că am considerat că nu merită efortul, așteptând răbdător să se săvârșească timpul mandatului său, spre a fi măturat din fotbal și a nu mai auzi în veci de el. Recenta Adunare Generală însă mi l-a arătat agățat cu unghiile adânc înfipte în scaun, pregătit să rămână și în continuare spre a distruge ce a mai rămas din fotbal, inventând legi care să-l facă intangibil. Legi care sincer regret că nu i-au venit în minte „dictatorului” Mircea Sandu, ca să fi scutit alegerile FRF de un asemenea candidat. Iar electoratul, amorf fără de coloană vertebrală și îmbibat în penibil, într-un mod demn de dispreț s-a arătat ușor de momit cu vorbe goale și firimituri, votând „corect politic”. Cred că dacă li s-ar fi pus și un paragraf de genul „Eu sunt deștept și voi niște proști”, l-ar fi votat de asemenea fără șovăială. Mă tem că aceasta a fost doar o scurtă repetiție pentru ce va fi la Adunarea Generală de la anul, când Burleanu va rânji la final din nou printre dinți, mulțumit că a mai păcălit soarta pentru încă patru ani. Și mai grav este că, precum în politica actuală din țara noastră, opoziția aproape că nu există, topindu-se în neînțelegeri meschine, personale. Doar o singură floare, Cristi Balaj, singurul care a spus NU mascaradei, dar se știe din vorba aceea celebră că nu ajunge pentru a se face primăvară. Așa că la această oră, cu medicamentele existente nu-i poți veni de hac bolii.

Rămân totuși optimist, sperând că desfășurarea acestei Adunări Generale i-a pus în gardă pe cei care vor dori să candideze – mă refer la cei care ar fi recomandați să o facă, nu la indivizi care sunt sub Burleanu, pentru că viața ne-a demonstrat că oricând e loc și de mai rău – și că doar simpla depunere a dosarului, câteva cuvinte goale înaintea votului sau diverse declarații belicoase la unele posturi TV s-ar putea să nu mai ajungă, fiind nevoiți să facă mult mai mult de atât.

Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt × = 64

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: