ACS Poli îl pierde rapid pe Golda și cedează cu 3-0 ucrainienilor

ACS Poli și-a încheiat săptămâna de cantonament în Antalya prin a pierde și pentru a treia oară la zero între cele 4 înfrângeri înregistrate de duminică în Turcia, de astă dată în fața celui mai puternic oponent întâlnit în pregătirile de iarnă, ocupant al locului 8 în elita din țara vecină, Ucraina, FC Lvov impunându-se cu 3-0 (1-0) după ce a deschis scorul în prima jumătate a reprizei I dintr-o lovitură de la 11 metri și a dublat avantajul după primul sfert de oră din partea secundă cu un șut din afara careului.

Un stagiu de pregătire centralizată abordat într-un efectiv mult prea restrâns pentru un asemenea demers, cu numai 17 convocați la start vinerea trecută și vagi speranțe de alipire pe parcurs, s-a încheiat prin accidentarea unui tânăr din avanposturi, Denis Golda, care a fost înlocuit după 10 minute din jocul matinal de astăzi cu prim-divizionarii ucrainieni, dar și prin eliminarea fundașului Olteanu cu un sfert de oră înainte de final, după ce în minutul 19 comitea faultul pentru care se acorda lovitura de la 11 metri.

Un cantonament derulat așadar cu nici 20 de componenți, dintre care 3 portari, efectiv numeric pe care formații din eșalonul trei sau patru nu s-ar baza într-un stagiu de pregătire centralizată, ceea ce sugerează dificultatea tentativei ”lanternei roșii” de a evita începând de peste două săptămâni retrogradarea în Liga 3, obiectiv pentru care are la dispoziție 17 partide, mai întâi prin a primi vizita Ripensiei.

După două înfrângeri cu 1-0 și cea cu 3-2 de alaltăieri, alb-violeții au cedat cu 3-0 celor din Lvov, care au conturat scorul final în ultimul sfert de oră de joc, după eliminarea lui Olteanu, înlocuit cu Românu, ucrainienii înscriind și în minutul 78.

Valeriu Răchită a efectuat astăzi 4 înlocuiri la pauză, dintre care una în poartă, iar încă trei în repriza a II-a, într-un sfert de oră, în minutele 60-75, inclusiv din nou și în poartă, astfel încât au evoluat 19 jucători, primul intrat de pe bancă fiind mijlocașul Rafael Licu, în vârstă de 21 de ani și sosit în teste, după ce în tur juca la colega de eșalon nou-promovată Farul Constanța, înlocuitor astăzi al lui Golda.

Patru au fost și schimbările de la un meci la altul în formula de start, astăzi începându-se în poartă cu Began în locul lui Avram iar de la mijloc în sus și cu Pop, Rogoveanu și Drăghici, în vreme ce Munteanu și Codrea au intrat doar de la pauză iar Roulez deloc.   

ACS Poli a jucat în alcătuirea: Began (min. 46, Contra; min. 65, Avram) – Bilia, Paramatti, Ghidurea, Olteanu (eliminat în minutul 75 și înlocuit cu Românu) – Oprea (min. 46, Codrea), Pop (min. 46, Munteanu) – Golda (min. 10, Licu), Rogoveanu, Bîrnoi (min. 46, Motreanu) – Drăghici (min. 60, Stere).

La o lecturare a numelor din efectiv, o primă evaluare ar putea indica și mai accentuata subțiere valorică a lotului, ACS Poli părând a fi cu atât mai slăbită și descoperită pe posturi, ca efect direct al situației financiare a clubului, lăsând mici marje de manevră unei conduceri managerial sportive oricum limitată. Însă acesta poate fi adevărul gol-goluț atunci când un club este nevoit a se descurca în lumea reală, cum ar fi și normal și se practică în țările cu competiții firești, și nu după canoanele artificiale ale fotbalului mioritic proptit din dările contribuabililor.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 + sase =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: