Căpitanul Popa, trei pentru Poli II contra „lanternei roşii”

A fost ciuca bătăilor în pregătiri dar soarele miezului de martie a adus vineri după-amiază o rază şi „satelitului” polist, pentru care căpitanul Adrian Popa a adunat 3 goluri contra unei modeste „lanterne roşii”, Gloria CTP Arad. Iar portarul Iordache se poate felicita pentru un penalty apărat la puţin timp după ce codaşa revenea la 3-1, moment psihologic fructificat…

Violeţii şi-au dublat avantajul în ultimul sfert de oră, după ce intrau la pauză la adăpostul unor prime goluri semnate de Alexandru Boştină şi Adrian Popa în întîia jumătate a primului mitan, abordată în centrul unei defensive rodate şi în pregătiri cu Andrei Dăruială, în vreme ce noua achiziţie George Petcuţ a fost încercat în linia mediană, cu căpitanul Popa reîntărind ofensiva.

Cele 3 goluri din ultimul sfert de oră, conturat inclusiv de pe punctul cu var şi cu capul, a venit după ce poliştii au fost impulsionaţi de intrările lui Stancu, la mijloc, respectiv Mucsi, pe flanc, însă balanţa partidei s-ar fi putut la fel de bine răsturna dacă portarul timişorean Iordache n-ar fi apărat o lovitură de la 11 metri la puţin timp după ce Gloria tocmai revenise în meci, 3-1.

Ai portar, ai echipă, iar în loc de 3-2 s-a ajuns la 5-1, Poli amintindu-şi că şi ultimul său succes, din 22 octombrie, a fost obţinut tot cu 5 goluri în cont, 5-2 contra lui Mama Mia Becichierecu Mic.

Era şi cazul unei descătuşări, după 4 meciuri la rînd pe finele turului fără nici un gol marcat, dar victoria la scor de vineri nu este totuşi cea mai elocventă: jocul în cea de-a doua jumătate a primei reprize a trenat, conservîndu-se avantajul, iar jocul de apărare şi-a reliefat fisurile odată ce arădenii au îndrăznit mai mult, ameninţînd cît de cît poarta polistă şi chiar reducînd din handicap. Pentru scurtă vreme însă…

Poli II (antrenori Adrian Stoicov, Ilie Rotariu): 77. Paul Iordache – 31. Ionuţ Vucea, 30. Andrei Dăruială, 28. Andrei Dubei, 18. Eduard Zele – 22. George Petcuţ (63, 14. Mădălin Stancu), 13. Dan Constantinescu, 55. Marius Lupancu (87, 17. Ion Leagu) – 21. Iulian Vântură (69, 27. Fabian Mucsi), 20. Alexandru Boştină, 9. Adrian Popa – cpt.

Pe bancă: 1. Marian Triţoiu – 24. Narcis Damian, 4. Mircea Iovan, 8. Robert Szalkai.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la Căpitanul Popa, trei pentru Poli II contra „lanternei roşii”

  1. Pantera MOV spune:

    Gloria Arad nu-i o echipa rea! Ei pot evita retrogradarea, daca joaca si in continuare ca la Timisoara! Gresala lor e ca, au ales sa traga tocmai la Timisoara, unde daca vin 2-3 de la echipa mare, e greu sa obtina cinewva ceva! Chiar daca unii dintre „juniori” nu prea asculta sfaturile lui Stoicov! Norocul ca, Stoicov e un tip exagerat de intelegator, ca altul, pe unii ii expedia dew mult de la echipa, pt prestatiile lor.

  2. un suporter spune:

    autorul acestui articol probabil a fost la meci dar habar nu are de sportul asta…de ce n-ai zis ca a dat popa 5 goluri sau 6 ca dupa tine tot el l-a dat si pe cel al Gloriei…..oricum Bostina a dat 2 si Popa 3 …si penalty-ul l-a batut Bostina, nu Popa….hai pa!

  3. un suporter spune:

    ati rectificat…ieri ziceati ca popa a dat 4…si mi-ati si sters comentariile de ieri…bv pt. profesionalism….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ opt = 16

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: