ACS Poli, învinsă la zero la Târgu Mureș, pe drept în Liga Elitelor U19, nemeritat la U17. Urmează Cupa, la UTA

După două etape jucate pe teren propriu, ACS Poli Timișoara s-a aliniat în deplasare cu ocazia cuplajului inaugural al etapei a V-a în Seria de Vest a Ligii Elitelor la categoriile U19 și U17, pierzând însă fără a marca pe suprafața artificială a Centrului Național Mureș.

Prefațată de o ploaie torențială, partida inaugurală a ”dublei”, dintre gazdele de pe locul 9 și penultimul în seria vestică a Ligii Elitelor U19 respectiv timișorenii neînvinși până atunci și situați pe poziția secundă în ierarhie, a consemnat un rezultat surprinzător la prima vedere, 2-0 (0-0) pentru Centrul Național Mureș, dar conturat pe fondul unei evoluții superioare a ardelenilor.

Care s-au impus astfel pentru a doua oară consecutiv acasă, și tot fără a primi gol, după un 4-0 în runda a III-a cu AFC Hermannstadt, pricinuindu-le în schimb timișorenilor întâiul eșec în cele 5 apariții la nivelul Ligii Elitelor U19.

Juniorii de 2001 ai Centrului Național Mureș ratau startul în seria vestică, 1-5 acasă cu cei din Miercurea Ciuc, în plus cedând și la zero în deplasări, cu 1-0 la Reșița și 2-0 la CFR Cluj, însă vineri de la ora 10 au dispus de a doua clasată prin șuturi din interiorul careului, la deschiderea scorului în urma unei respingeri de portar, în primul sfert de oră după pauză, iar în ultimul sfert de oră al partidei din unghi, de pe flanc, bară-bară-gol.

ACS Poli, care n-a putut apela la Ochea, Găvruță, Andreici precum și la selecționabilii aflați cu lotul României U19 la turneul de calificare din Creta, și anume Haruț și Podină, își crea o bună oportunitate în primul sfert de oră al deplasării, în superioritate doi contra unu, Sîrbu servindu-l potrivit pe Iseini, care s-a pripit cu tirul din afara careului.

Mai bine organizați și conectați la joc, primii la minge, juniorii de 2001 ai gazdelor au compensat handicapul de gabarit și și-au apropiat după pauză victoria.

La timișoreni, antrenorul Victor Collins a apelat la Trifon – Andreca, Cochințu, Demenescu, Iovanovici – Dorobanțu – Ursu (Găvrila), Bonda, Iseini, Sevici (Horvath) – Sîrbu, rezerve rămânând Popeț și Mihai.

Așadar o repetiție nu tocmai potrivită pentru ACS Poli U19 în perspectiva disputelor de săptămâna viitoare, prima fiind programată miercuri de la ora 12 la Sânicolau Mic cu UTA, în 16-imile Cupei României U19, iar cea de-a doua sâmbătă în etapa a VI-a din campionatul Ligii Elitelor, acasă cu liderul neînvins înaintea rundei ce continuă astăzi, AFC Ardealul Cluj.

Cel de-al doilea meci al cuplajului juvenil de la Târgu Mureș a fost la rândul său tot fără cartonașe galbene dar s-a și sfârșit tot cu un succes la zero al gazdelor din generația 2001, conturat la fel, după pauză.

În Seria de Vest a Ligii Elitelor U17 s-a încheiat 1-0 (0-0) pentru Centrul Național Mureș, care a profitat de ratările mai fragezilor timișoreni, în frunte cu Toboșaru, dar și de o greșeală în lanț a defensivei de pe Bega, în special a fundașului stânga, înscriind după pauză.

Meciul de debut al rundei de la mijlocul turului și în Seria de Vest la nivelul juniorilor B ”Elite” a început de la ora 12 cu Centrul Național Mureș pe locul 5 cu 7 puncte și timișorenii pe 7 cu 4 puncte, gazdele pornind mai bine dar elevii lui Alin Paleacu echilibrând treptat jocul, fără însă a fructifica ocaziile create, câteva la scorul de 0-0 iar alte două mari după primirea golului.

”Este o înfrângere nemeritată! Chiar și egalul mă nemulțumea, căci am ratat 5 ocazii mari, una chiar singur cu poarta goală, luft cu capul de la un metru”, a semnalat antrenorul Paleacu după eșecul la limită din etapa a V-a.

ACS Poli U17: Mosoarcă – Țârțău, David, Bain, Codrea – Chiriac, Românu, Buga (Vancea; Foca), Cesckes (Grosu), Toboșaru, Dobrincu. Rezerve: Daminescu – Tașcă.

La fel, și pe juniorii de 2002 timișoreni îi așteaptă două apariții săptămâna viitoare, miercuri de la ora 14 în continuarea cuplajului din 16-imile Cupei României, la Sânicolau Mic, cu liderul la zi din campionat, neînvinsa UTA, iar sâmbătă acasă cu ACS FC Ardealul, a doua la U17 la startul rundei în curs.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 − doi =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: