ACS Poli Timișoara zboară ”din prima” la juniori C: 1-2 la Arad, cu gazda CS Atletico. E oare bun sistemul de disputare, FRF?

FRF ar trebui să revizuiască sistemul de disputare sub formă de ”triunghiulare” al fazei zonale în Campionatul Național de juniori C, în lumina deznodămîntului sec al Grupei B din Zona 8, la Arad, unde, în această seară, după ce venea cu victorii pe linie, 22 la număr, din Campionatul Județean Timiș, încheiat cu 12 puncte avans și golaverajul de 127-11, ACS Poli Timișoara s-a văzut eliminată din drumul spre semifinale încă după primele 70 de minute ale turneului de pe Mureș, pe seama unui gol primit în… ultimul minut.

Regretele de moment sunt cu atît mai mari cu cît din echipa antrenorului Sorin Vlaicu, una talentată, cîțiva jucători au fost deja promovați cu succes în acest retur la juniorii B, republicani, partea bună a lucrurilor fiind că această generație are potențial, cu cîțiva exponenți deja remarcabili.

ACS Poli Timișoara a cedat cu 2-1 (1-1) gazdei CS Atletico Arad, care, cîștigînd și ieri, cu 2-0, din faze fixe, în dauna lui CFR Cluj, s-a calificat deja în finala de sîmbătă a Zonei 8, în vreme ce meciul de mîine seară, ACS Poli – CFR Cluj, va fi doar de palmares și pentru dobîndire de experiență în plus.

Care nu le-ar strica deloc juniorilor C timișoreni, învinși la capătul unei faze în care puteau ei înscrie pentru 2-1! Mai exact, după ce arădenii au marcat în minutul 20 iar Dragomir a egalat în minutul 23, ultimul minut l-a regăsit pe Oprea la finele unei acțiuni în care putea finaliza, din careul mare, doar că un dribling în plus i-a invitat pe amfitrioni la un tackling reușit, din care s-a iscat un contraatac sfîrșit cu golul calificării. Atletico, 6 puncte și de neajuns…

Dragomir egala după o șarjă inițiată de la 30 metri, cîștigînd duelul cu fundașul dreapta advers, pătrunzînd și înscriind pe sub portar: 1-1. Într-un joc excelent de ambele părți, ACS Poli și-a mai creat ocazii, prin Dragomir sau Sturz, atacant a cărui lovitură de cap a fost cu greu deturnată.

Partea a doua i-a aparținut ca posesie și dominare teritorială lui Atletico, dar mai periculoși au fost timișorenii. Totuși, juniorii pregătiți de Cristi Păcuraru merg în finala Zonei 8, în care, după ce CNS Cetate Deva și FCM 2012 Reșița au remizat 0-0, cărășenii par a avea prima șansă pentru un duel poimîine cu Atletico, în funcție de deznodământul lui CNS Cetate Deva – Sportul Sebeș, de mîine.

ACS Poli, juniori C, preponderent de ´98: Mîndrea – Motreanu, Cochintu (n. 1999), Fridrich, Podină (1999) – Marin (Dincă), Oprea, Popa, Dragomir (1999) – cel mai bun de pe teren – Totic – cpt., Sturz.

Iar între două jocuri la zonal, Sorin Vlaicu va fi examinat mîine în concursul de ocupare a posturilor în Centrul de Copii și Juniori al clubului, cu 5 candidați pentru palierul de perfecționare, pe 3 locuri, totalul fiind de 9 candidați pentru 8 posturi.

La ”performanță” vor susține examenul antrenorii Contescu, Frușa, Benga, Ivan și Vlătănescu, la palierul de dezvoltare Sorin Vlaicu, pe unul dintre cele două posturi, iar la inițere, Preda, Prodana și Draghici.

Dacă va cîștiga finala Zonei 8, de sîmbătă, ceea ce este de așteptat, Atletico Arad va avansa în faza semifinală a naționalului juniorilor C, constînd în două grupe a cîte 5 echipe, cu jocuri fiecare cu fiecare, în 18-23 iunie.

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

11 răspunsuri la ACS Poli Timișoara zboară ”din prima” la juniori C: 1-2 la Arad, cu gazda CS Atletico. E oare bun sistemul de disputare, FRF?

  1. un parinte spune:

    D-nule Comsulea ce sistem sa revizuiasca frf, care nu si-a respectat propriul regulament al campionatului de juniori C.
    Si am sa va dau cateva exemple cu citate din acest regulament
    „ZONA 8. CARAS-SEVERIN, TIMIS, HUNEDOARA, ARAD”
    „Echipele clasate pe locul 2 din judetele care au organizat campionatul cu minim 14 echipe vor fi repartizate in aceeasi zona cu echipa clasata pe locul 1, dar in grupe diferite”
    Asadar Clujul are doua echipe calificate, care, conform acestui text ,trebuiau sa joace in aceeasi zona dar in grupe diferite, la fel este si in cazul judetului Constanta. Si atunci vine intrebarea fireasca….cui ii profita nerespectarea regulamentului si reimpartirea zonelor dupa ureche?
    Mai mult acelasi regulament are ca data de elaborare 14.septembrie 2013 asta pt ca frf are o viziune in viitor si citez din acelasi regulament „ART. 2.4 FINALA – 28 iunie 2013 orele 20.00 la Centrul Tehnic Buftea
    Loc 1-2 – CÂŞTIGĂTOAREA GRUPEI I – CÂŞTIGĂTOAREA GRUPEI II
    In caz de egalitate dupa terminarea jocului castigatoarea se va stabili dupa executarea de lovituri din punctul de pedeapsa.
    ECHIPA CASTIGATOARE VA FI DECLARATA CASTIGATOAREA CAMPIONATULUI NATIONAL DE JUNIORI C EDITIA 2010/2011.”
    Deci ce sa schimbe frf cand a schimbat deja si nu sta prea bine nici la capitolul copy paste?

    • Xx spune:

      Cate meciuri cu adversari puternici a facut Vlaicu ca sa pregateasca copii cu meciuri sub presiune??

      • un parinte spune:

        XX….cam cate l-a lasat clubul!…..Crezi ca depindea de antrenor? Cate turnee puternice a contactat clubul?……….Pana la ACS nici macar cantonamente facute de club nu existau pt copii! Le-am platit noi , asa ca daca esti parinte (dupa cum banuiesc) nu mai invinui antrenorul.

    • Xx spune:

      Am inteles ca echipa „maestrului Vlaicu”nu au tras un sut la poarta!!Tot din cauza federatiei???

  2. Un smecher ! spune:

    Dragilor , Respect Atletico Arad ! O adevarata echipa, unita si capabila la efort fizic <3 .

  3. Un smecher ! spune:

    Respect ATLETICOOOO !!

  4. Sefu' Timisoarei spune:

    Atletico a demonstrat inca o data ca e una dintre cele mai bune echipe din Romania,evident ca e si peste ACS RECAS!!!!

  5. atletico = final de drum spune:

    atletico a castigat ca s-a tinut acasa., mai departe nu are nici o sansa

  6. Xx spune:

    Cu asemenea antrenor nu ai cum faci performanta.
    Tactic este zero.Mare fotbalist,caracter zero.Pacat de copii!!

  7. x-ulescu spune:

    Hei, Xx, dupa cum spunea „un parinte”, regulamentele au cam fost incalcate! Cam ce a pazit reprezentantul clubului la sedinta frf? Chiar nu trebuia sa le dea in cap cu propriul regulament? Nerespectarea unui regulament publicat cu un an inainte nu constituie nici un motiv de contestare? Sau clubul asta devine din nou un vasal al federatiei recunoscator ca ne-a lasat sa jucam in liga I? Mi-e scarba!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 1 = unu

 


Alte articole legate de acest subiect: