Alvarenga egalează pentru ASU Politehnica, 1-1 (0-0) cu CSC Ghiroda & Giarmata Vii. Declarații Petruescu

Secund-divizionara ASU Politehnica a remizat astăzi cu CSC Ghiroda şi Giarmata Vii, 1-1 (0-0) într-un meci amical jucat la Baza II – UPT de la ora 12, în care a fost implicat un al doilea sud-american în ”alb-violet”.

După o primă repriză albă, în care ambele echipe puteau deschide scorul, ”galbenii” lui Paul Codrea, absent astăzi de pe banca tehnică dar suplinit de secundul său Octavian Popescu, au deschis scorul în minutul 51, prin Alexandru Baranyi, care a transformat o lovitură de la 11 metri, acordată pentru henţul comis de Mera în careul de 16 metri: 0-1.

După mari ocazii, ASU Politehnica a reușit totuși și golul de 1-1, prin paraguayanul Alvarenga, în minutul 72.

Egalare care i-a stimulat din plin pe cei de la CSC Ghiroda & Giarmata Vii, mai periculoși prin câteva incursiuni ale lui Berivoiescu, rămas și singur cu Murariu, respectiv Sofran, care a fost blocat de portarul violeților.

De menţionat că de la ASU Politehnica au lipsit Călin Jurj, aflat la lotul naţional sub 19 ani, Bedea – bolnav, precum și Dros – menajat, pe când în rândul ”galbenilor” s-au aflat ex-violeţi precum Ghinescu ori Budur.  

În schimb la poliști a mai sosit un jucător străin, brazilianul în vârstă de 19 ani Lucas Fabricio, care a fost introdus în ultimele 35 de minute.

Au jucat următoarele formaţii:

ASU Politehnica: Munteanu – Plămadă, Mera, Scutaru, Cherecheş – Ignea, Bogdan Vasile – Manea, Mihai Ene, Schieb, Cristian Ene.

Antrenor: Cosmin Petruescu.

Au mai jucat: Murariu – Coadă, Cojocaru, Vidrăsan, Kiala, Lucas, Alvarenga.

CSC Ghiroda & Giarmata Vii: Marko Gakos – Horcea, Lazăr, Mancaş, Liuba, Jichici, Saizu, Giuricici, Ghinescu, Budur, Baranyi.

Antrenor secund: Octavian Popescu.

Au mai intrat: Barbu – Semeniuc, Eperieş, Berivoiescu, Sofran, Piţuc, Ilan.

Au arbitrat: Alexandru Manea – Daniel Humiţa şi Denis Mihăescu.

Cosmin Petruescu a declarat: ”Un meci tipic de pregătire, veneam după o perioadă în care am pus accent pe pregătirea fizică. S-a văzut starea de oboseală, le-am spus să nu-şi facă probleme în această partidă dacă nu au prospeţimea necesară. E normal să resimtă. Ghiroda e o echipă bună de Liga a III-a, care a fost un pic mai motivată decât noi în acest meci, s-a şi văzut în dorinţa lor de a lupta pentru fiecare minge. Noi am intrat cumva mai relaxaţi. Ne-am gândit în primul rând să nu ne accidentăm, pentru că şi aşa din punct de vedere numeric nu stăm foarte bine. Suntem la 50-60% din ce îmi doresc eu pentru prima etapă. Cu siguranţă, în următoarea perioadă va trebui să lucrăm mai mult cu mingea, la partea tactică, inclusiv ofensivă, fazele fixe. Dar toate la timpul lor…”

Întrebat de noul sosit, brazilianu Lucas Fabricio, Petruescu a explicat că „e un jucător care a venit din Brazilia, a aterizat duminică, vine de la 35 de grade, de pe Copacabana. Şi a nimerit la noi pe un vânt destul de puternic şi temperaturi scăzute. Din ce am înţeles, s-a antrenat cu o echipă de primă ligă de acolo, este foarte tânăr, are 19 ani, încă nu s-a adaptat la diferenţa de fus orar, dar l-am văzut la antrenamentele de ieri, plus 35 de minute azi. Ar avea ceva calităţi specifice sud-americanilor”.

Întrebat dacă cei doi, Kiala şi Alvarenga, vor și rămâne, antrenorul a mai zis: ”Claudio Kiala a convins, pe jumătate… El a jucat şi pentru CSM Lugoj la Reşiţa, a revenit azi, şi foarte probabil va fi împrumutat pe Timiş pentru a rămâne în vederi pentru la vară. Vârful paraguayan Jorge Alvarenga, are 31 de ani, se pare că a convins că poate ajuta echipa. Impresarul lui Kiala va ajunge în această după-amiază, chiar deseară la Timişoara. Din punctul nostru de vedere ştim ce avem de făcut, rămâne de văzut dacă şi el agrează propunerea pe care o vom face. La fel, despre Alvarenga vom discuta în această după-masă”.

Următorul meci pentru ASU Politehnica este sâmbătă cu CSM Şcolar în Valea Domanului, la Reşiţa, pe când CSC Ghiroda & Giarmata Vii va juca împotriva lui Fortuna Becicherecu Mic.


Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


doi + 1 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: