ACS Poli învinge la zero la Oradea, LPS Banatul pierde cu 3 eliminați la Arad

ACS Poli, lider al Seriei 5 în Campionatul Național FRF de juniori A, a învins miercuri de la ora 12 cu 2-0 (1-0) în deplasare la Oradea, cu CS FC Bihor, dar concitadina LPS Banatul Timișoara, care urmează în clasament, a pierdut la Arad după ce egala pentru 1-1 la pauză, UTA Bătrâna Doamnă impunându-se cu 3-1 iar vizitatorii încheind în 8 oameni și cu antrenorul Ovidiu Vâlceanu în tribună.

O victorie însă și un eșec în deplasare pentru fruntașele Seriei 5 în cadrul etapei a XVII-a a întrecerii juniorilor A, rundă intermediară ce a marcat mijlocul returului.

ACS Poli Timișoara, învingătoare sâmbătă pe terenul ”Banatului” cu 2-1, a înscris tot de două ori și la Oradea, prin Niță, la mijlocul reprizei I, din centrarea lui Sorescu de pe dreapta, și Livan, spre mijlocul părții secunde, cu un lob peste portarul bihorenilor.

Fără Mezin, care n-a mai participat în această săptămână la pregătiri, după ce sâmbătă marca golul doi pentru alb-negri, ACS Poli a avut ocazia să înscrie și mai multe goluri, Livan ochind însă bara iar Bocșa ratând în două situații în care s-a regăsit singur cu portarul.

Pe un teren foarte tare și denivelat, care a pus serioase probleme în faza de construcție a jocului, Adrian Stoicov a apelat la Rusu – Rotea, Mărginean, Kovacs, Popescu (Cherecheș) – Sorescu (Filip), Bocșa (Vîlceanu), Șimon, Niță (Simionov) – Livan, Rus – cpt (60, Bîrnoi), această înlocuire fiind și prima efectuată de învingători, când căpitanul Răzvan Rus a acuzat o ușoară accidentare.

Pe bancă au rămas Bercuci și Yazjy, pe când Dalea și Bura n-au fost convocați, accidentați fiind, cu entorse.

*

Juniorii A de la LPS Banatul Timișoara, care s-au prezentat la Arad fără fundașul central Boldea și atacantul Sebastian Smochină, eliminați în eșecul de sâmbătă cu 1-2 cu ACS Poli, au cedat în fața gazdei UTA Bătrâna Doamnă cu 3-1 (1-1), la capătul unei deplasări pe care au încheiat-o în 7 jucători de câmp și fără antrenor pe bancă.

Pădurariu a fost primul junior al timișorenilor eliminat din teren, în ultimul sfert de oră al primei părți, pentru proteste adresate centralului orădean Marius Omuț. Atacantul timișorenilor a contestat nesancționarea unui henț prin care amfitrionii au stopat un contraatac al bănățenilor și a continuat prin a atrage atenția arbitrului relevând atitudinea unui partener de întrecere, moment în urma căruia a primit și al doilea cartonaș galben în aceeași fază: eliminare. Protestând la adresa deciziilor de arbitraj, tot atunci, antrenorul timișorean Ovidiu Vâlceanu a fost eliminat și trimis în tribună.

În urma unei incursiuni ofensive pe flancul drept, și tot pentru remarci la adresa manierei de arbitraj, internaționalul de juniori Sebastian Mailat a văzut cartonașul roșu la mijlocul părții secunde, spre final și fundașul Stupu fiind eliminat din joc, pentru al doilea cartonaș galben, acordat în minutul 85 pentru un fault.

Cât despre golurile marcate pe terenul arădean Gloria, UTA Bătrâna Doamnă a deschis scorul în urma unei lovituri libere iar Benzar a egalat fructificând pasa lui Mailat: 1-1 la pauză.

Arădenii au preluat din nou conducerea dintr-o lovitură de colț iar după ce marcatorul Benzar a ochit bara la scorul de 2-1, roș-albii s-au desprins la două goluri diferență.

LPS Banatul: Fișteag – Grunță, Nicola (80, Buzan), Stupu, Ciobănică – Gâț (60, Andraș), Codrea (75, Dârnu), Stoian (65, Cortușan) – Mailat, Pădurariu, Benzar.

Pe bancă: Voin – Ciprian Smochină, Barbura.

ACS Poli Timișoara va fi sâmbătă gazdă a celor de la ACS UTA Bătrâna Doamnă iar LPS Banatul va primi vizita celor de la CSȘ Caransebeș.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 4 = douazeci opt

 


Alte articole legate de acest subiect: