AJF Timiș exclude Corneștiul din ”Promoție”, fără drept de reînscriere un an, dar cade în plasa cusută cu ață albă la FC Jebel – AS Frontiera Moravița: 0-3

Indisciplina din teren și din jurul său induce energii consumate, timp pierdut în analize ale Comisiei de Disciplină a AJF Timiș și, în cele din urmă, resurse risipite, sub forma etapelor de suspendare, a amenzilor pecuniare și chiar a excluderilor din competiție. Peste două ore a asudat astăzi forul județean în ședință, împărțind sancțiuni peste sancțiuni, iar în cazul unui duel cu cîntec, și cusut cu ață albă, FC Jebel – AS Frontiera Moravița, s-a dovedit cît de strîmbe sunt noile statute și regulamente ale Federației Române de Fotbal, ROAF…

Pe scurt, ocupanta locului 2 în Seria a II-a din Campionatul Județean Timiș, FC Jebel, și oaspetea sa, AS Frontiera Moravița, o codașă serios amenințată cu retrogradarea, au ticluit peste capul brigăzii de arbitri delegate la meci, și care n-a fost înștiințată în consecință, devansarea cu 7 ore a jocului, contrar programării și apelînd la alți arbitri, fără încuvințarea AJF Timiș, din motive destul de evidente, scoase la lumină de rezultatul final: 0-1. Ce surpriză!

Firesc, AJF Timiș s-a sesizat foarte prompt și a dispus rejucarea partidei, pentru miercurea trecută. Cînd, în încercarea de a ajunge pe o altă rută, ocolită, la același rezultat, s-a întîmplat ca medicul întîlnirii și organul de ordine să părăsească incinta, în minutul 74, la scorul de 1-0 pentru gazda favorită, FC Jebel.

Ceea ce implica pierderea partidei de către organizatori, cu 0-3, la masa verde, sau – mai important – cîștigarea sa de către oaspetea periclitată. Unii știau bine ce fac și cum ar putea fi acoperiți de regulamentele strîmbe, și au acționat în consecință.

Iar conform regulamentelor în vigoare, reînoite în 2012, AJF Timiș s-a văzut constrînsă să le aplice, făcînd practic jocul Moraviței, care și-a atins scopul: 3 puncte în deplasare.

Rezultatul s-a omologat cu 0-3, pentru oaspetea AS Frontiera Moravița, iar clubul FC Jebel a fost amendat cu 1.000 ron, președintele său, Florin Lup, fiind suspendat pentru un an de zile, pentru neglijență. Apă de ploaie, raportat la faptul că AS Frontiera Moravița a obținut cele 3 puncte pe care, cel mai probabil, nu le-ar fi smuls prin joc cinstit, într-o complicitate ce face de rîs fotbalul.

S-a creat un precedent periculos, ce reliefează cît de strîmbe și nechibzuite sunt regulamentele, permisive. Se va sesiza oare cineva? Aș. FRF e prea preocupată de înălțarea fotbalului juvenil românesc pe cele mai înalte culmi de civilizație, progres și feroism, ăăă, pardon, eroism.

Mai departe…

La meciul AS Unirea Leucusești – Gran Plaz Liebling, contestația depusă de gruparea oaspete a fost respinsă ca nefondată, iar antrenorul Dobricean, de la vizitatori, s-a ales cu două etape suspendare și 150 ron amendă.

Tot în Seria a III-a a Campionatului Județean Timiș, dar la Progresul Racovița – Boldur, Andrei Eneșca, jucătorul eliminat pentru bruscarea centralului Miculaiciuc, a fost suspendat 8 etape, primind 150 ron amendă.

Și în fine, cel mai semnificativ, AS Cornești a fost exclusă din campionat, ”Promoție”, după un meci în care s-a impus în week-end cu 14-2 în deplasare. Valentin Băbuț, jucător, antrenor și totodată delegat al formației oaspete, a fost suspendat 8 etape, și amendat cu 150 ron, iar Alexandru Cornea cu 3 etape și 100 ron.

Mai mult, AS Cornești n-are voie să se înscrie în campionat vreme de un an, ca o pilulă foarte amară pentru fostul lider din turul Seriei a II-a a Campionatului Județean Timiș de Promoție, în care este cel mai prolific, cu 131 de goluri marcate, ocupînd actualmente locul 3 în ierarhie.

După joc, cei din Cornești blocau cu 5 mașini șoseaua de acces spre Pișchia, amenințîndu-i pe arbitri, care au fost nevoiți să tragă pe dreapta, motivul fiind legat de eliminarea lui Cornea. Păcat de un sezon în general bun, să-ți pierzi în asemenea hal cumpătul și mințile…

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ, Promoţie, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

5 răspunsuri la AJF Timiș exclude Corneștiul din ”Promoție”, fără drept de reînscriere un an, dar cade în plasa cusută cu ață albă la FC Jebel – AS Frontiera Moravița: 0-3

  1. alex24 spune:

    BRAVO CORNESTIU……..MERITAU O SANCTIUNE MAI ASPRA. I-AS FI SUSPENDAT MINIM 3 ANI DIN ORICE COMPETITIE. ASA CEVA NU SE FACE!! JOS HULIGANII !!!

  2. suciu cristian-cosmin spune:

    sa stiti ca merita arbitri cea ce patesc pt ca sunt nesimtiti si pt 50 de lae se vand.sunt si eu jucator la o echipa si ii inteleg pe toti cei care ii mai ia la intrebari sau ii mai ia la scuturat cateodata.au rapoarte facute de catre observatori dar ei duminica de duminica arbitreaza si ajf ii amendeaza pe toti conducatori,jucatorii,echipe etc.sa va fie rusine si sa nu uitati ca voi traiti din banii echipelor de fotbal.se vede ce se intampla la FRF ce sa mai spunem de AJF timis.RUSINEEEE

  3. valy spune:

    da asa ii isi bat joc de noi ce bagam bani grei in fotbal…….Dar ganditiva cum poti sa elimini un jucator l scorul de 10 – 1 infavoarea ta si inca cel mai bun si cel mai disciplinat jucator care in 6 ani de fotbal nu a luat rosu…..simplu venea meciul cu decisiv cu Ianova si Vrias si incurcam calculele hartiei……

  4. alex24 spune:

    da dar cum sa te opresti u sa vrei sal bati pe arbitru ala care si tu daca ai fi fost in locul lui la fel faceai…….asa ca te rog indiferent de scor regulamentu se plica oricui…….putea sa fie 100-1 si daca merita rosu lua rosu. doar in america de sud mai vezi meciuri in care jucatorii baga in mormant sau un spital luni de zile un arbitru. si poti zice cat vrei tu ca nu lua bataie……nu sti cum ii prindea unu un pumn si ii dadea somn de nu se mai trezea……si atunci ….pt ce….pt un cartonas rosu?? aaaaaa si inca ceva…….o echipa buna nu sta intr-un singur jucator……
    si mai lasati voi AJF-ul deoparte ca ca batalia se da intre ianova si varias…….in nici un caz si cornesti…..nici macar pt locul 2!! MULTA BAFTA !!

  5. marian spune:

    Cum sa nu bruscheze pe arbitru la racovita?Centralul la eliminat gratuit pe jucatorul oaspetilor.am fost la meci!
    Rusine ajf!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 + = doisprezece

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: