Adrian Bogoi (Pandurii), 1-1 pe Știința: ”Avem lotul pe care-l avem, iar atunci când survin accidentări sau suspendări, avem mari probleme”

CS Pandurii Lignitul a remizat pentru a doua oară 1-1 la Timișoara în acest tur al Ligii 2, și tot precum pe ”Electrica”, în deplasarea la ACS Poli, prin a fi egalat în decurs de nici zece minute, în repriza I. Astăzi, pe ”Știința”, gorjenii și-au pierdut căpitanul, accidentat în primele minute, Brînzan ajungând la spital, dar au deschis scorul în primul sfert de oră, după care au și fost egalați de ASU Politehnica la mijlocul primei părți, după o oră de joc rămânând în 10, în urma eliminării lui Konate. A cărui greșeală a fost semnalată de antrenorul principal Adrian Bogoi…

”Sunt mulțumit de rezultat, chiar dacă am început foarte bine jocul. Iar atâta timp cât am jucat în 11, am oferit o ripostă foarte bună. Și adversarul a luptat pentru puncte, din păcate acea gravă greșeală în care a fost eliminat ne-a adus în imposibilitatea de măcar a încerca să câștigăm cele 3 puncte, iar de-atunci am conservat rezultatul”, a explicat Bogoi.

Despre căpitanul celor din Târgu Jiu, ”nu a venit încă de la spital dar sperăm să fie bine și să-l folosim, căci avem lotul pe care-l avem, iar atunci când survin accidentări sau suspendări avem mari probleme. Dar sper să ducem campionatul ca și până acum…”

Bogoi s-a referit și la gazdele față de care Pandurii a menținut avansul de 4 puncte: ”Am întâlnit un adversar cu un joc destul de bun, cu mulți tineri de perspectivă, cu unii chiar am lucrat la noi la echipa a doua, e vorba de Schieb, și le urez succes, sper să obțină rezultate cât mai bune!”

Jucători vizitatori au protestat la faza golului egalizator, susținând că ar fi fost comis un henț. ”Asta este, suntem calmi în timpul jocului, și nervoși în afara lui. Vom avea o discuție când revedem faza, dar așa, sunt doar discuții între noi, sau între jucători și arbitri…”

Konate a fost eliminat în minutul 58. ”Jucătorul eliminat nu trebuia să facă așa ceva, a fost în primul rând în defavoarea echipei, a lăsat-o într-un moment foarte greu, dar asta e… În 11 măcar am fi încercat să tragem la 3 puncte dar în momentul când am rămas în zece am căutat doar să conservăm rezultatul” a încheiat Bogoi.

Rezultatele etapei a XVIII-a, clasamentul la zi și programul ultimei runde a turului, intermediară, pe coloana datelor tehnice.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 6 = zece

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: