ACS Poli, eliminată cu 5-0 de UTA din Cupa României atât la U19 cât și la U17

Juniorii mari și B ai timișorenei ACS Poli au fost eliminați astăzi cu rezultate identice din faza I a ediției din acest an a Cupei României, cea a 16-imilor de finală, UTA impunându-se pe rând la Sânicolau Mic în partidele de la ora 12 respectiv 14.

Club finalist învins la lovituri de departajare în campania anterioară a juniorilor mari, UTA a câștigat astăzi de la amiază cu 5-0 (3-0) întâlnirea cu timișorenii din 16-imile Cupei României U19, ACS Poli aliniind aproximativ același 11 cu absențe cu care vineri pierdea cu 2-0 la Târgu Mureș confruntarea cu Centrul Național Mureș, de la mijlocul turului în Seria de Vest din Liga Elitelor U19.

Așadar tot fără Podină și Haruț, calificați ieri cu România U19 la Turul de Elită după succese pe linie în Creta, dar și fără Ochea – suspendat, respectiv în absența lui Andreici, operat, și a lui Găvruță, accidentat la mână, ACS Poli U19 a avut o repetiție nereușită înaintea primirii sâmbătă de la 12 a liderului din campionat, ACS FC Ardealul Cluj, care, cu bilanțul 5 4 1 0 12-1 13 puncte, îi devansează pe bănățenii de pe locul secund (5 3 1 1 6-5 10p).

Până la meciul din etapa a șasea, timișorenii s-au aliniat astăzi în județul vecin în alcătuirea Trifon (30, Popeț) – Andreca, Demenescu, Cochințu, Iovanovici (25, Horvath) – Dorobanțu – Ursu (46, Mihai), Iseini, Bonda, Sevici (46, Găvrilă) – Sîrbu, apelând așadar la două înlocuiri încă din repriza I iar la încă două la pauză.

Unul dintre cei schimbați în prima parte a fost portarul Trifon, după ce a greșit la două dintre cele 3 goluri încasate de timișoreni în primul sfert de oră al meciului eliminatoriu, în care se tranșa deja calificarea.

Un alt portar a intrat la oaspeți și de la pauză, Victor Collins apelând la Mihai însă între jucătorii de câmp, iar scorul final l-a conturat tocmai goalkeeper-ul utilizat pe un alt post, printr-un autogol.

Iar juniorii B i-au copiat pe colegii lor mai mari de club, ACS Poli U17 fiind eliminată din 16-imi de arădenii în roșu-alb cu un identic 5-0, doar că în cea de-a doua partidă a cuplajului deschiderea scorului a survenit abia în ultimul sfert de oră al reprizei I, la pauză scorul fiind 1-0.

Dacă la U19 arădenii n-au reprezentare în Seria de Vest a Ligii Elitelor, în schimb la juniorii B sunt plasați pe locul 4 în urma întâiului eșec la ”Elitele” U17, având bilanțul 5 3 1 1 15-4 10 puncte, superior celui al timișorenilor, pe 7 înaintea primirii sâmbătă de la ora 14 a liderului Ardealul Cluj, cu bilanțul 5 1 1 3 6-11 4 puncte, parte a diferenței ierarhice fiind dată și de rezultatul partidei directe tot de la Sânicolau Mic, 3-0 pentru roșu-albi pe 22 octombrie.

Astăzi a fost chiar mai mult, ultimul gol arădean fiind înscris dintr-un penalty acordat pentru faultul comis în careu de Foca.

Pe un gazon totuși bunicel ținând cont de starea vremii, UTA s-a detașat după pauză cu garnitura sa incluzând juniori de 2001, pe când Alin Paleacu a apelat între cei de 2002 și la juniori care au adunat mai puține minute în rundele de campionat, componența fiind: Daminescu – Foca, David (Bain), Badaood, Țârțău (Codrea) – Turdean, Românu (Chiriac) – Vancea, Grosu (Cesckes), Periat, Dobrincu (45, Buga). Rezerve: Mosoarcă, Sabaiduc.

ACS Poli a efectuat 4 schimbări la pauză iar puțin mai apoi a intrat și Buga.

Dacă timișorenii de pe locul 7 primesc sâmbătă de la ora 14 liderul clujean învins în premieră în ”Elite” U17 în deplasarea anterioară, 1-0 la Pitești cu Star Sport, în schimb arădenii vor juca pe teren propriu cu a doua clasată, tot de sub Feleac, FC Viitorul Mihai Georgescu.

La acest nivel, U17, Cupa României e deținută de Dinamo, care a dispus cu 2-0 în finala din mai de AFC Csikszereda, învingătoare în optimi cu 5-0 a arădenilor în alb-roșu, în aceeași fază părăsind atunci întrecerea și ACS Poli, 0-3 acasă cu Pandurii.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 + = zece

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: