Al doilea meci pe ”Dan Păltinișanu” după ”ultimul joc pe Dan Păltinișanu”. Încă 90 de minute de fotbal fără gol marcat acasă: ASU Politehnica – Daco Getica 0-1

Un nou campionat, aceleași vechi probleme. Alb-violeții au înscris cu greu în meciurile jucate pe teren propriu în ediția anterioară a Ligii 2, deficiență cu care se confruntau încă de la primele apariții acasă de vara trecută, iar în aceeași notă au demarat și campania în curs, cedând cu 0-1 și în cea de-a doua partidă găzduită pe ”Dan Păltinișanu” în 2019-2020, și tot în fața unei grupări din Muntenia. Și bineînțeles că a fost vorba despre deja cel de-al doilea meci jucat pe ”Dan Păltinișanu” după ”ultimul joc pe Dan Păltinișanu”… ASU Politehnica Timişoara – ASC Daco-Getica Bucureşti 0-1 (0-0).

Așa încât, cel puțin până acum, dacă e să te iei după rezultatele înregistrate pe arena ”Dan Păltinișanu” după acel ”ultim meci jucat pe Dan Păltinișanu”, se poate zice că a mai rămas în picioare pentru ca formații regățene să plece cu toate punctele peste munți și fără gol primit din partea ”violeților”. Căci, de la ora 18, în prezenţa a numai 500 de spectatori, timișorenii nu au putut să înscrie, pentru al doilea meci la rând acasă, pas înapoi în urma triumfului cu 0-3 de la Târgu Jiu.

Unicul gol al meciului a fost marcat în minutul 61 de cei de la ASC Daco-Getica, prin Răzvan Mihai Prodan, cu latul, din 6 metri lateral stânga, în urma şutului puternic din lovitură liberă indirectă de la 25 de metri al lui Iani Andreaş.

Finalul a fost dramatic dar trupa lui Cosmin Petruescu tot nu a reuşit să spargă gheața acasă în plină vară, ratând de două ori în minutele de prelungiri, mai întâi în cel de-al doilea minut, prin Scutaru, după fluierul arbitrului, care l-a sancţionat corect pentru henţ și l-a iertat de cartonaşul galben, şi în minutul 90+5, prin Mera  din 10 metri, căutând colţul lung cu un lob peste portar, la care asistentul a ridicat ofsaid, cu menţiunea că s-au acordat 4 minute de prelungiri însă în cele din urmă s-au jucat șase. Însă ce-ar mai fi de zis când protagoniștii asaltului final au fost fundașii centrali trecuți de o anumită vârstă!?

Că Liga 2 este ceea ce este și nu tocmai ceea ce vor unii să creadă. În fine, și despre excesul de cartonaşe galbene acordate de arbitru, două în contul gazdelor şi 6 pentru oaspeţi…

*

ASU Politehnica: Murariu – Jurj, Mera (cpt.), Scutaru, Cherecheş – Schieb (min. 66, Ad. Ungureanu), B. Vasile, A. Ignea, S. Lupu (min. 46, Dros) – Piţigoi (min. 46, Trip), Axente.
Antrenor principal Cosmin Petruescu iar secund Antonio Foale.

Pe bancă: Mario  Contra – Coadă, Coroiu, Alin Manea.

Daco-Getica: Began – Stancu, Puţanu, Răzvan Prodan, Jica – Iani – Tudorică (cpt.), Gheorghe (min. 82, Alin Stoica), Rob. Neacşu (min. 90, Obreja) – Stănescu – Răducan (min. 87, Epure).

Antrenor principal, Sorin Bucuroaia, secund: Marius Baciu.

Pe bancă: Gurău – Cuibari, Alexe, Negoescu.

Au arbitrat: Rareş George Vidican (Satu Mare) – Petruţa Iugulescu (Târgovişte) şi Florin Pucheanu (Ulmi – Dâmboviţa). Arbitru de rezervă: Marius Chiţu (Târgovişte). Observatori de arbitri Teodora Albon (Cluj-Napoca) iar delegat de joc a fost Adrian Lucaci (Arad).

+

La cald…

Cosmin Petruescu (antrenor principal ASU Politehnica): ”În primul rând aş vrea să felicit echipa adversă pentru jocul practicat, pentru modul în care şi-au adjudecat cele trei puncte puse în joc astăzi! Îmi pare rău că am avut dreptate la conferinţa dinainte, premergătoare jocului, că ne va aşteptam la o partidă extrem de dificilă. În momentul când am făcut acea afirmaţie, eu văzusem cele două jocuri din campionat, le-am văzut în totalitate. Ştiam unde sunt puternici. Dar aproape nimic din ce am pregătit în această săptămână la antrenamente nu a ieşit. Eu însumi îmi asum partea de pregătire tehnico-tactică a acestui joc. E normal ca lumea să fie supărată după această înfrângere neaşteptată, după cum aţi văzut şi dumneavoastră, dar ceea ce în mare parte regret foarte mult, foarte, e că nu am reuşit să-i capacitez pe toţi care s-au ocupat… Mă refer la staff-ul tehnic dar şi la jucători, când am spus că acest joc nu e câştigat dinainte şi simpla noastră prezenţă pe teren nu aduce cele trei puncte. Sincer, nu trebuie să fim supăraţi, la modul cum ne-am prezentat astăzi. Victoria este indiscutabilă, a celor de la Daco-Getica, îi felicit şi le urez mult succes în partidele următoare. Din păcate am avut din nou parte de unele probleme medicale, două din cele trei schimbări le-am făcut din motive medicale, este vorba despre Lupu şi Marvin. A fost destul de greu ca apoi să schimbăm ceva în construcţia jocului. În ultimele zece minute, din moment ce nu am reuşit să desfacem apărarea adversă, e normal că am sărit peste faza de construcţie şi a trebuit să punem presiune mare spre careul advers prin cei doi fundaşi centrali ai noştri. Dar a fost o partidă pe care trebuie să o uităm cât mai repede, pentru că nu ne-a ieşit absolut nimic. Din banale clinciuri mingea a sărit tot la adversar iar din acest punct de vedere victoria lor este meritată”.

”Nu are nici o vină stadionul, am jucat pe un teren mare, chiar aş dori să le mulţumesc pe acei organizatori care au pregătit suprafaţa de joc. Nu are nici o legătură stadionul, sunt alte probleme care rămân în cadrul echipei, am discutat şi cu băieţii după joc, nu o să atac, îmi asum eu totul!”

Întrebat despre următoarea deplasare, la Rapid, Petruescu a zis: ”Ne aşteaptă o partidă  foarte dificilă sâmbăta viitoare la Bucureşti cu Rapid, chiar dacă sunt fraţii noştri, cu siguranţă nu se vor da la o parte şi nu vom împărți frăţeşte punctele. Ne vom juca şansele corect, cum am făcut-o şi până în prezent!”

Marius Baciu (antrenor secund şi manager sportiv al ASC Daco-Getica din această vară): ”Am avut un joc bun, cred că şi în primele două ne-am ridicat la un nivel bun, dar am avut sincope. Suntem o echipă nouă, cu tineri, asta mă face să mă bucur pentru ei din tot sufletul. Am venit să nu pierdem, să fiu realist. Puteam chiar şi mai bine. Suntem la un nou început. La un moment dat aveam patru sub vârstă în teren…”

Vă aşteptaţi la o replică mai bună din partea gazdelor? ”Normal că ne aşteptam, aveţi o echipă experimentată a Politehnicii. Normal că am şi dat teren în repriza a doua. Am avut recuperări foarte bune şi puteam să mai şi marcăm. Dar nu am cum să nu fiu mulţumit de acest rezultat. Mi-a fost teamă că Mera a trecut atacant şi a şi marcat în primăvară. Mi-aş dori ca Timişoara să aibă echipă in liga întâi. E una dintre cele mai organizate echipe, are sute de cotizanţi, cred că are potenţial. Trebuie o mai bună organizare”.

– S-a ridicat interdicţia la transferuri? ”Da, este adevărat, am avut interdicţie la transferuri, chiar am fost la un pas să ne retragem din campionat, să continuăm cu copii şi juniori, având susţinerea unei singure familii, unui singur om. Dar rezultatele astea, tinerii pe care i-am promovat atrag interes. Am avut doar o portiţă de două zile la transferuri, să luăm jucători, ne-am bazat pe jucători din zonă, din sectorul vecin…”

Fotografii, în consemnarea anterioară. Rezultatele din Liga 2, pe coloana dreaptă.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× patru = 12

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: