ACS Poli, victorii la zero acasă la juniori C în Campionatul Județean Timiș

Returul curge deja încet, încet spre finalul sezonului regulat în Campionatul Județean Timiș de fotbal pentru juniori C, D și E, sub egida AJF Timiș, iar în aceste zile se derulează o nouă etapă, pe marginea căreia vom reveni la începutul săptămânii viitoare cu ultimele rezultate, dar până atunci spicuim din câteva partide desfășurate în weekend, de exemplu la nivelul juniorilor C, din generațiile 2002-2003…

Astfel, în Seria 2 a categoriei juniorilor C născuți în anul 2003, dominată fără punct risipit de ASU Politehnica Timișoara, la sfârșit de săptămână s-a derulat runda a 14-a, marcând mijlocul returului, iar unul dintre jocurile inaugurale a fost găzduit vineri de la ora 17 pe terenul sintetic din Complexul Sportiv ”Dan Păltinișanu” de ACS Poli, a treia clasată, care a dispus într-un duel din prima jumătate jumătate a ierarhie de ACS Dumbrăvița, cu 2-0 (0-0), prin golurile marcate de Alexandru Caia și Marco Contescu.

Adrian Săvoiu i-a aliniat la ACS Poli pe Alexandru Buju – Cristian Bohăceanu, Lucian Leonte, Claudiu Neamț, Andrei Bohăceanu, Denis Brie, Alexandru Balabuc, Alex Trifa, Marco Contescu, Alex Caia și Daniel Croitoru, iar rezerve la start au fost David Siminea, Sorin Avramescu, Laurențiu Gherghinescu și Denis Weissmuller.

Dumbrăvițenii antrenați de Daniel Moraru au început cu Nicolae Glișa – Daniel Bartoș, Raul Muntean, Robert Perin, Paul Rancov, Rareș Tudnic, Darius Boici, Robert Stamate, Raul Ștefănigă, Luca Todor și Raul Rădoi, în vreme ce rezerve la start au fost Fabian Drăgio, Andreas Șoiman, Eduard Troter, Alexandru Dumitru și Denis Munteanu.

Dumbrăvițenii sunt cei care vor primi etapa viitoare vizita liderului ASU Politehnica, întrecerea juniorilor C de 2003, din Seria 2, mai având programate 4 runde din retur, dintre care ultima va propune meciul ASU Politehnica – ACS Poli, cu oaspeții momentan în ierarhie și în urma lui LPS Banatul, a doua, cu numai două eșecuri.

În continuarea cuplajului juvenil, și un joc din Seria 1 a juniorilor C, de 2002, câștigat de la 18,30 de gazda ACS Poli, antrenată de Alin Paleacu, contra celor de la ACF Băban Marcel Jimbolia, cu scorul de 6-0 (3-0), prin golurile lui Sabaidiuc, Dobrincu, Tașcă, Vereș, Bursuc – autogol și Vancea.

În Seria 1 a fost etapa a 17-a din 22 în program, ACS Poli fiind a doua în ierarhie, cu bilanțul 17 16 0 1 74-5 48 puncte, după LPS Banatul, lider pe al cărui teren va descinde în runda viitoare. Jimbolienii pregătiți de Nelu Vîrlan au abordat deplasarea de pe poziția a șasea.

În Liga 2 de seniori, astăzi de la ora 11, în ultimul joc al etapei a 28-a, Academica Clinceni – Olimpia Satu Mare 1-0 (1-0) prin golul lui Hristu Chiacu din minutul 14, gazdele încheind în 9 componenți după eliminările lui Pulhac, în minutul 44, și Lazăr (51). Rezultatele, clasamentul și programul viitor în primele 4 divizii, pe coloana dreaptă.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: