Alb-violeții ratează, același Cherchez dă lovitura la final: ASU Politehnica – Chindia 0-1 (0-0). Declarații Petruescu, Moldovan, Schieb

Să nu fi ratat Chindia la lovituri de departajare în returul câștigat acasă în iunie al barajului de promovare în Liga 1, atunci nici n-ar mai fi avut loc acest al cincilea duel între alb-violeți și dâmbovițeni de la debutul celui de-al treilea sezon consecutiv în care se întâlnesc în Liga 2, dar așa, tradiția s-a menținut, ca gruparea mai bine clasată din Târgoviște să se impună din nou, de astă dată în minutul 90, cu unul mai apoi decât în prima deplasare din acest an în returul trecut, 1-2 de la 1-0 pe ”Știința”. Acum s-a jucat pe caniculă pe ”Dan Păltinișanu” și a fost ASU Politehnica Timișoara – Chindia Târgoviște 0-1 (0-0).

Ultimul joc al primei etape din noua ediție 2018/9 a ligii a II-a s-a disputat astăzi de la o oră total nepotrivită, 15:30, atât dat fiind căldura toridă cât și caracterul de principal duel al rundei inaugurale prin prisma locurilor ocupate la finele campaniei trecute, 7 în cazul lui ASU Politehnica şi trei, pe podium, pentru Chindia, ambele cu noi antrenori la cârmă.

Căldura a fost chiar greu de suportat la nivelul solului pentru protagoniștii din teren, care s-au străduit însă cât se poate de mult să intre cât mai rapid în ritmul competițional, un aspect delicat la orice început de campionat.

Debut cu un croșeu în plină bărbie pentru oponentele de pe ”Dan Păltinișanu”, din partea unor deținători ai drepturilor de televizare care parcă țin morțiș să vestejească total fotbalul românesc, periclitând întrucâtva chiar și sănătatea sportivilor. N-ar fi cazul să se joace la început de august în România de la ora 15:30, ceea ce a știrbit calitatea spectacolului sportiv, dar a și împiedicat poate o mai însemnată prezență în tribune, arena arătând ca și goală cu nici 3.000 de spectatori în tribuna I, care și-au încurajat favoriţii în stilul caracteristic, chiar din primul minut, și până în minutul 95.

A fost de fapt foarte greu nu doar pentru jucători, ci și pentru fanii ”viola”, exilați într-o tribună I cu care nu sunt obișnuiți, dat fiind problemele peluzei sudice, o altă palmă pe obrazul gros al administratorului stadionului.

Dar cel mai trist este că secund divizionare care ar avea un cuvânt de spus în competiție sunt puse în asemenea situații limită, fără a putea oferi implicit măsura potențialului lor, și totul dat fiind această sărăcie de maidan a fotbalului românesc, încorsetat în dependența de picăturile financiare din partea deținătorilor drepturilor de difuzare, jenantă situație într-o societate raportată agravant de mult la ochiul dracului, de parcă n-ar mai conta altceva pe lume.

Bine că nu s-a sfârșit cu situații grave sau chiar critice ori tragice, de care fotbalul mioritic n-a dus lipsă, dar în tot cazul gazda ASU Politehnica nu i-a putut folosi încă din start pe Poparadu şi Ignea, jucători cheie, titulari de fapt la vizita Chindiei în martie pe ”Știința”, accidentaţi fiind ca pierderi mari pentru ”violeţi”.

În garnitura de start a cărora s-au mai regăsit comparativ cu 11-le aliniat de Bogdan Andone la eșecul pe final din returul trecut doar fundașii Bilia și Scutaru, schimbările de personal fiind cât se poate de notabile, prin despărțiri conectate la destinații chiar de elită sau cu aspirații mai înalte în Liga 2.

Ca joc în sine, fotbalul a demonstrat din nou că poate fi nedrept cu aceia care își crează situaţii clare de gol, dacă nu le exploatează. Poliștii au fost cu ratările iar gruparea mai bine clasată după precedentele două campanii cu golul la potou, suficient pentru o nemeritată deturnare a punctelor. Dar fotbalul se joacă într-adevăr pe goluri…

Într-o primă repriză mai echilibrată spre finalul ei, gazdele au reprezentat vioara întâi. Apoi, în partea secundă, elevii lui Cosmin Petruescu au trecut prin mai multe situaţii de a marca, tonul fiind dat de Plămadă, care a şutat în două rânduri, de la 16 şi 22 de metri, pe lângă poartă. În minutul 70 și-a încercat tirul și Bozian, şut de la 16 metri iar mingea a trecut puţin pe lângă bara din dreapta lui Aioani, la centrarea foarte bună a lui Schieb.

Din nou pauză de hidratare, prielnică pentru jucători, iar după cinci minute şi Schieb a şutat de la 16 metri lateral stânga, pe jos, în dreapta portarului, ratând o imensă situaţie de a marca. O nouă ocazie în minutul 80, acelaşi Schieb centrând la marginea careului de 16 metri şi Miholca șutând de la 15 metri perpendicular cu poarta, razant peste transversală.

Nu știau poliștii ce-i așteaptă… Căci în chiar ultimul minut de joc oaspeţii au dat lovitura, când Martac a pătruns pe flancul drept, a centrat pe jos la marginea careului de 16 metri şi Cherechez a marcat cu un şut pe jos în dreapta lui Murariu, care a fost învins la primul șut pe cadrul porții sale din partea a doua. Nu o merita dar ăsta-i fotbalul… 0-1. Se încheia 3-4 pe aceeași arenă în august 2016, așa încât este pentru a treia oară în 2 ani ca târgoviștenii să dispună la limită de ASU Politehnica în Timișoara.

Cu ceea ce rămânem însă mai ales din acest meci ține de expunerea excesivă a fotbalului la căldura duminicii de august, un subiect de rumegat pentru inteligentsia cu frâiele fotbalului intern la posesor. Nu este deloc normal ceea ce se întâmplă.

Și s-a mai jucat astăzi și Daco-Getica București – AFC UTA 2-0, clasamentul și programul etapei a II-a fiind enumerate pe coloana datelor tehnice, cu rezultatele rundei de debut în Liga 2.

*

ASU Politehnica Timișoara: Murariu – Bilia, Mera (cpt.), Scutaru, Cherecheş – Vidrăşan, Nicolescu – Schieb, Bozian, Plămadă (min. 73, Miholca) – Velici (min. 83, Bănică).

Antrenor: Cosmin Petruescu.

Pe bancă: Borbei – Szasz, Cojocaru, Ghinescu şi Coadă.

Chindia Târgoviște: Aioani – Martac, Gîsă, Dinu, Novac – Dumitraşcu, Mihai (min. 85, Vasile), Rogoveanu (min. 65,  Neguţ), Mihaiu – Florea, Cherchez (min. 90+2, Acasandrei).

Antrenor: Viorel Moldovan.

Pe bancă: Popescu -Ioniţă, Mihalache, Şerban.

Au arbitrat: Denis Haidiner (Hunedoara) – Adrian Mărginean (Aiud) şi Gheorghiţă Bălan (Piteşti). Arbitru de rezervă Petru Dorin Voina (Reşiţa). Observator de arbitri Ion Fevronia (Craiova) iar delegat de joc Viorel Lolea (Reşiţa).

*

Declarații ale antrenorilor și unui jucător al gazdelor…

Cosmin Petruescu (antrenor principal ASU Politehnica): ”Prima dată, îmi cer scuze de întârziere, a depins de Liga doi, cu declaraţii la colegii de la televiziune, nu a depins de mine. Doresc să-l felicit pe Viorel Moldovan pentru victoria de astăzi, nu am apucat să ne intersectăm, pentru că imediat după finalul jocului am fost să-i felicit pe băieții mei pentru atitudine, determinarea de care au dat dovadă în acest joc. În ciuda rezultatului negativ de pe tabelă, fără a fi acuzat de subiectivism, consider că rezultatul este nedrept. A fost o partidă echilibrată în prima repriză, după început bun de joc al nostru, cu o prezenţă constantă în faţa porţii. Echipa vizitatoare a reușit să echilibreze jocul, spre finalul reprizei, dar în repriza a doua consider că noi am fost echipa mai bună, am dominat jocul din punct de vedere al posesiei, al situațiilor de gol, dar mai ales al clarității acestor situații. Nu a fost să fie… Sperăm ca în următoarele partide să avem mai multă inspirație în ultimii 25-30 de metri. Nu a fost nici vorbă de o lipsă de concentrare, am cunoscut foarte bine potenţialul echipei adverse, ştiam că sunt o echipă foarte bună pe tranziția pozitivă, are jucători valoroşi care pot face diferența, cum s-a întâmplat în minutul 90. Cred că am luat gol la singurul șut pe poartă al lor în repriza a doua, pur și simplu a fost o lipsă de inspirație. Sunt jucători care își doresc foarte mult, sunt tineri, nu au experiență competiţională bogată la nivelul ligii a doua, să nu uităm că şi pe banca noastră au luat loc 6 jucători U 21, am avut şi o problemă de efectiv, doi jucători importanţi, cu experienţă, mă refer la Ignea şi Poparadu, care au fost accidentaţi, din păcate nu au putut face parte din lot pentru acest joc. Dar în acelaşi timp consider că cei care au intrat în locul lor s-au achitat cu brio de sarcini. Dar sperăm să nu fie foarte grav şi să-i avem de mâine la pregătire”.

Viorel Moldovan (antrenor principal Chindia Târgoviște): ”În primul rând vreau să felicit ambele echipe pentru efortul depus! Am jucat în niște condiții foarte grele din punct de vedere al căldurii. Este o victorie importantă pentru noi, un debut cu dreptul, așa cum mi-am dorit. Îmi felicit echipa pentru jocul prestat, chiar dacă am suferit în unele momente. Am știut să avem răbdare şi până la urmă să ne impunem şi să luăm trei puncte, în fața unui adversar de calitate, un adversar foarte bun. Da, Poli a avut mai multe ocazii, ne-a pus în dificultate, chiar mi-a plăcut această echipă. Felicit antrenorul lor pentru modul cum a organizat echipa, o echipă solidă, atletică, care va avea un cuvânt greu de spus în această ediție de campionat. Am gestionat bine momentele, până la urmă acesta e fotbalul și rămânem cu aceste puncte foarte importante pentru noi. Va fi o competiţie interesantă liga a doua, cu multe echipe de tradiţie care s-au reîntors în acest eşalon, mă refer la U Cluj, Petrolul, plus altele care s-au întărit. S-a reîntors şi Farul, care a câştigat la scor împotriva lui ACS Poli… Va fi un campionat interesant în liga a doua!”

Marvin Schieb, cel mai bun jucător al ”violeţilor”, a spus: ”Din păcate am pierdut cu 0-1, care nu este corect din punctul meu de vedere. A fost şi căldura foarte mare, care ne-a dezavantajat, dar puteam să câştigăm dacă nu am fi ratat din situaţiile pe care le-am avut. Este destul de greu să joci pe o asemenea căldură, chiar şi la antrenamente a fost, dar nu aşa de mare ca şi cea de astăzi. Sperăm să ne adaptăm cât mai repede şi să nu mai avem asemenea probleme”.

Fotografiile…

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 7 = unsprezece

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: