Adrian Abrudan (Crișul Chișineu Criș): ”Nu pierdeam niciodată dacă nu aveam probleme cu accidentările. În cel mai rău caz, un egal era cel mai echitabil”

Merituoasa nou-promovată CS Crișul Chișineu Criș a pierdut astăzi în premieră în Liga 3, abia în etapa a VIII-a, la limită după ce a condus prin a deschide scorul puțin după pauză, totul pe fondul unei prestații superioare gazdei ACS Dumbrăvița, care a răsturnat însă scorul din scurt, în minutele 72 și 74, păstrându-și procentajul maxim de puncte pe arena ”Ștefan Dobay”. La final, antrenorul arădenilor învinși, Adrian Abrudan, a deplâns accidentările suferite de fundașul Pavel și marcatorul Modan.

”Am avut consistență în prima repriză, ne-am creat ocazii bune, am avut 3 bare, pe lângă ocazia lui Budur singur cu portarul. Totul contra unei echipe bune, invincibilă acasă, nu puteam crea mai multe ocazii. Ruptura a survenit la noi cu accidentările, la Pavel, suplinit destul de bine de Maghici, dar când Modan s-a accidentat, nu am mai putut pune prea multă presiune pe adversar și am primit două goluri foarte ușoare. Practic de pe bancă n-am avut nimic ca plus și asta s-a resimțit. Acesta este lotul, vom analiza foarte bine acest joc, pe care nu îl pierdeam niciodată dacă nu aveam probleme cu accidentările”, a spus antrenorul principal al nou-promovatei CS Crișul, Adrian Abrudan.

”Vom vedea exact care este situația medicală în cazul celor două piese importante în angrenajul nostru, dar și ceilalți trebuie să demonstreze când le vine rândul, și le-am spus că le va veni rândul să intre, că pot ajuta echipa. Îmi pare rău de cei 2 minunați jucători ai noștri, au apărut aceste accidentări, fac parte din viața jucătorului. Alin Pavel și Modan, la lotul nostru, sunt pierderi importante, care cu greu pot fi suplinite. Să aflăm diagnosticul medical și ne vom pregăti pentru jocul care urmează!”, a mai spus Abrudan.

”Am fost sigur că pierderile vor face diferența. Nu mă așteptam la cele două greșeli grave dar una peste alta nu cred că victoria gazdelor este meritată, în cel mai rău caz un egal era cel echitabil. Însă fotbalul se joacă pe goluri, nu pe ocazii, nu pe bare, așa încât să-i felicităm pe învingători!”

Aflată în disputa pentru o poziție fruntașă în Seria a IV-a din Liga 3, CS Crișul va primi runda viitoare vizita celor din Galda de Jos iar apoi va juca în deplasare la Cermei. ”Practic, toate echipele sunt cât de cât organizate, diferența nu este așa de mare”, a mai explicat Abrudan în privința duelului pentru locurile de frunte.

Rezultatele zilei în C4, clasamentul actualizat și programul etapei viitoare, pe coloana datelor tehnice.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


patru − = 2

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: