Alb-albastrul lui LPS Banatul… Cine sunt cei 10 mundialişti ai Timişoarei?

Ionuţ Rus, fostul fundaş central convertit pe parcurs în portar, şi care la cei 12 ani împliniţi în 21 ianuarie a „explodat” deja în înălţime, măsurînd 1,70 metri, a explicat în zilele premergătoare deplasării la Mundialito 2012 că „ne antrenăm foarte mult, pe pregătire fizică iar în cazul meu, ca portar, mai mult plonjoane”, atrăgînd remarca amfitrionului conferinţei de presă organizate marţi, Marin Popescu, profesor în fruntea Inspectoratului Şcolar Timiş, că „la talie îl va depăşi pe Pantilimon, sperăm şi la valoare”. Momentan, pentru vîrsta lor, juniorii reprezentînd nu doar liceul timişorean, dar şi oraşul, Banatul şi se poate lesne spune chiar România, stau foarte bine la capitolul valoare dovedită, după cum explică antrenorul echipei: “Panoplia lor de medalii, la casele lor, este mare, mare iar pe pereţii holului liceului este plin de alte medalii”.

Ionuţ Rus, născut în 21.01.´00, portarul LPS Banatul 2000 la Mundialito 2012

Înaltul portar Rus, 12 ani, s-a declarat fan al madrilenului Iker Casillas, pe motiv că „este portar şi este bun”. Juniorii generaţiei 2000 care vor reprezenta LPS Banatul la Mundialito 2012 învaţă în clasa a VI-a, în cazul a doi dintre ei, respectiv a cincea, în cazul altor opt. Pe rînd, viitorii fotbalişti s-au ridicat în picioare şi s-au prezentat asistenţei… Remus Luchian, Fabio Trip, care s-a declarat fan convins Dorin Goga, Ionuţ Rus, Cosmin Piţigoi, Petru Ciurescu, Răzvan Rafan, fundaşul stînga Răzvan Săplăcan, Andrei Ionaş, Patrick Peter şi Darius Ţieranu. “Anul trecut am avut cu un an sau chiar doi ani mai puţin decît copiii altor echipe jucînd în categoria noastră de vîrstă, şi ne-a fost foarte dificil, diferenţa de talie a fost foarte mare. Şi anul acesta ne va fi greu…”, a explicat profesorul Sorin Badea, antrenor al băieţilor.

În privinţa investiţiei pentru participarea la competiţia din peninsulă, „trece de 700 de euro de fiecare iar implicarea părinţilor la grupa 2000 este esenţială”.

Lotul de jucători grupa 2000 a LPS Banatul Timişoara, antrenor profesor Sorin Badea, pregătit pentru competiţia spre care se vor deplasa vineri reuneşte 8 componenţi prezenţi şi anul trecut, şi anume Petru Ciurescu, 15.09.2000, fundaş; Remus Luchian, 18.01.2000, atacant; Patrick Peter, 26.07.2000, mijlocaş; Cosmin Piţigoi, 21.06.2000, mijlocaş; Răzvan Rafan, 9.04.2000, fundaş stânga; Ionuţ Rus, 21.01.2000, portar; Fabio Trip, 5.07.2000, atacant; Darius Ţieranu, 16.05.2000, fundaş central, cărora li se adaugă Răzvan Săplăcan şi Andrei Ionaş.

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori, Sport juvenil și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


patru + 7 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: