ACS Poli, tot pe loc repaus și după 2 ani: eliminată din Cupă tot la Pâncota, și tot cu 3-2. Acum de la 0-2 până-n minutul 69 și cu om în plus. Dar grație AJF Timiș, avem deja Cupa României 2015-2016, mâine, cu ASCS Recaș – ASU Politehnica

ACS Poli Timișoara a devenit în această după-amiază ultima reprezentantă a fotbalului timișean eliminată din actuala ediție a Cupei României, deja din faza premergătoare intrării în întrecere a prim-divizionarelor, cedând pe terenul unei nou-promovate în B2 fără victorie după două etape de campionat dar care a răsturnat scorul de la 0-2 la 3-2 în numai 11 minute din ultima pătrime a partidei, în condițiile în care, cu handicap pe tabela de marcaj, arădenii rămâneau și în inferioritate numerică: Șoimii Pâncota – ACS Poli 3-2.

Mândrul fotbal arădean o fi rămas doar cu Șoimii Pâncota ca etalon de reprezentare în eșalonul secund, dar măcar și pentru o după-amiază, în turul V al Cupei României, vecinii de la nord au aplicat o corecție memorabilă retrogradatei din Liga 1. Dar fotbalul timișean se poate consola cu ideea că vrednica AJF Timiș a pus deja pe roate fazele județene ale ediției 2015-2016, astăzi și mâine având loc turul secund, în care câștigătoarea ultimei întreceri knock-out locale, ASU Politehnica, va evolua în deplasare la gruparea ASCS Recaș, din Campionatul Municipal ”Promoție” Lugoj, un duel de la care vă vom ține la curent în direct. Până una alta, Cocoșul Orțișoara a mers mai departe, 4-3 cu CFR…

Efectuând 8 înlocuiri în 11-le de start aliniat în victoria de vineri de la ora 11 cu Unirea Tărlungeni și păstrându-i ca titulari față de meciul de campionat doar pe fundașii Bălace și Cânu, precum și pe vârful Stavric, Dan Alexa a testat potențialul lotului său între două jocuri din B2, următorul fiind în weekend la Râmnicu Vâlcea, iar ACS Poli a părut a fi stăpână pe situație prin ”dubla” lui Szabolcs Szekely, în premieră titularizat în noua stagiune, dar lucrurile au luat-o deplorabil razna pentru ex-prim-divizionari în ultimele 20 de minute ale deplasării.

În care Șoimii, deși învinsă sâmbătă la Reșița, de noul lider al seriei, CS Metalul, și fără victorie nici la debutul acasă din prima etapă, a marcat gol după gol, confirmând regula nescrisă că ratările se răzbună. Iar ACS Poli a risipit într-adevăr oportunitate după oportunitate, dând cu piciorul ocaziei de a-și asigura o calificare confortabilă și fără emoții.

Așa însă, alb-negrii și-au încheiat încă de la prima încercare parcursul în Cupei României 2014-2015, și încă tocmai pe terenul unde susțineau primul lor meci oficial după încropirea clubului. Pe-atunci cu Valentin Velcea antrenor principal, timișorenii porneau la drum în întrecerile oficiale pe 28 august 2012, când erau eliminați de localnica Șoimii cu scorul de 3-2, divizionara C triumfând în turul IV.

Diferențele ar fi că astăzi s-a jucat în faza a V-a a competiției și că arădenii s-au calificat în limita timpului regulamentar, demn de menționat fiind însă că Mihai, autor al precedentei eliminări a timișorenilor, cu golul de 3-2 în prima repriză de prelungiri a jocului din vara lui 2012, a obținut de această dată penaltyul din care Șoimii a redus din handicap, 1-2 în minutul 69, egalând apoi, 2-2 în minutul 77.

Szekely

 

Inițial, nimic n-ar fi lăsat impresia că s-ar putea repeta surpriza. Din contră, ACS Poli a intrat în avantaj la vestiare, după ce Szekely, cu un șut de la 8 metri lateral stânga, bine lansat de Morariju, a deschis scorul în minutul 39: 0-1. Putea fi chiar 0-2 la pauză, dacă Irimia n-ar fi parat apoi șutul lui Stavric, iar puțin după reluarea meciului, în minutul 51, Szekely a înscris cu capul de la 6 metri, după cornerul brazilianului Carlos: 0-2.

Era concretizarea unei dominări care putea fi și mai repede pusă în evidență, de exemplu în minutul 11, când Dragomir, reconvocat cu Podină în lotul României U16, a șutat în portar de la 7 metri, sau la șutul lui Keita de la 16 metri, dar mult alături. Deschiderea scorului se lăsa așteptată și pe mijlocul primei părți, când Carlos trăgea de la 16 metri în brațele lui Irimia, salvator și la reluarea lui Cânu cu capul dar imediat mai apoi și la șutul lui Stavric de la 5 metri.

Putea fi scor dar minutul 63, la puțin timp după prima schimbare în efectivul timișorean, și anume Scutaru în locul lui Cânu, a semnalat o primă avertizare, Smaranda scoțând de sub bară șutul puternic expediat de la 22 de metri de Polgar.

Nu mult mai apoi, în minutul 69, Dubeștean marca dintr-un penalty smuls de Mihai în duelul cu Scutaru, ceea ce a dat aripi Șoimilor, fie și rămasă în 10 oameni după ce Suciu era eliminat pentru două avertismente în minutul 73: Mihai a egalat pe contraatac în minutul 77 iar Lung a înscris cu capul de la 3 metri, în minutul 80, profitând de uluiala șubredei oaspete cu un 11 experimental. Dan Alexa a optat frumos și cu curaj pentru a da șansa multor tineri, inclusiv unor juniori, dar finishul l-a trădat, încheind pe scut.

Deși cu forțe proaspete în ultimul peste un sfert de oră, Popovici în locul lui Stavric, ACS Poli n-a mai adăugat golurilor lui Szekely, ocaziile ratate lovind-o precum un bumerang. Astfel, Keita a ochit bara în minutul 87, Irimia a scos din vinclu șutul lui Dragomir, din minutul 89 iar șuturile lui Lazăr și Dragomir au ocolit cadrul porții într-un final cu asediu, nemairepetându-se scenariul de acum 2 ani, când nou-promovata din Divizia D Arad se vedea egalată în prelungirile reprizelor, Enciu, din penalty, în urma unui henţ comis în cel de-al patrulea minut adiţional dictat în prima parte, respectiv Goge, în minutul 90+2, salvînd faţa alb-negrilor de pe Bega.

În contrast, adversara din weekend a timișorenilor, trupa din Râmnicu Vâlcea, a egalat în minutul 90 pe Olt în jos, la Slatina, prin Coman, calificându-se apoi la lovituri de departajare, unul dintre cele 4 meciuri decise astfel în această după-amiază de tristă amintire pentru fotbalul de pe Bega.

*

ACS Poli: Smaranda – Bălace, Bocșan, Cânu (55, Scutaru), Morariju – Trandu, Keita, Dragomir, Carlos Eduardo (80, Lazăr) – Stavric (73, Popovici), Szekely.

Pe bancă: Pap – Nanu, Boldea, Kneeshaw.

Comparativ, Valentin Velcea i-a aliniat în 28 august 2012 pe Coca – Iovan (65, Boldea), Petrovic, Şeroni, Aniţoiu (accidentat; 47, Miculescu) – Goge, Poparadu, Dobricean, Trandu (77, Artean) – Enciu, Boştină, pe bancă rămânând Amarinei – Bocşan și Daminuţă.

*

A fost așadar pentru a patra oară, din tot atâtea meciuri, când alb-negrii Timișoarei au evoluat în Cupa României în condiții de deplasare, după ce și anul trecut, cu Velceași apoi Șunda la cârmă, au jucat la Oradea, cu FC Bihor, în dauna căreia s-au calificat cu 1-0, respectiv în București, contra Stelei, de care au fost eliminați cu 2-0.

Timișorenii vor reveni la Pâncota și în ultima deplasare a turului în Liga 2, pe 25 octombrie, cu ocazia etapei a X-a.

*

Iată rezultatele partidelor din faza a V-a a Cupei României Timișoreana, ediția 2014-2015, disputate marți, 9 septembrie 2014, de la ora 16:30:

CS Aerostar Bacău – Sport Club Bacău 0-5
FC Cetate tg. Neamț (NT) – ACS Rapid CFR Suceava 0-1
CS Viitorul Axintele (IL) – AFC Unirea 04 Slobozia (IL) 6-4 (2-2; 3-3)
FC Gloria Buzău – CF Brăila SA 0-1
FC Ștefănești (IF) – ACS Berceni (IF) 2-3
FC Fortuna P. Câmpina (PH) – CS Unirea Târlungeni (BV) 3-0
FC Voluntari (IF) – CS Mioveni (AG) 1-2
FC Chindia Târgoviște (DB) – ACS FC Academica Argeș (AG) 2-1 (1-1)
ACS FC Olt Slatina (OT) – CSM Rm. Vâlcea (VL) 3-5 (1-1; 1-1)
CS FC Caransebeș (CS) – CS Metalul Reșița (CS) 9-8 (1-1; 1-1)
CS Șoimii Pâncota (AR) – ACS Poli Timișoara (TM) 3-2
CS Unirea Jucu (CJ) – CS FC Olimpia 2010 Satu Mare 6-5 (1-1; 1-1)
FC Arieșul 1907 Turda (CJ) – CS FC Bihor Oradea (BH) 0-1 (0-0)

FC Farul Constanța – AFC Săgeata Năvodari 1-1, încă se joacă.

În faza șaisprezecimilor de finala a Cupei României vor participa cele 14 echipe calificate din faza a V-a, plus încă 18 echipe din Liga I. Aceasta este programată să aibă loc marți/miercuri/joi, 23/24/25.09.2014, ora 16:00.

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 + = noua

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: