ACS Poli Timişoara, pulsul celei mai grele zile, vârf al pregătirii fizice cu „bucăţi de o mie de metri”. Alexandru Popovici: „Şi o bancă mai puternică ar prinde bine!”

Până la jocul de verificare de miercurea viitoare, de la 3, cu secund-divizionara sârbă FK Dolina Padina, meci programat cu două zile înaintea decolării spre Antalya, când va fi în sfârşit conturat lotul pentru ultimele 15 runde din Liga 1, prim-divizionarii alb-negrii sunt trecuţi prin furcile caudine ale acumulărilor fizice şi testelor de efort şi anduranţă, Alexandru Popovici mai având însă astăzi puterea să zâmbească, după cele exact două ore de alergări cu “bucăţi de o mie de metri” pe pista de pe “Ştiinţa”, punctând nu doar cu jumătate de gură, ci chiar convins, că “e o perioadă tare dificilă dar de care avem mare nevoie. Azi a fost cel mai greu, foarte, foarte greu, ca vîrf al acestei perioade de pregătire fizică”.  

După cele 40 de minute de alergare prin pădure, ieri, la Bazoş, în parcul în care “am mai schimbat mediul”, astăzi s-a trecut pe culoarele pistei “Ştiinţei”: “Eram deja încărcaţi de la alergările în noroi şi acum am trecut la bucăţi pe pistă, aşa încât este mai greu să facem faţă, este o perioadă dificilă. Dar suntem foarte conştienţi că avem mare-mare nevoie de această pregătire şi nu ne plângem, căci ne e benefică”. ACS Poli pregăteşte în următoarea lună ultimele 15 etape din actuala ediţie a Ligii 1. Întrebat despre mai noii colegi ai alb-negrilor, cvintetul Ahmetovic, Hasani, Morariju, Spahija şi Staicu, achiziţii care vor fi prezentate oficial în cursul zilelor viitoare, după definitivarea transferurilor, Popovici a spus că “sunt colegii noştri şi sunt bineveniţi în lot”, opinând că “am avea nevoie de 2-3 jucători mai experimentaţi, să nu avem emoţii, dar conducerea ştie ce face, cîţi bani poate avea la dispoziţie, şi nu e problemă dacă nu se aduce, avem încredere în forţele proprii şi vom duce greul. Obiectivul este să jucăm cât mai bine, să adunăm cât mai multe puncte, şi se ştie că returul este întotdeauna mai greu, cu siguranţă va fi mai dificil şi acesta, căci adversarele se vor pregăti din toate punctele de vedere. Ar fi bine să avem o bancă mai puternică!”

Aşteptând şi el zborul spre Antalya, căci “am înţeles că vine frigul”, timişoreanul Popovici a mai remarcat că în ciuda întăririi unora dintre adversarele prim-divizionare de frunte, discrepanţa n-ar fi într-atât de mare între competitoare, exemplificând prin surprizele furnizate de ACS Poli în etapele 1, 2 şi 19:“Cu siguranţă va creşte valoarea campionatului prin sosirea unor jucători foarte buni, iar Petrolul era deja puternică, şi s-a întărit acum cel mai mult, dar nu cred că e o discrepanţă prea mare între un grup şi celălalt grup de echipe. Sunt poate două mai puternice dar în rest nu sunt asemenea diferenţe, şi nu se aştepta nimeni să remizăm la CFR Cluj, nu credea nimeni că vom trece de Dinamo sau că vom face egal la Petrolul…”

Popovici, care în 6 septembrie va împlini 26 de ani, a redebutat în fotbalul timişorean în succesul cu 2-1 cu Gaz Metan, intrând atunci în ultimul sfert de oră în locul lui Boldea, după care a mai strâns 15 apariţii în campionat, în ultima vreme ca titular, fără însă a marca.

ACS Poli îşi continuă pregătirile fizice pe plan local, fiind cantonată la COŞ.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 1 = trei

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: