ACS Poli câștigă la zero la U19 și pierde tot acasă la 0 la U17, cu mai slab clasata ASA

Una caldă, alta rece pentru ACS Poli prin prisma rezultatelor înregistrate astăzi acasă în etapa a 18-a de juniorii mari, învingători la scor în Seria de Vest a Ligii Elitelor U19, respectiv de juniorii B, depășiți fără a marca în cel de-al doilea meci al cuplajului din Complexul Sportiv ”Dan Păltinișanu”, la U17.

Mai întîi, de la ora 12, elevii lui Petre Vlătănescu au rămas conform așteptărilor în plasa liderului LPS Satu Mare, valorificându-și statutul de mari favoriți în fața vizitatorilor dunăreni de pe penultimul loc.

ACS Poli U19, fără jucătorii implicați ieri la echipa a II-a a clubului, a făcut o primă jumătate de oră modestă dar s-a desprins totuși până la pauză în fața celor de la CSȘ Drobeta Turnu Severin.

În cele din urmă s-a încheiat 5-0 (2-0), Oprea deschizând scorul cu un șut de la 18 metri în minutul 32 iar Dincă dublând avantajul în minutul 38, după o fază superbă, creată în 4 juniori, cu o recentrare înapoi și o reluare de la 4 metri: 2-0 la pauză.

Gazdele au înscris însă rapid în partea a doua a jocului, prin Codrean, cu latul, de la 18 metri, după o combinație și așezare, iar Oprea a marcat din nou, în urma unui corner cu recentrare din apropiere: 4-0. Spre final, rezerva Ochea a ”închis” tabela de marcaj, din careul mic…

Era pe când oaspeții jucau în 10 juniori, în urma eliminării la 4-0, pentru două cartonașe galbene, a unui component care n-a așteptat fluierul arbitrului la executarea unei lovituri libere, încasând al doilea avertisment.

ACS Poli U19: Contra (Trifon) – Sporin, Gavruță, Lazăr, Podină – Pop, Oprea – Dincă (Ochea), Totic (Sîrbu), Codrean (Sevici) – Velcotă (Bodochi). Rezervă: Birău

În cea de-a doua partidă a cuplajului fotbalistic juvenil de pe terenul 2 al bazei de pregătire, elevii lui Cristian Contescu au pierdut cu 0-2 (0-0) debutul acasă în continuarea pe 2017 a returului din Seria de Vest în Liga Elitelor U17, după ce nu marcau dar remizau alb săptămâna trecută la Deva.

Timișorenii au fost suprinși pe contraatac în partea a doua a meciului de la ora 14, altfel echilibrat, dar decis de greșeli individuale. Deși clasată pe o poziție inferioară în ierarhie, AS FC ASA 2013 Târgu Mureș s-a revanșat cu un rezultat identic pentru eșecul acasă din tur, 0-2 pe 24 septembrie.

Fără Bonda, suspendat, ACS Poli U17 s-a înclinat în componența Ureche – Andreca, David, Demenescu (Fedor), Rafan – Gavrilă (Buga), Firan, Stănilă (Grosu), Stanciu (Denis Ursu-Păunescu), Iseini, Robert Ursu (Tîrțău), rezervă rămânând portarul Mosoarcă. Iseini și Demenescu au primit cartonaș galben.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: