ACS Poli, acasă marți și sâmbătă, cu fosta și actuala echipă a lui Alexa. Retur cu ASA pentru intrarea în finala Cupei Ligii și finish de sezon regulat în Liga 1 cu Chiajna

Ultimele două clasate în Liga 1 se întâlnesc din nou în ultima seară din februarie, marți de la ora 20, pe stadionul ”Dan Păltinișanu”, la două săptămâni și jumătate după ce remizau alb pe teren neutru în campionat, la Cluj, în etapa a 23-a din elită. De astă dată, ACS Poli și ASA Târgu Mureș se înfruntă în returul semifinalelor Cupei Ligii, la Timișoara, la nu mai puțin de 69 de zile după disputarea jocului tur, interval de timp de aproape 10 săptămâni între cele două manșe ce ar putea constitui un record mondial în materie.

DSC_7818

În consecință, la cum decurg lucrurile în fotbalul românesc, nici nu-i foarte mult de mirare că una dintre formații, ”lanterna roșie” a elitei, ASA, nu mai are același antrenor de la o manșă la alta, târg-mureșenii cedând în tur acasă cu 2-4 cu timișoreanul Dan Alexa pe banca tehnică iar deplasarea pe Bega abordând-o cu Ilie Stan la timonă.

ASA însă n-a marcat absolut nici un gol tocmai de la acel meci pierdut în condițiile hibernale de la Târgu Mureș în 21 decembrie 2016, cedând în deplasările noului an cu 1-0 pe 3 februarie la campioana Astra pe 3 februarie și cu 2-0 la CFR Cluj în 17 ale lunii, fiecărui eșec urmându-i o remiză albă, în Gruia pe 10 februarie cu bănățenii iar pe Trans-Sil cu FC Voluntari, vineri.

În contrast, timișorenii au jucat cu o zi mai apoi, sâmbătă de la ora 15 la Ovidiu, așadar și la mare depărtare de casă, timpul rezervat regrupării înaintea returului de marți fiind implicit mai comprimat. În plus, elevii lui Ionuț Popa au zburat din Dobrogea cu moralul serios șifonat de corecția aplicată cu 5-0 de FC Viitorul, capac la toate Andrei Artean fiind eliminat în minutul 90, însă lecția încasată ar putea pe de altă parte alimenta ambițiile învinșilor de a spăla din rușine. Prima ocazie o au marți la adăpostul unui 4-2 reușit în tur, iar cealaltă sâmbătă seară, tot acasă, cu Concordia, cea mai ineficace trupă din Liga 1 și printre foarte puținele cu un număr inferior de puncte adjudecate în teren față de ACS Poli, elevii lui Dan Alexa venind însă după deplasări fără eșec în 2017, 1-1 la Botoșani și chiar 1-0 duminica trecută la Drobeta Turnu Severin, cu Pandurii, dar și după un 1-3 acasă în această seară, de la ora 18, cu campionii.

Dacă, precum ASA, nici ACS Poli n-a mai înscris în 2017 în deplasare, de la victoriosul 4-2 din Ardeal, semnat atunci de Artean prin deschiderea scorului din penalty în minutul 11, Drăghici în minutul 62, când prelua din nou conducerea pentru oaspeți și Llorente în minutul 67, respectiv Popovici la încheierea prelungirilor, în schimb penultima clasată a marcat în partidele găzduite în 2017 pe ”Dan Păltinișanu”, Doman deschizând scorul la mijlocul părții secunde contra lui Gaz Metan iar Pedro Henrique și Soljic preluând conducerea în minutele 35 și 55 ale disputei de lunea trecută cu CSM Poli Iași.

Interesant este că pentru a pătrunde în semifinale timișorenii au obținut două calificări pe teren propriu, pe când ASA de fiecare dată în deplasare, însă nu la scoruri suficiente pentru a răsturna acest 2-4 din manșa I. Mai exact, târg-mureșenii treceau de optimi printr-un 2-0 semnat la Mediaș în prima decadă din august 2016 de Zicu și Feketics în minutele 74 și 80, iar de sferturi la lovituri de departajare, 5-6 în Gruia, la CFR Cluj, după ce Kuku deschidea scorul în minutul 64 și Bud egala spre final.

De fapt, precedentul duel eliminatoriu la Timișoara între ACS Poli și ASA a fost tranșat de roșu-albaștri tot la lovituri de departajare, dar în Cupa României, 7-8 pe 15 decembrie 2015, în sferturile de finală. Multe însă s-au schimbat între timp în viața vicecampioanei naționale din 2015, ajunsă în insolvență și în nenumărate litigii chiar și de dată foarte recentă, în această iarnă, cu foști componenți ai efectivului.

În consecință, ACS Poli abordează returul cu prima șansă la intrarea în finala competiției, ASA pierzând la zero ultimele 3 deplasări în campionat, după ce ca ieșiri de succes a contabilizat numai două, prin Ciprian Rus tocmai la Timișoara, în minutul 29 al jocului de pe 25 septembrie, din etapa a zecea, respectiv la Chiajna, 2-1 în 29 noiembrie.

Tocmai Concordia, oaspete a Timișoarei sâmbătă de la ora 18, la încheierea returului, a fost eliminată de ACS Poli în optimile de pe ”Dan Păltinișanu”, 2-1 (1-0) în august, când Artean și Croitoru preluau fiecare conducerea în minutele 13 și 78, după care bănățenii au trecut și în septembrie cu același rezultat și prin aceiași marcatori și de FC Viitorul, și în aceeași ordine, prin răsturnarea scorului în minutele 61 și 81.

Apropo de răsturnări de situație, învingătoarele din manșa I a semifinalelor ediției inaugurale a Cupei Ligii au reușit apoi și pătrunderea în finală, Pandurii printr-un triumf cu 3-1 și la Dinamo, de care dispunea acasă în tur cu 2-1, iar FCSB deși pierdea cu 2-0 returul la Astra, învinsă însă în prima întâlnire cu 3-0. Ulterior, bucureștenii aveau să cucerească trofeul, dar să și repete istoria împotriva giurgiuvenilor în semifinala ediției trecute, câștigând acasă manșa I cu 1-0, de fapt la Pitești, și impunându-se și în retur cu 2-0, pe când Concordia și-a asigurat la rândul ei calificarea în ultimul act încă după primele 90 de minute contra dinamoviștilor, cu 3-0.

Așadar, tradiția confruntărilor din semifinalele primelor două campanii ale Cupei Ligii sugerează faptul că învingătoarele manșei I își conservă avantajul pentru a accede în finală, și mai clar impunându-se în turul din decembrie Dinamo, 4-1 cu FCSB. În perspectiva unei potențiale finale a bănățenilor cu alb-roșii din Șoseaua Ștefan cel Mare, penultimii clasați în Liga 1 trebuie însă să se revanșeze pentru prestația lamentabilă de la Ovidiu, aspect relevat astăzi de Ionuț Popa, care le-a solicitat elevilor săi o cu totul altă atitudine, punându-le în vedere că dacă nu sunt dispuși să pună cu adevărat osul, sunt liberi să-și caute un alt drum.

Iar apropo de jocuri eliminatorii, ACS Poli Timișoara va găzdui sâmbătă 11 martie la ora 14 sfertul de finală al Cupei României U19 cu ACS UTA Bătrâna Doamnă, într-o reeditare a ultimului act al ediției inaugurale a competiției juvenile, de anul trecut, la Deva, unde se impuneau arădenii.

Oaspeții de sâmbătă ai timișorenilor în Liga 1, Concordia Chiajna, tocmai au pierdut de la ora 18 meciul de campionat cu deținătoarea titlului, Astra: 1-3 (1-1). Alexa a abordat partida cu Bălgrădean – Bărboianu, Dobrosavlevici, Melinte, Dan Popescu (70, Pena) – Albu, Raul Costin (61, Răsdan) – Serediuc, Herea, M. Cristescu (57, Răducanu) – Ciobanu, Concordia egalând prin Serediuc în minutul 9, iar giurgiuvenii câștigând grație golurilor lui Fabricio, în minutul 8, Florea (48) și Budescu (74).

Rezultatele etapei ce se încheie de la ora 20,30 cu jocul CSM Poli Iași – CFR Cluj, precum și ierarhia la zi și programul rundei a 26-a, pe coloana dreaptă.

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: