ACS Dumbrăvița – Avântul Periam 2-0 (0-0). FOTO + declarații Bălu, Stanache

Doar Unirea Sânnicolau Mare, marți, și fruntașa campioană înainte de termen ACS Dumbrăviţa, miercuri, au valorificat avantajul terenului propriu în etapa a 33-a din Divizia D Timiș, liderul desprinzându-se însă abia după pauză de gruparea vizitatoare din ultima pătrime a clasamentului.

Chiar dacă la prima vedere părea a fi doar un facil meci acasă, jocul cu ocupanta locului 15 a constituit o nucă destul de tare pentru liderul incontestabil al sezonului ligii a IV-a timișene, și mai ales în primele 45 de minute, când elevii lui Marius Stanache şi-au creat chiar câteva bune şanse de a deschide scorul: ACS Dumbrăvița – Avântul Periam 2-0 (0-0).

În schimb cei în verde-negru au avut prima mare ocazie de gol abia în minutul 38, în urma unei lovituri libere de la 18 metri, din zona lateral dreapta, mingea şutată de Bogdan Centea întâlnind stâlpul porţii atent apărate de portarul Ulmet, care a lăsat o bună impresie, aidoma colegilor săi.

Sportivii antrenați de Sorin Bălu au manifestat însă o altă atitudine şi determinare în partea secundă, îmbunătățite, ajungând să-și sufoce adversarul prin dominarea exercitată și numeroasele ocazii clare de gol avute prin Centea, Silaghi, Nanu şi Bîrză.

Iar minutul 66 a adus oarecum inevitabil și deschiderea scorului, spre mijlocul părții a doua, în urma unui corner executat de Nanu, mingea fiind trimisă cu capul spre gol de Telescu, la care goalkeeper-ul a respins balonul trecut de linia porţii dar Raul Briciu, pe fază, l-a împins în plasă de la nici un metru… 1-0. Oaspeţii au solicitat fault la portar însă nici vorbă de aşa ceva, golul fiind regulamentar şi validat de arbitri.

Asediul la poarta celor din Periam a continuat însă Ulmet a scos totul, dar doar până în prelungiri, mai exact în cel de-al patrulea minut adițional, când o altă fază fixă, un nou corner, expediat de Stancu, a adus dublarea avantajului. Fundaşii Avântului au respins însă mingea a ajuns la Nanu, care, cu un şut de la 20 metri, a marcat în stânga lui Ulmet, lăsat în cele din urmă spectator, în ciuda tuturor strădaniilor vizitatorilor de a ține cât mai aproape de lider… 2-0.

Și ar fi fost o raritate ca dumbrăvițenii să se impună la un singur gol diferență. Urmează o deplasare pe terenul altei formații din subsoluri, după care dubla manșă de promovare cu o grupare campioană, cea din Divizia D Mehedinți.

*

ACS Dumbrăviţa: Arpad Miklos – Adrian Ştefan, Laurenţiu Telescu, Eduard Soare, Robert Szalkai, Mădălin Stancu, Raul Briciu, Răzvan Rus (min. 55, Ovidiu Oancia), Bogdan Centea (min. 55, Florin Nanu), Dacian Bîrză, Dan Silaghi.

Antrenor Sorin Bălu.

Pe bancă: Alin Puiu, Valeriu Şofronea, Deian Pecarov, Eugen Scrob.

Avântul Periam: Florin Ulmet – Cătălin Filip, Raul Brusturean, Ionuţ Văcaru, David Meltiş (min. 70, Ionuţ Ologu), Cornel Mihalache, Nicolae Constândana (min. 75, Victor Toma), Dănuţ Totorean, Rareş Blaga, Gabriel Drăguşi (min. 83, Angelo Olteanu), Alin Stroe.

Antrenor Marius Stanache.

Pe bancă: Samuel Forghici, Adrian Cioica, Valeriu Mager şi Andrei Ciobănică.

Au arbitrat: Claudiu Gaitin – Ioan Olariu şi Gabi Olărean. Observator de arbitri Iulian Spătaru iar delegat de joc Daniel Iovan. În tur, 7-0. Pronostic: 1.

*

La cald…

Sorin Bălu (antrenor ACS Dumbrăviţa): ”A fost un meci în care am încercat să punem în practică ce am făcut la antrenamente, înaintea examenului greu pe care îl avem în două manşe, lucru ce ne-a reuşit, cu toate că din nou am ratat foarte mult mai ales în repriza a doua şi sunt nemulţumit că ratăm mult, dar este important că am câştigat. În ultima etapă mergem la Gătaia, după câte am înţeles au bătut la Biled, și da, şi acest meci îl vom trata ca şi pe celelalte până în prezent. Aşteptăm să se încheie campionatul şi urmează cele două meciuri de baraj, care vor fi foarte importante pentru noi, motiv pentru care trebuie să le tratăm cu maximă seriozitate şi să ne îndeplinim obiectivul propus”.

Marius Stanache (antrenor Avântul Periam): ”O înfrângere în final pe care nu o  meritam, chiar am jucat bine. După câte am înţeles era ofsaid la primul gol, dar asta este, ce să comentezi despre arbitraj!? Mi-e ruşine de mine, unde sunt eu acum în clasament, așa că nu am ce să vorbesc acum de arbitraj. Am ajuns cum am ajuns din cauza problemelor de accidentări. Sperăm că Dumbrăvița o să promoveze, eu personal le urez baftă la baraj! Este clar că au fost buni, dar nu mult peste noi, cred că cel mai bun rezultat după părerea mea era un zero zero, cu toate că au jucat mai bine în repriza a doua. Îmi pare rău că arbitrajul lasă de dorit, nu am nimic cu Gaitin, a arbitrat bine, dar tuşierul de la banca de rezerve nu are nimic cu arbitrajul, în trei-patru situaţii când nu a ridicat steagul, eu l-am influenţat, în fine, aşa crede el…”

Rezultatele etapei a 33-a și clasamentul Diviziei D Timiș, plus programul rundei finale din retur, pe coloana datelor tehnice.

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 − unu =

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: