Alexa, 2-0 ASU Politehnica: ”O victorie ce poate induce un parcurs bun spre foarte bun” Ilie Stan (Buzău): ”Am pierdut exact la ce pregătisem, și anume fazele fixe”

ASU Politehnica s-a desprins astăzi spre mijlocul reprizei a II-a dintr-o lovitură liberă și un corner executate de Munteanu de pe dreapta, cap și lat Mera și Codrea din careul mic în minutele 61 și 67, timișorenii urcând astfel pe locul 2 în Liga 2, după prima zi de fotbal din 2021 în eșalonul secund. Iată declaraţiile antrenorilor în urma victoriei alb-violeților cu 2-0 (0-0) în dauna Gloriei Buzău…

Dan Alexa a spus că „a fost un meci complicat, un meci dificil, am întâlnit o echipă bună a Ligii a II-a, care a pus probleme tuturor echipelor. O echipă care are ca obiectiv play-off-ul, deşi nu poate să promoveze. A fost un meci echilibrat în prima repriză, ne-au surprins pe zonă centrală, apoi am fost mai consistenţi în repriza a doua și am tranşat jocul. Cred că meritam victoria, îi felicit pe băieţi! Astăzi a fost un arbitraj foarte bun, o victorie meritată şi foarte importantă. Aşa cum ştiţi, sunt zece echipe pe şase poziţii. Obiectivul nostru imediat e accederea în play-off şi orice pas greşit poate conta enorm la final.”

Întrebat dacă a fost totuşi un arbitraj bun, Alexa fiind avertizat în prima repriză, antrenorul gazdelor a spus că „a fost un arbitraj bun, cu domnul arbitru de azi, s-a achitat bine de sarcini; am văzut şi reluările după joc, a arbitrat bine, e un arbitru de viitor.”

”Diferă puţin, miza era foarte mare astăzi, chiar dacă Astra e un adversar de nivel superior, multe nu aveam de pierdut, pentru că în orice situaţie, aşa cum s-a întâmplat – am fost eliminaţi din Cupa României – nu e un capăt de ţară. Dar dacă astăzi nu am fi luat cele trei puncte, ne-ar fi fost greu în perspectiva următoarelor meciuri. Echipa aceasta are nevoie de victorii, avem o echipă bună în momentul acesta, cu jucători cu experienţă, jucători buni. E o victorie care poate să tragă după ea un parcurs bun spre foarte bun.

A influenţat starea terenului abordarea jocului? ”Exact, şi Ilie Stan, din ce am văzut de pe margine, le-a cerut să joace mai direct; se pasează destul de greu pentru că era foarte de moale şi e normal să te adaptezi repede la ce-ţi oferă gazonul.”

Ilie Stan (SCM Gloria Buzău): „Am pierdut exact la ce pregătisem şi anume fazele fixe. Tot timpul în această perioadă am cerut jucătorilor să eliminăm cornerele, fazele fixe, loviturile din preajma careului, pentru că au echipă bună, masivă, cu experienţă, şi ne poate domina la aceste faze. Este păcat că am venit până aici şi nu am reuşit să luăm niciun punct. Dacă ne dominau sau dacă veneau peste noi, aveau o dinamică extraordinară, poate nu eram supărat, dar asta este şi încercăm să învăţăm din greşeli.”

La aceeaşi întrebare despre teren, Stan n-a ezitat: „Sigur, acum ştiţi cum e… Când să mai şti în ziua de azi când ai teren bun, când nu ai, când de două săptămâni mă uit doar la cum e vremea. Ba -10 grade, ba plus opt grade, şi e foarte greu. Una peste alta, îi felicit pe cei de la ASU pentru cele trei puncte; nouă nu ne rămâne decât să învăţăm din greşeli iar la meciul următor, de joi, cu Rapidul, să câştigăm cele trei puncte puse în joc.”

Clasamentul actualizat și programul etapei a 16-a, pe coloana datelor tehnice. La Târgu Jiu, ”U” Cluj a învins cu 1-2 (0-1) în fața ocupantei locului 2, depășită astfel ierarhic de ASU Politehnica.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 + = doi

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: