ACS Poli, antrenată de Iosif Rotariu, Daniel Stanciu demisionar iar discuțiile, și cu Dorinel Munteanu

Învinsă duminică de la ora 15 doar pentru a treia oară în 11 deplasări din campionat cu Florin Marin la cârmă și ajunsă în premieră în acest sezon pe un loc de retrogradare, ACS Poli a efectuat miercuri de la ora 16 un prim antrenament după două zile libere sub comanda antrenorilor secunzi Iosif Rotariu și Octavian Benga, pe când se discuta cu unii dintre tehnicienii înscriși pe o listă cu câteva nume, întocmită pentru alegerea înlocuitorului pe postul rămas vacant prin punerea bucureșteanului pe făraș după ce prima opțiune a edilului, Contra, a declinat oferta cu explicația că așteaptă semne din fotbalul iberic.

Cu două indisponibilități în efectiv la 72 de ore după înfrângerea la SC CS U Craiova SA, și anume englezii Jenkins și Nimely, ACS Poli s-a antrenat astăzi după-amiază, pe ploaie, în premieră pentru jocul de campionat de marțea viitoare, acasă cu codașa Petrolul. Secunzii Rotariu și Benga au condus sesiunea de pregătire, fiind de așteptat ca mâine la ora 16 un nou antrenor principal să dirijeze următorul antrenament al prim-divizionarilor. Până atunci însă, o zi de miercuri a marelui haos la clubul cu gir edilitar, haos cu tente cel puțin hilare.

poli-steaua-522-florin marin-daniel stanciu

 

ACS Poli a publicat cu puțin timp înainte și un scurt comunicat informativ pe pagina de facebook a clubului, fiind de menționat că nu doar antrenorul principal Marin a fost eliberat din funcție, ci și managerul sportiv Daniel Stanciu va mai activa la club doar până în 31 martie, semnând acordul de reziliere a contractului cu gruparea bănățeană.

Marin, care a conturat prin eșecul cu 1-0 de la Craiova un bilanț în deplasările în campionat de 8 remize și 3 înfrângeri în 11 ieșiri, golaveraj 10-15, este la momentul rezilierii contractului cu clubul nou-promovat, după ce luni era anunțată demiterea sa în cel mai neprofesionist și atipic mod cu putință pentru lumea sportului, printr-o postare a primarului orașului, în speța noastră Robu, pe rețelele de socializare. Edilul a pus carul înaintea boilor într-o mișcare în stil pompieristic echivalând prin modalitatea de abordare cu a nu știm câta greșeală de când fotbalul timișorean a avut nefericirea ca primarul să-i poarte de grijă, fără a se oferi orice fel de detalii despre termenii rezilierii contractului stabilit inițial cu Marin până la finele campaniei dar fiind în schimb destul de lesne de intuit condițiile în care înlocuitorul său va fi nevoit să accepte a se înhăma în ingrata misiune de a drege busuiocul în ultimele 11 meciuri.

Mai mult, Robu a lansat până și un sondaj de opinie pe aceeași pagină personală de facebook în legătură cu numele viitorului antrenor principal, semn al rătăcirii absolute în care s-a scăldat în ultimele mai bine de 48 de ore gruparea de pe locul 13 în Liga 1.

Florin Marin, care era învestit în ultima decadă din august 2015 într-o mutare ce năștea semne de întrebare și nedumerire pe Bega, de-atunci înregistrând un palmares general în Liga 1 de 4 victorii, 10 remize și 7 eșecuri, golaveraj 22-26, din care acasă 10 4 2 4 12-11 iar exclusiv în noul an 2016 de un succes, 3 remize și două înfrângeri, golaveraj 5-6, a rezistat așadar nici 7 luni pe banca tehnică de pe ”Dan Păltinișanu”, ACS Poli urmând a avea al treilea antrenor principal în actuala stagiune, cu care va și încheia probabil cele 11 runde rămase în play-out, plus un eventual baraj.

Petre Grigoraș, unul dintre antrenorii cu care s-a negociat la o zi după anunțarea de către Robu a demiterii lui Marin, mai prelua în cariera sa de antrenor echipe în plin campionat, de câte două ori atât pe Oțelul Galați cât și pe Pandurii, dar chiar și așa nu s-a lăsat înduplecat la aflarea condițiilor de la nou-promovata de pe Bega. La Dunăre, Grigoraș era o dată învestit în 27 decembrie 2005, ajungând ulterior cu moldovenii și în Cupa UEFA, iar mai apoi și în 1 februarie 2013. La Târgu Jiu, prelua cârma atât în octombrie 2010 cât și în aprilie 2014.

Iar refuzurile lui Contra și Grigoraș, ca prime semne neprielnice în intempestiva încercare a edilului de a găsi de pe-o zi pe alta un nou tehnician în plină luptă pentru salvarea de la retrogradare, au tamponat și mai mult imaginea clubului de pe Bega, dând o notă proastă și dezvăluindu-i disperarea dată de haos și bâjbâială cu iz de diletantism. E clar, nu așa se procedează dar acest primar palmier chiar persistă în catastrofalul său management sportiv ce a adus deja o retrogradare și indus recent o nouă periclitare a statutului nou-promovatei în Liga 1.

Un obișnuit al caruselului antrenorilor din fotbalul carpatin, carusel generând un du-te vino al nestatorniciei, Dorinel Munteanu este și el acum printre cei vizați pentru preluarea cârmei nou-promovatei, ca și Ionuț Popa, actualmente la secund divizionara Șoimii Pâncota. Nu primul pe listă, ci la rând după câteva refuzuri din partea altor tehnicieni pe adresa timișorenilor, Munteanu activa ultima oară anul trecut, la Astra Giurgiu, dar tipic fotbalului românesc, pentru puțin timp, după perioade scurte din 2012 încoace și la Dinamo București, Mordovia Saransk, Kuban Krasnodar și Qabala. Cărășeanul în vârstă de 47 de ani din Grădinari mai antrena de această parte a munților pe CFR Cluj dar și pe concitadina ”U”, în două rânduri.

Noul principal va debuta pe banca nou-promovatei marți 29 martie de la ora 20,30, acasă cu Petrolul, într-un meci al ultimelor două clasate în Liga 1, însă viitorul antrenor al lui ACS preia pe Bega o gestiune păguboasă, cu jucători și staff neplătiți în acest an și în general mai mult sau mai puțin nemulțumiți, cu o serie de alți jucători căutându-și dreptatea pe la comisii de soluționare a litigiilor, cu alții deveniți costisitor balast în urma semnării unor contracte detrimentale clubului, și în ansamblu într-o situație financiară și administrativă cât se poate de șubredă. Cât despre latura sportivă, o victorie în Liga 1 în ultimele zece apariții respectiv doar două în ultimele 19 runde, ca efect firesc al unui întreg lanț al slăbiciunilor.

Cauzalitatea e legată de bazele șubrede pe care era lansat acest club în vara lui 2012 de triumviratul Municipalitate – CJT – UPT, iar tot ceea ca a urmat, o acoladă de numiri și decizii anapoda, n-a făcut decât să confirme amatorismul cu aere de profesionism cu care a fost administrată această structură sportivă după vechi canoane și rețete cu pecete de partid și de stat.

Totul se explică și se reliefează prin prisma rezultatelor, rezultate ca ultimă zală în pomenitul lanț al slăbiciunilor. Din greșeală în greșeală, spre victoria finală.

Cât despre comunicatul din partea grupării ACS Poli, recent publicat pe facebook, acesta înștiințează: ”Clubul nostru a încheiat în mod amiabil angajamentele cu antrenorul principal Florin Marin și managerul sportiv Daniel Stanciu. Poli Timișoara le mulțumește pentru activitatea efectuată și efortul depus în acest sezon pentru culorile ”alb-violete”!

De asemenea, Consiliul Director al clubului va avea următoarea componență: Ioan Miculaș (președinte), prof. Viorel Boiț (membru), Grigore Grigoroiu (reprezentant al Consiliului Local Timișoara), Iosim Radovan (reprezentant al Consiliului Județean Timiș), conf. univ. dr. ing. Dănuț Șoșdean (reprezentant al Universității Politehnica), Cristian Rusu (reprezentant al sponsorului principal – Casa Rusu). De asemenea, Cristea Opria va fi invitat permanent (fără drept de vot) la ședințele Consiliului Director.

Ioan Miculaș va îndeplini și atribuțiunile de manager sportiv.

În ceea ce privește staff-ul tehnic, clubul va anunța în cel mai scurt timp numele noului antrenor principal, imediat ce tratativele se vor fi încheiat”.

 

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Alte articole legate de acest subiect: