AJF Timiş: Arsenal, ori vestiar pentru arbitri ori neprogramare!

Întrunită de urgență, în urma incidentelor petrecute la finele jocului Arsenal Bucovăț – Spartak Gottlob, încheiat nedecis, cu 1-1, în etapa intermediară a diviziei D Timiş disputată la mijlocul săptămânii, Comisia de Disciplină a AJF Timiş a dictat cîteva sancţiuni grupării gazdă.

Astfel, jucătorul Nicolae Gomboş, care l-a înjurat, l-a ameninţat şi chiar l-a şi lovit pe arbitrul Florin Brădău la sfârșitul jocului disputat miercuri după-amiază, a fost suspendat pe o perioadă de un an de zile din activitatea sportivă, încasînd totodată şi 300 de lei amendă. Cristi Ţurcanu, delegat al echipei Arsenal, a fost suspendat 9 etape și a fost ars cu 200 de lei amendă pentru instigare la violență și bruscarea arbitrului. Asociaţia Sportivă Arsenal Bucovăț a fost sancționată cu o amendă de 100 de lei iar terenul nou-promovatei din Bucovăț a fost suspendat două etape, clubului divizionar D dîndu-i-se termen ca în această „vacanță” forţată, răstimp în care echipa din Bucovăț îşi va găzdui meciurile programate acasă pe teren neutru, şi anume pe arena lui CFR Timişoara, să îşi amenajeze vestiarul pentru arbitri, în caz contrar urmînd a nu mai fi programat în întreceri.

Dănuț Laţa, președinte al Asociației Județene de Fotbal, a precizat la sfârşitul şedinței de vineri după-amiază că echipa din Bucovăț a promovat în liga a IV-a în virtutea clasării pe locul secund într-o serie a Campionatului Judeţean Timiş, în vreme ce prima clasată, Tricoul 1 Iunie, a renunțat din motive financiare. De menționat totodată că înscrierea echipei din Bucovăț în liga a IV-a s-a datorat și clubului polist, care în ceasul al 12-lea a renunțat să-şi alinieze o a treia garnitură în liga a IV-a județul Timiș.

Acest articol a fost publicat în Fotbal și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 + opt =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: