Altele sunt gravele probleme din fotbalul românesc decât obsesiva idee fixă ”Selecționerul! Selecționerul!”

Poate suna aberant pentru unii dar sună de fapt a repetenție a pasionalului moft român. Lumea fotbalului intern realmente nu mai prea înțelege cu adevărat sportul la care se raportează, la fel cum România nu mai știe exact cine e, căci a lui Caragiale e, sport sărăcit în primul rând spiritual și sufletește, sângerare tocmai de pe urma goanei postdecembriste după profituri cât mai rapide și parvenire, goană contraproductivă în timp taman în insistent trâmbițatul plan financiar. Însă, într-o imagine de ansamblu, la cât de profundă este maladia socială dintr-o trompetistă națiune a formelor fără fond semnificativ influențată psihologic pe căi nepotrivite de insidiosul divertisment mediatic, inducându-i un set integral de false valori și greșite reflexe, idei preconcepute și clișee, închipuiri, aere și un vast arsenal de salvare a aparențelor, fotbalul nici n-ar putea fi altfel decât aproximativ la fel de bolnav. Un sport colectiv suferind după oglindirea chipului și asemănării unei societăți divizate pe faliile unor interese mărunte, meschine, micime plafonând capacitatea de viziune, disonanță a orchestrației rezultante. Trauma cu eșecuri multiple a acestei discipline de echipă este eșantion fidel al amputării spiritului colectiv al unui popor mânat de individualismul găunos al lui ”ba eu”, înfrângerile reprezentativei de seniori nefiind musai ale actorilor stagiunilor în curs, Rădoi și Stanciu&Co, doar vârfuri ale icebergului, ci ale lungului șir de mașiniști ai cacofonicei scenete cu alde Dragomir, Sandu sau Iorgulescu în cadru, cu gen fiica Dăbuleniului, Becali ori Burleanu în peisaj. Poate fi oare altfel reprezentația internațională a ramurii cu asemenea personaje în bucătăria internă? Dar imaginea în vitrină, esențial de subliniat, nu se va apreta cât timp nu se va face curățenie prin epurare, și nu o spălare a rufelor în familie. De unde că naționala ”mare” și selecționerul ei sunt de fapt problemele cele mai mici, de detaliu și sub forma unor consecințe, ale unui fotbal cu grave probleme la mansardă. Și e de-ajuns să-i urmărești săgețile din toate unghiurile și de toate dimensiunile, haotic azvârlite de sumedenia experților, analiștilor, moderatorilor și băgătorilor de seamă. E loc în corabia nebunilor pentru toți, însă se ia apă…   

Revizionarea măcar mai energicelor și structuratelor reprezentații ale ”tricolorilor” din perioada cu Cosmin Contra pe banca tehnică după recentele Islanda – România 2-1 și Norvegia – România 4-0 echivalează cu inevitabilele concluzii că, pe de-o parte, fostul selecționer a fost mult, mult prea aspru și implicit pe nedrept criticat de niște indivizi care fără doar și poate n-aveau capacitatea de a detecta în plan contextual ansamblul circumstanțelor generale ale fotbalului românesc în întregul său, iar pe de altă parte că reprezentativa mare a mai ajuns să facă încă un pas înapoi, tocmai în pragul momentului marilor așteptări forțat și pripit aplicate în ceea ce privește preluarea ștafetei de către Ianis Hagi și restul ”tineretului speranțe”, înainte de a-i efectua pe cei înainte, ceea ce a accentuat momentan tentele ”tragediei nordice”. Conturată în absența unor titulari, certificând minusuri numerice și valorice în profunzimea fenomenului, tot mai lipsit de substanțialitate. Fond restrâns de jucători, calitate străvezie…

Iar discuția nu este deloc în termeni comparativi, Rădoi în raport cu Contra, căci și Daum era împins cu răutăți în malaxorul devorării de selecționeri, în condițiile în care nu se înțelegea aproape absolut deloc că se lucra cu materialul clientului, de tot mai proastă calitate, nu tu măcar abnegația fostului fundaș dreapta bănățean al ”tricolorilor”, ci impresiile de patinaj artistic ale unor mai recente generații care n-au crescut de capul lor, ci fix într-un fotbal între timp tot mai îmbolnăvit sub apăsarea lanțului slăbiciunilor, uns într-o doară de unii federali și ”lepefiști”, de șefi de ”comiții” și ”asociații”, de dregători pe la ”comitete” și cluburi ba transfigurate în tranziție, ba răsărind precum ciupercile după ploaie pe unde nu prind rădăcini autentice, de intermediari și samsari de tot felul, de ”mari investitori” și alți ”binevoitori”, de mafia arbitrajului și păcăleala observărilor, de ”manageri” dar și antrenori interesați pe ochi frumoși, tragicomedie cu capete de afiș așadar precum Dragomir, Sandu, Iorgulescu sau ”Pinalti” în cadru, cu gen fiica Dăbuleniului, Becali, Borcea ori Burleanu în peisaj. 

Eșecuri ale acestui întreg circ ieftin cu sfere de influență și partizanate pe interese, eșecuri ale acestui stat în stat deturnat, confiscat și pasat de un cerc de ariviști cărora le surâde nespus senzația palpabilă de a se juca de-a sportul profesionist cu platformă internațională, dar nicidecum eșecuri ale întregului fotbal intern, nici atât al românilor în general, eventual ca o reflexie a stării de fapt dintr-o țară frumoasă, din păcate locuită de-atâtea și-atâtea ”caractere”.

Cu asemenea ilustre personaje ”la butoane” în amarul de timp peste ani, genii din Carpați cărora prostituata mass-media le-a sorbit și evidențiat constant profunzimile puțului gândirii, iar un mare rol nefast în toată această degringoladă a jucat într-adevăr ignoranța mediatică, fotbalul românesc a tot decăzut, și firesc, din moment ce nu s-a racordat la principiul ”omului potrivit la locul potrivit”, ci s-a umplut de interesați percepându-l drept o vacă de muls, și muls a fost sportul rege carpatin fără a se reinvesti în potențarea sa pe termen mediu-lung.

Chiar și așa, în ciuda anumitor neajunsuri, se activează totuși cu destul suflet și har ”la firul ierbii”, la nivel juvenil, unde talente mereu răsar și sunt atent plămădite, însă truda unor iscusiți antrenori ai sectorului în speță, nu toți într-o pădure și cu uscături dar suficienți pentru o ”masă critică”, este mereu în mare parte periclitată de ineficiența sistemică a unui angrenaj general al fotbalului intern care nu putea deveni altfel, în condițiile intrării sale pe mâinile susnumiților interesați, percepându-l drept o vacă de muls. Interesați cu obrazul suficient de gros pentru a fi capabili să tot arate cu degetul, deși sunt fără doar și poate parte a problemei.

Ineficiență manifestată la aproape fiecare treaptă a procesului de formare dar mai ales lansare a generațiilor de mâine pe palierele selecționatelor naționale juvenile și în sistemul divizionar, zale de legătură în jurul cărora tot interesul poate purta fesul, cu consecințele de rigoare, cioburi rezultate în timp. 

Iar cifrele nu mint, prestațiile internaționale nu iartă. Rod a ceea ce s-a sădit în timp din toate punctele de vedere, calitatea valorică regresând încet și sigur. Mentalitate? Caracter? Valori autentice? O profundă înțelegere a spiritului sportului și rolului său social? Răspunsuri dinspre ”păstorii” fotbalului mioritic prin sloganuri cu vorbe goale și de fațadă, fapte în concordanță cu acest veșnic modus vivendi românesc. Șmecheresc prin suficiența sa cu o falsă rigurozitate.

A existat o oarecare trezire la realitate la atingerea fundului Mării Negre, dar până și un realist cu picioarele pe pământ precum exemplul personificat al suflecării mânecilor, vârful de lance al regenerării esențialei benzi juvenile de producție, Gheorghe Hagi, a căzut inevitabil în păcatul de a percepe propria Academie de Fotbal drept un ”Luceafărul” de pe vremuri, creând valuri și un dezechilibru prin tendința de a absorbi aidoma unui aspirator mai tot ce mișcă mai răsărit din toate colțurile țării, nu neapărat cea mai productivă modalitate în marea schemă a lucrurilor. Da, puterea de achiziție dictează și condițiile oferite primează, însă nu sunt nici pe departe garanții certe ale desăvârșirii sportive.

Că talente există și au asemenea sufletiști care să le îndrume calea, fără doar și poate ca licăr de speranță al fotbalului intern, s-a dovedit nu demult, România reînnodând firul și nu oricum, ci relativ ferm, prin apariția pe firmament a tinerilor rodați la categoria sub 21 de ani, dar și în acest caz s-a remarcat faptul că sportul rege autohton e cu busola avariată, entuziasmul luând fața lucidității, într-o reactualizare a mișcării pe repede înainte, ceea ce l-a propulsat și pe Mirel Rădoi spre banca tehnică a selecționatei de seniori. 

Rădoi nu este așadar întâmplător sub pălăria care în mod cert îi era prea mare de la prima strigare, ci tot de pe urma viziunii și modului de gândire dintr-un fotbal care și-a devorat în timp antrenorii, nici un selecționer nefiind pare-se pe deplin la înălțimea așteptărilor mereu superioare potențialului real al unei discipline în general ineficiente, în ton cu ineficiența risipitoare a unei națiuni derutate în infinita tranziție. 

Profesioniști de calitate n-au fost puși în valoare la momente oportune, rămânând în cadru aleși de pe palierele valorice în descreștere populate de cei încetățeniți la frâie pe vidul conturat în timp. Nu Rădoi s-a propus de unul singur, ci unii au visat că dacă ”tineretul” a scos nițel capul la un turneu final continental de profil, gata!, am și luat fața Europei din două fente și 3 mișcări.

Viața e o călătorie existențială, fotbalul e drum lung și socoteala din târg nu se potrivește cu cea de-acasă. Căci nici adversarul nu doarme, iar bolta peste decenii ar fi trebuit să ne edifice până acum, a se vedea progresele altora, gen Islanda ori Norvegia. România avea cadrul și fundația pentru a se dezvolta fotbalistic cu atât mai mult, dar a regresat în raport cu propriile standarde dat fiind cutume dintre cele punctate mai sus, darmite comparativ cu emanciparea altora.

Că Rădoi are mai mult decât limitările sale putea fi evident încă înaintea învestirii sale, nefiind un altul decât un fiu al fotbalului românesc de rit mai nou, însă acesta este aluatul ”clientului”, fotbalul mioritic din mileniul 3, care va să zică nici răspunsul la o întrebare totuși pertinentă de tipul ”nu e rușinos că nu s-a expediat nici un șut pe poartă cu excepția loviturii de la 11 metri?”, adresată după eliminarea meritată din insula în Oceanul Atlantic, nu putea fi altfel decât ușor agasat și exagerat, dar totuși oarecum bine camuflat: ”Nu, nu-i nici o rușine, dar o rușine e că nu ne-am calificat!” Fractură de logică, Mirele, tot cu carul înaintea boilor, așa, românește, căci doar o frecvență sporită a reluărilor pe cadrul porții adverse poate amplifica șansele invocatei calificări, mai întâi una, apoi alta, derapaj în lumina căruia devine mai explicabilă neinspirata alegere a formulelor de start, neadecvatul registru tehnico-tactic.

Toate însă doar simple amănunte, detalii de la vârful icebergului, că Mirel Rădoi e în post, că prestațiile jucătorilor sunt în marjele picajului valoric și calitativ al fotbalului românesc în întregul său. Brânză bună în burduf de câine, ceea ce totuși realimentează constant acele așteptări care mor întotdeauna ultimele.

Nu-i așadar vorba mai ales despre selecționer și naționala de seniori în general, doar eșantioane la vârf ale unui fotbal decăzut sub propria vanitate fandosită și ignoranță cu toptanul. Ci despre tarele aprofundate ale unui domeniu iubit în linii mari la nivel declarativ într-o societate pe cale de a nu se mai regăsi de-a pururi și în vecii vecilor.

Obsesiva idee fixă a aplecării lupei asupra selecționerului și reprezentativei ”mari” n-au așadar nici un rost cât timp se alocă mult mai puțină atenție aspectelor cheie de la sâmburele problemei, de la ”firul ierbii”. Una o înrâurește pe alta, resortul cauză-efect funcționând implacabil. Dar din superficialitate și comoditate intelectuală discuțiile se poartă strict în jurul cozii, în jurul vârfului piramidei structurale a fotbalului nostru, de parcă ar putea străluci în absența unei fundații consolidate.  

Ceea ce semeni, și culegi, iar cultura și educația sportivă suferă tot mai mult în România odată cu înaintarea în mileniul 3. În concluzie, o copie a introducerii: lumea fotbalului intern realmente nu mai prea înțelege cu adevărat sportul la care se raportează. Și bate câmpii.

    

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 + = noua

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: